Comisia parlamentara pentru controlul activitatii SRI a decis, miercuri, sa transmita catre Serviciul Roman de Informatii o scrisoare prin care solicita un raspuns daca George Maior si Florian Coldea au fost acasa la Gabriel Oprea in seara alegerilor prezidentiale din 2009, a declarat, miercuri, presedintele comisiei, Claudiu Manda.

HotNews.roFoto: Hotnews

Manda a precizat ca la Comisia SRI a venit un raspuns din partea Serviciului la scrisoarea adresata de Comisia de ancheta privind prezidentialele din 2009, iar parlamentarii din Comisia SRI au decis sa solicite, la randul lor, un raspuns pe aceasta tema.

"A ajuns la Comisia de control al activitatii SRI un raspuns de la SRI pentru Comisia de ancheta a alegerilor din 2009 si am hotarat in plenul comisiei in unanimitate sa transmitem noi catre SRI o solicitare si sa ne spuna in cel mai scurt timp posibil daca persoanele din conducerea SRI, in speta domnul Coldea si domnul Maior, s-au aflat in ziua de... data de...la locuinta pe care toti o denumim generic sufrageria domnului Oprea. Astazi vom transmite catre SRI aceasta solicitare si asteptam raspunsul de la ea", a afirmat Manda.

El a explicat ca, din punct de vedere procedural, SRI nu putea sa trimita comisiei de ancheta un raspuns, ci doar comisiei de control al SRI.