Presedintele PNL Crin Antonescu a anuntat marti incheierea unui protocol cu PNTCD-Aripa Sarbu, prin care taranistii se angajeaza la sustinerea prezidentiabilului liberal, iar PNL, in momentul revenirii la guvernare, la desemnarea in functii de administratie publica a unor specialisti PNTCD, informeaza NewsIn.

  • "Am semnat un protocol de colaborare intre cele doua partide, destinat unei actiuni prezente si viitoare convergente a celor doua partide, singurele autentic de centru-dreapta din peisajul politic romanesc", a afirmat Antonescu.

Liderul PNL a precizat ca principalele obiective comune convenite sunt respectarea valorilor moralei crestine, finalizarea procesului de restituire a proprietatii, reconcilierea societatii romanesti prin lustratie, "proiecte pentru care si PNL, si PNTCD au activat inca din 1990".

Presedintele PNL a prezentat si angajamentele luate de liberali fata de taranisti.

  • "Cel mai important, cel mai semnificativ este acela ca vom incheia dupa 6 decembrie, intr-o perioada urmatoare, o alianta electorala pentru alegerile locale si parlamentare din 2012. In momentul in care PNL va reveni la guvernare, va lua in calcul, pentru numirile cu caracter politic, si specialisti propusi de PNTCD", a explicat Antonescu.

De altfel, protocolul semnat marti consfinteste si faptul ca cele doua formatiuni vor semna, dupa 6 decembrie 2009, o alianta electorala si pentru alegerile prezidentiale din 2014.

La randul sau, Radu Sarbu a afirmat sustinerea "ferma si neconditionata" in cursa prezidentiala pentru Crin Antonescu.

  • "PNTCD impreuna cu PNL au scos Romania din criza in care o lasase regimul Iliescu in 1996. Din pacate, astazi circumstantele sunt chiar mai grave decat in 1996, iar conjunctura politica interna creata exclusiv de Traian Basescu intuneca perspectivele pe termen mediu si lung ale tarii", a afirmat Sarbu, criticand "iresponsabilitatea si inconstienta" sefului statului. "Tara este din nou in preajma unui crah national", a avertizat liderul taranist.

Potrivit protocolului, PNTCD va pune la dispozitia PNL reprezentantii sai pentru a participa in birourile sectiilor de votare la alegerile prezidentiale din noiembrie-decembrie 2009.

Liderul PNTCD, Marian Milut, a anuntat pe 12 septembrie la Congresul partidului, ca intentioneaza sa creeze o alianta politica alaturi de PDL, cu un candidat unic la functia de presedinte, Traian Basescu, iar alianta urma sa fie oficializata juridic pana la data de 12 octombrie.