"Super - fitze", ochelari de soare noaptea, blugi cit mai scurti si mai strimti, dar si distractie la maxim pe cea mai buna muzica mixata la platane si jocuri de lasere. Asa a fost, aseara, prima editie a MTV Romania DJ Awards.

Cu „toale" mai mult sau mai putin de firma, lumea buna a cluburilor sibiene si-a dat intilnire azi-noapte in Piata Mare si la after party-ul din Pavilionul 2007. Insotiti de fete bronzate, scutere, motoare, motociclete sau role, zeci de liceeni sibieni si-au etalat aseara tricourile inscriptionate „Cool".

Aproape toti fanii muzicii MTV au venit dotati cu cite o sticla de Cola in mana si ochelari de soare cit mai mari, pe care i-au purtat desi era intuneric afara. Toate fardurile, tatuajele, piercing-ul si garderoba brand-uita pentru o seara in care singurul mesaj a fost: „sa ne distram la maxim".

Distractie cu „fratii Stanciu"

Mii de spectatori au venit in Piata Mare, la primele MTV DJ Award din Romania. Un adevarat maraton la platane, de aproape zece ore, in compania celor mai valorosi DJ internationali. Sibienii nu s-au prea inghesuit sa cumpere bilete cu 20 de lei la petrecerea programata dupa acest eveniment, pentru ca accesul publicului a fost gratis in Piata Mare.

Evenimentul a fost dedicat in exclusivitate DJ-ilor autohtoni si internationali si a avut ca gazde doi dintre cei mai indragiti VJ ai postului MTV Romania: VJ Cristi si VJ Liviu. Pe linga concertele surpriza, la miezul noptii, in cadrul ceremoniei de decernare a premiilor au fost desemnati cei mai valorosi DJ romani si internationali.

„Meseriasii" la platane

Cei mai buni DJ autohtoni au fost desemnati prin intermediul site-urilor www.djarena.eu si www.djawards.ro, unde publicul roman a avut posibilitatea de a-si vota preferatii. Premierea celor mai buni DJ internationali a fost facuta in baza voturilor de pe site-urile internationale de specialitate.

Invitati la acest eveniment au fost Blank & Jones, Outwork, Mr Sam, Camille Jones, Moguai, Santos&Madox, Andro, Andy C, Jjoy, Krafty Kuts si Lordz of Fitness. Invitati speciali la evenimentele underground au fost campionii mondiali ITF & DMC Rafik (5x World Dj Champ / 10x National DJ Champ, Germany) si Kid Fresh (3x DJ World Champion).

Nominalizatii la sectiunea Cel mai bun DJ roman, drum and bass au fost TRG, Snow, Dudu, Dan Bazix, Hazee, Rapala si Klin. La Cel mai bun DJ roman, sectiunea breakbeat, s-au intrecut Roli Breaker, Phoneme, Cypher, Seb, Down. Gojira, Sensorship si WRK.

La sectiunea Cel mai bun DJ international, drum and bass, au fost nominalizati Friction, Hype si Andy C, iar la sectiunea Cel mai bun DJ international, breakbeat, Krafty Kuts, Stanton Warriors, Madox, Atomic Hooligan si Pete Jordan.