Premierul Tariceanu l-a demis, marti, pe ministrul educatiei, informeaza Realitatea Tv. In locul lui Cristian Adomnitei la Ministerul Educatiei a fost propus liberalul Anton Anton, care este presedintele Autoritatii Nationale de Cercetare.

Update: Presedintele Basescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton in functia de ministru al Educatiei.

Premierul Tariceanu a declarat, luni, ca va verifica informatiile potrivit carora ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, a folosit un elicopter al ministerului de Interne pentru a ajunge la propria nunta, spunand ca acesta va trebui sa suporte "consecintele politice" ale gestului sau.

La sfarsitul saptamanii trecute, Tariceanu a spus ca ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, a facut o greseala cand a votat pentru majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%, si ca ar fi trebuit sa fie consecvent cu discursul sustinut inainte de vot de la tribuna Parlamentului, cand a explicat ca majorarea nu este sustenabila.

"Primul-ministru considera ca ministerul nu si-a asumat suficient responsabilitatea de a sustine in Parlament punctul de vedere al Guvernului referitor la proiectul de lege privind cresterea cu 50% a salariilor cadrelor didactice", se arata intr-un comunicat al Guvernului.

De altfel, premierul Tariceanu declara ca votul Camerei Deputatilor pentru cresterea cu 50% a salariilor personalului din invatamant reflecta o atitudine de "superpopulism" inainte de alegeri si o masura care nu este sustenabila in lipsa fondurilor necesare pentru aceasta majorare.

"Am stat de vorba cu cativa fosti colegi ai mei si i-am intrebat ce parere au. Mi-au spus asa: primul lucru, cresterea nu a fost dorita de cadrele didactice. Doi: orice om rational, si aici sunt oameni cu educatie care inteleg mecanismele economice, orice om cu cap isi da seama ca o astfel de crestere a salariilor nu este sustenabila", a spus Tariceanu.

Camera Deputatilor a adoptat in unanimitate, Ordonanta 15/2008 cu amendamentele PSD privind cresterea cu 50% a salariilor personalului din invatamant.

Si ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, prezent in plen, a votat in favoarea cresterii salariilor profesorilor.

Cu toate acestea, o zi mai tarziu, ministrul Adomnitei sustinea ca orice crestere de peste 9% inseamna un efort bugetar de un miliard de lei pana la sfarsitul anului, iar de anul viitor nu vor fi bani pentru investitii.