La manifestare au fost invitati de catre primarul social-democrat Nicolae Moldovan politicieni din toate partidele. Mai putin chestorul Camerei Deputatilor, deputatul Ioan Oltean, care vineri, in fata unei sali pline cu oameni care venisera la sarbatoarea orasului sa uite de politica, nu sa dea nas in nas cu ea, s-a lansat in aprecieri din spectrul electoral.

Intai ca "PSD-istilor le-a sunat ceasul", facand aluzie la ceasurile de birou facute cadou celor prezenti de catre primarul PSD Nicolae Moldovan.

Apoi, chestorul care a demonstrat ca stie sa faca politica si in biserica in timpul campaniei electorale de la Ilva Mare, a uitat pentru o clipa ca a fost invitat la manifestare de un primar PSD si a anuntat ca nu renunta la ideea de a-l schimba pe acesta la urmatoarele alegeri, cautandu-i contracandidat.

"Eu l-am invitat, acum dansul a declarat ce a crezut de cuviinta. Ce pot sa mai spun. Sa caute contracandidat!", a declarat primarul usor jenat. Reprezentantii celorlalte partide politice s-au multumit sa se declare amici solidari spre binele comunitatii locale si adeptii unei "altfel de

politici". Printre politicienii prezenti s-au aflat senatorul Ovidiu Cretu, deputatii, Augustin Zegrean, Viorel Pupeza, Radu Moldovan si Ioan Aurel Rus, presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Marinescu, vicepresedintele Consiliului Judetean, Constantin Pamfiloiu, seful Finantelor Publice, Ioan Tintean. Gheorghe Funar a fost cel care sambata seara a inmanat premii si a dat startul la muzica.

O pleiada de demnitari au defilat pe la deschiderea oficiala a serbarii din Beclean, lansandu-se in declaratii politice acide