Complexul Balnear „Ocna Sibiului Strand" pregateste o serie de surprize sibienilor. Mai intii, duminica, va marca deschiderea oficiala a sezonului. Ca noutate, vor fi mai multe baruri si terase. Iar din toamna, turistii se vor putea caza si intr-un hotel nou.

Cele trei lacuri din incinta Complexului Balnear „Ocna Sibiului Strand", care sint folosite in scop terapeutic inca din anul 1846, atrag tot mai multi clienti, atit din tara, cit si din strainatate. Din acest motiv, patronul „strandului vindecator" s-a apucat de constructia unui nou hotel. Edificiul va avea 38 de camere, 8 apartamente, dar si o piscina balneara acoperita.

Potrivit administratorului statiunii, Emil Tolciu, constructia noului hotel va fi gata in luna noiembrie a acestui an. Pina atunci, cei care nu au bani sa mearga la mare, pot veni la strandul din Ocna. Incepind de duminica, biletul de intrare la lacuri va fi de 10 lei pentru adulti si 4 lei pentru copii.

La mare cautare

Nisip, soare, mititei, bere si voie buna. Asta veti gasi intr-unul din singurele locuri din lume unde va puteti vindeca de anumite afectiuni, dar va puteti bucura de soare si apa la preturi de chilipir. De acest lucru s-au convins si turistii care si-au facut rezervare inca de anul trecut.

„In prezent, hotelul complexului pune la dispozitie 51 de locuri de cazare in camere cu doua paturi, single si cu pat matrimonial. Toate camerele sint dotate cu baie proprie, balcon, incalzire centrala, cablu TV si telefon. Mai avem si camping, care ofera 60 de locuri de cazare in casute. Avem sala de sedinte, un restaurant cu o capacitate de 100 de locuri si o terasa de 150 de locuri.

Hotelul este plin pe toata perioda sezonului", arata Emil Tolciu, proprietarul Complexului Balnear „Ocna Sibiului Strand".

Preturi mici

Incepind de duminica, sezonul este considerat deschis. Sibienii pot avea o distractie pe cinste si isi pot imbunatati sanatatea cu doar 10 lei. „Un bilet pentru adulti va costa 10 lei, iar pentru copii 4 lei. Taxa de parcare nu este inclusa in pret si va costa 4 lei", spune Emil Tolciu. Mai mult, preturile sint considerate de chilipir, avind in vedere calitatile vindecatoare ale apei.

In cele trei lacuri si izvoare numite Horia, Closca si Crisan se regasesc cele mai concentrare ape cloruro-sodice, namoluri puternic mineralizate, topoclimatul este ocrotit de padurea si dealurile din imprejurimi care ajuta la regenerarea fortelor psihice si fizice.

Planuri mari

Turistii care vin de ani buni la complexul balnear de la Ocna se arata foarte multumiti de calitatile apei de aici. Mai mult, exista si personal medical calificat care trateaza, pe baza unor terapii si mijloace moderne, reumatismul, dar si diferite afectiuni ginecologice.

Deoarece, vara, locurile de cazare sint insuficiente, pentru numarul mare de persoane care vin sa se relaxeze, dar in acelasi timp sa se trateze de anumite boli, administratorul statiunii a inceput constructia unui nou hotel de 3 stele. „In noul hotel vor fi 38 de camere si 8 apartamente. Sali de confeinte, dar si o piscina balneara de 200 de metri patrati care va fi acoperita.

Va fi si bazin de apa dulce, sala de forta, sauna umeda si chiar un bar in incinta hotelului. Constructia va fi finalizata in luna noiembrie", promite Emil Tolciu.