În 2014 se înmatriculau doar șapte mașini electrice noi în România, pragul de 1.000 era depășit cinci ani mai târziu, iar anul trecut s-a trecut de 15.000. Electricele au peste 10% din piața totală a mașinilor noi și trei factori au dus la astfel de creștere. Ce s-a întâmplat în alte țări europene?

Masina electrica la incarcatFoto: Shutterstock
  • În cadrul proiectului european PULSE, HotNews.ro împreună cu partenerii de la El Confidencial și EFSYN, două din cele mai mari publicații din Spania și Grecia, au analizat cum a crescut piața vehiculelor electrice din fiecare țară și ce măsuri au introdus autoritățile.

În primii ani electricele nu erau băgate în seamă

Acum 11 ani nu erau în România nici măcar 50 de mașini electrice (EV), în prezent sunt aproape 50.000, inclusiv modelele second-hand aduse din străinătate.

În 2007 era adusă în România prima mașină hibridă, Toyota Prius, iar electricele urmau să vină curând, însă în număr redus.

Din 2010 încoace s-a vorbit și scris mult despre mașinile electrice în România și despre viitorul lor, însă ele nu au devenit cu adevărat răspândite decât după 2020 și după ce subvențiile din programul Rabla Plus și-au făcut efectul. Până acum 5-6 ani stațiile de încărcare erau rare, iar primele modele electrice aduse în țară aveau și autonomie mică (de sub 150 km), cu excepția Tesla, care avea mașini foarte scumpe, de nișă. În prezent sunt multe modele cu autonomie reală de peste 250 km.

În 2011 existau la vânzare doar două modele în România: Mitsubishi iMIEV și Citroen C-Zero care erau produse în Japonia de Mitsubishi. Erau automobile de clasa mini, autonomia anunțată era de 130 km, iar prețul, de circa 36.000 euro. Spre final de 2011 Renault aducea în țară doua modele electrice: sedanul Fluence ZE și utilitara Kangoo ZE. Era clar încă de atunci că drumul electricelor va fi unul lung, de mulți mulți ani. Și chiar așa a fost.

Cifrele încep să crească și se văd clar mai multe mașini pe străzi

Piața a avansat mult față de anii de început: spre exemplu, datele din 2013 arătau că erau înmatriculate 44 de mașini electrice, dintre care 28 erau Renault Fluence Z.E, ceea ce nu era de mirare, dacă ținem cont că francezii testau pe atunci astfel de mașini la centrul tehnic RTR din Titu.

În 2011, Nissan Leaf era primul model full-electric care primea titlul de „Mașina Anului în Europa”. iar până în 2021 aveau să se vândă peste 200.000 de mașini pe continent. Leaf a fost mulți ani cel mai vândut model electric din lume, până a fost detronat în 2020 de Tesla Model 3. Leaf a fost lansată abia în 2018 în România și a avut vânzări foarte mici.

Din 2016 au început să fie instalate stații de încărcare și în parcările unor supermarket-uri, moment foarte important. La început încărcarea a fost gratuită, dar nu avea cum să rămână așa și peste tot au fost introduse taxe după 2017 și 2018, așa cum este normal pentru orice business.

Anul 2016 a fost esențial și fiindcă s-a desfășurat prima ediție a programului Rabla Plus care stimula achiziționarea de mașini pur-electrice. Doar 39 de autoturisme pur-electrice au fost achiziționate prin program în primul an și 440 în 2017.

Subvențiile mari, modelele numeroase și Dacia Spring

În 2018 erau înscrise în circulație 600 de mașini electrice. iar în 2021 totalul avea să fie de zece ori mai mare. Câțiva ani România a avut printre cele mai mari subvenții pentru cumpărătorii de mașini electrice, peste 9.000 de euro prin Rabla Plus, iar acest lucru a ajutat piața. Subvenția a fost redusă spre 5.100 de euro la Rabla Plus 2024.

În 2023 a fost introdus un plafon maxim de 75.000 de euro la achiziția unui model cu zero emisii. În 2024 pragul a fost modificat la 70.000 de euro.

Fără această subvenție mare piața nu ar fi crescut mult și nu ar fi depășit probabil 10.000 de mașini/an. Un alt eveniment esențial a fost în 2021, când s-a lansat în România modelul Dacia Spring, produs în China. Aproape 20.000 de români și-au luat Dacia Spring în acești ani, iar costul, prin rabla Plus, era de 10.000 de euro.

Pe străzile și șoselele din România sunt aproape 50.000 de mașini electrice, dintre care 15.300 exemplare noi au venit anul trecut. Aproape 40% dintre electricele din România sunt Dacia Spring, iar alte modele care stau bine sunt Tesla Model Y, Renault Zoe și Tesla Model 3.

Dacia Spring este produsă la uzina din orașul Shiyan, provincia Hubei, într-o uzină pe care Renault o deține împreună cu Dongfeng Motor Group (China) și cu Nissan. Joint-venture-ul a fost format în august 2017, iar Dongfeng deține 50% din acțiuni, în timp ce Renault și Nissan au fiecare câte 25%.

Piața electricelor a crescut mult și datorită faptului că au apărut zeci de modele noi, mai ales în ultimii doi ani, de la mașini de clasă mică, până la SUV-uri de la mărci diverse. Brand-uri care acum 10 ani nici nu aveau în plan să lanseze electrice au intrat pe piață, iar următoarea etapă ține de lansarea unor electrice de sub 25.000 de euro, care vor face volume mari de vânzări.

Cum a crescut piața electricelor în România și în regiune

Câte mașini electrice s-au înmatriculat în România în perioada 2014-2023 (date ACEA):

  • 2014: 7
  • 2015: 24
  • 2016: 74
  • 2017: 188
  • 2018: 605
  • 2019: 1.506
  • 2020: 2.837
  • 2021: 6.342
  • 2022: 11.638
  • 2023: 15.368

Grecia crește puternic - triplare în ultimul an

Ce fac alte țări?

Grecia a înregistrat un record de mașini electrice în 2023, transmit partenerii de la EFSYN, ajungând la 7.328 (5,45% din totalul de noi mașini), față de 2.959 înmatriculări (2,81%) în 2022 .

Această creștere este datorată și unor măsuri introduse de autoritățile elene. Pentru persoanele fizice, cota de subvenționare pentru achiziționarea unui autoturism electric este de 30% (majorat de la 20% cât a fost în primul program numit „Moving Electric 1”) iar suma maximă este de 8.000 de euro, în loc de 6.000 de euro (în precedentul program).

Renunțarea la vehiculul vechi este recompensată cu 1.000 de euro în plus, în timp ce achiziția unui încărcător pentru casă smart este recompensată cu 500 de euro. Beneficiul de 8.000 de euro se aplică mai multor modele electrice noi de pe piața elenă.

Un număr mare de cumpărători interesați de mașini electrice nu sunt acceptați de platformă pentru subvenția de până la 8.000 de euro în programul „Moving Electric II”, fondurile fiind date la cerere, fără listă de așteptare. În același timp, Ministrul Transporturilor Christos Staikouras promite stimulente financiare mai mari în al treilea ciclu în curs de proiectare.

În Grecia circulă doar 20 de taxiuri electrice. Numărul mic de puncte de încărcare din țară (1.021 puncte în 2022) este principalul motiv pentru care proprietarii de taxiuri evită să-și schimbe mașinile cu unele electrice, deși statul acoperă aproape toată diferența de preț.

Din păcate, achiziționarea unei mașini electrice rămâne un lux pentru majoritatea grecilor, deoarece, în ciuda tuturor subvențiilor care au fost acordate în Grecia, costul de achiziție este în unele cazuri chiar dublu față de cel al unei mașini convenționale (pe benzină).

Potrivit datelor Asociației Elene a Reprezentanților Importatorilor de Autovehicule Motorizate (AMVIR), vehiculele hibride sunt la mare căutare în Grecia. Datele pentru luna martie 2024, arată o creștere de aproape 10% a numărului total de mașini hibride în doar un an.

Mașinile pe benzină au avut în martie o cotă de 42%, iar cele hibride, 37%. Grecia are o pondere scăzută a dieselului (doar 8% din piața mașnilor noi). Mașinile full-electrice și cele hibride aveau o cotă de 9,9%.

Spania - Creștere de 30 de ori în doar șase ani

Datele Direcției Generale pentru Trafic din Spania, puse la dispoziție de partenerii de la El Confidencial, arată o creștere semnificativă a numărului de mașini electrice înmatriculate de la an la an:

  • 2016 - 6.802 vehicule electrice (0,03% din total piață)
  • 2018 - 24.428 (0,1%)
  • 2020 - 78.216 (0,32%)
  • 2022 - 205.719 (0,82)

Conform datelor ACEA, în Spania au fost vândute 51.000 de mașini electrice noi anul trecut, în timp ce în 2018 totalul era de sub 2.600, adică de 20 de ori mai mic.

Una dintre provocările cu care se confruntă șoferii spanioli provine din faptul că numărul de noi mașini electrice nu a crescut în același ritm cu instalarea punctelor de încărcare de mare putere. Conform datelor rețelei transeuropene de transport (TENtec) a Comisiei Europene, Spania are în prezent aproximativ 33.000 de puncte de încărcare și 8.777 de dispozitive noi au fost puse în funcțiune în 2023.

Madrid este regiunea spaniolă cu cele mai multe mașini electrice și, de asemenea, cu cele mai multe stații rapide de încărcare. Există aproape 15 mașini electrice pe încărcător de peste 150 kw. Dintre marile orașe merită menționat cazul Zaragozei, un centru aglomerat pentru traseele rutiere. Zaragoza are 141 de stații pentru 2.000 de electrice. În Barcelona există 22.000 de mașini cu zero emisii și doar 77 de stații rapide de încărcare.

În Spania, guvernul național a extins sprijinul financiar prin Planul MOVES III, stimulând achiziționarea de mașini electrice cu granturi de până la 7.000 de euro. Guvernul contribuie cu 4.500 de euro pentru mașinile electrice care sunt achiziționate pentru o valoare mai mică de 45.000 de euro, cu o oportunitate pentru încă 2.500 de euro în cazul în care cumpărătorul renunță la un vehicul cu o vechime de peste șapte ani. În plus, producătorii sunt obligați să completeze această schemă de asistență cu o reducere de 1.000 de euro.

Cum au crescut înmatriculările de mașini electrice noi în regiune (2018 vs 2023) Sursa ACEA

  • România, creștere de 25 ori, de la 605, la 15.368 mașini
  • Austria, creștere de peste șapte ori, de la 6.764 la 47.621 mașini
  • Polonia creștere de peste 25 de ori, de la 620 la 17.078 mașini
  • Bulgaria, creștere de nouă ori, de la 194 la 1.818 mașini
  • Cehia, creștere de peste nouă ori, de la 703 la 6.700 mașini
  • Slovacia, creștere de opt ori, de la 293 la 2.346 mașini.
  • Total în UE 2018: 135.000
  • Total UE în 2023: 1,53 milioane

2024 a adus scăderi

​După multe luni de creștere, înmatriculările de mașini full-electrice noi au scăzut cu 11% luna trecută în UE, în timp ce pentru întregul prim trimestru al anului piața este pe plus cu 4%.

În România s-au înmatriculat 660 de mașini electrice luna trecută, scădere de 36% față de martie 2023. La trei luni, totalul pentru România a fost de 3.400 de mașini (creștere de 8% față de Q1 2023).

În câteva țări europene piața electricelor a scăzut drastic în primul trimestrul, campioane ale scăderilor fiind Croația (-66%), Letonia (-38%) și Finlanda (-28%). Cea mai mare scădere numerică a fost în Germania (-13.500 de mașini), iar cea mai mare creștere a fost în Franța (15.000 de mașini).

Ce s-a întâmplat în țările din regiune în primele trei luni? Ungaria a crescut cu 39%, Bulgaria a scăzut cu 13%, iar Polonia și Cehia au rămas cam la nivelul din 2023.

  • Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului PULSE, o inițiativă europeană de promovare a parteneriatelor jurnalistice transfrontaliere, finanțată de Comisia Europeană. HotNews.ro colaborează în cadrul proiectului cu alte publicații prestigioase din Europa printre care Gazeta Wyborcza(Polonia), Der Standard- Austria, El Confidencial- Spania, Il Sole 24- Italia, Delfi- Lituania, Denik Referendum- Cehia, EFSYN- Grecia, HVG- Ungaria, Mediapool- Bulgaria.