Traian Basescu a ajuns marti, la ora 16,10 la Palatul Parlamentului. Intrebat de ziaristi ce va discuta cu parlamentarii PDL, seful statului a raspuns scurt: "Politica".In cadrul discutiilor de luni seara de la Vila Lac 1, presedintele le-ar fi prezentat pedelistilor o analiza conform careia, pentru redresarea PDL, se impune o noua strategie si o reforma atat guvernamentala cat si politica, au declarat surse democrat liberale pentru HotNews.ro. Potrivit acestora, seful statului i-ar fi consultat pe sefii organizatiilor in privinta unui premier tehnocrat. Cei mai multi ar fi refuzat posibilitatea numirii unui premier independent si ar fi pledat pentru numirea politica a unui sef al Executivului. Sursele Hotnews.ro sustin ca Mugur Isarescu nu ar fi dat un raspuns clar in ceea ce priveste oferta presedintelui Traian Basescu de a-l numi premier.

UPDATE 2: Presedintele Traian Basescu a sosit la Parlament in jurul orei 16.10 si a intrat in sala insotit de premierul Emil Boc, presedinta Camerei, Roberta Anastase si liderii de grup, Mircea Toader si Cristian Radulescu. "Ce munciti?", s-a adresat seful statului jurnalistilor? "Dar dvs", a fost intrebat, la care Traian Basescu a raspuns sec: "Va spun la sfarsit"

Aceleasi surse sustin ca din decembrie 2010 s-a discutat la varful PDL despre schimbarea premierului si numirea unui nou Executiv care sa fie condus pe ministerele cheie de catre tehnocrati. Mugur Isarescu ar fi fost ofertat atunci de catre presedintele Traian Basescu pentru functia de premier. Sursele citate sustin ca guvernatorul Romaniei ar fi pus atunci conditii, solicitand ca sase ministere sa fie conduse de tehnocrati. Este vorba de ministerele cheie printre care Finantele, Economia si Munca. De asemenea, la vremea respectiva, in cadrul negocierilor Isarescu cerea garantii ca intr-un guvern condus de el sa fie inlocuiti toti secretarii de stat numiti politic.

"Nu s-a discutat prea mult despre sefia partidului, daca Boc sa candideze sau altcineva. Acest aspect a ramas neclarificat deocamdata. Discutia s-a centrat pe posibilitatea inlocuirii premierului", au declarat sursele participante la discutie.

In momentul de fata se iau in considerare mai multe variante. Potrivit surselor citate, la Vila Lac1 democrat liberalii ar fi facut mai multe propuneri.

  • O prima varianta ar fi mentinerea unui premier politic chiar in persoana lui Emil Boc si promovarea candidaturii lui Vasile Blaga pentru sefia PDL.
  • O a doua varianta ar fi numirea lui Vasile Blaga in scaunul de premier al Guvernului. Emil Boc ar urma sa candideze pentru un nou mandat de presedinte al PDL. Sursele citate sustin ca Vasile Blaga nu este interesat de functia de sef al Executivului si nici Traian Basescu nu este de acord cu numirea acestuia. 
  • O a treia varianta este cea a premeirului tehnocrat si candidatura lui Boc la sefia PDL. Aceasta solutie nu este privita cu prea multa deschidere de catre liderii de organizatii si parlamentarii PDL.

"Un premier tehnocrat nu va avea sustinerea necesara la nivel parlamentar si nu numai. Majoritatea democrat liberalilor pledeaza pentru un premier politic si refuza sustinerea unui independent" a declarat un lider PDL sub protectia anonimatului. Nu e clar deocamdata daca guvernatorul Mugur Isarescu a acceptat sau nu propunerea pe care i-ar fi facut-o presedintele Traian Basescu luni, care s-a deplasat la sediul BNR.

Presedintele Traian Basescu este astepatat marti la ora 14:00 la sedinta grupurilor parlamentare ale PDL. Sursele HotNews.ro sustin ca presedintele vine sa ia pulsul parlamentarilor PDL in ceea ce priveste posibilitatea numirii unui premier independent. Intalnirea s-a amanat pentru orele 16.00

Dupa sedinta de la grupuri este asteptata o noua intalnire la nivelul conducerii PDL, de aceasta data reuniunea la nivelul Colegiului Director al PDL la care va fi prezent si preseditele Traian Basescu, sustin sursele citate.