Premierul Calin Popescu Tariceanu s-a intalnit, astazi, la Palatul Victoria cu Norica Nicolai, premierul asigurand-o pe aceasta, in timpul intrevederii, ca o va sustine in continuare pentru fotoliul de ministru al Justitiei, sustin surse guvernamentale, citate de Antena 3.

Primul ministru s-a intalnit, sambata, cu presedintele, discutand o jumatate de ora despre acest subiect. Niciunul dintre cei doi nu a facut, insa, declaratii dupa aceasta intalnire.

Potrivit acelorasi surse, premierul ia in calcul posibilitatea de a sesiza Curtea Constitutionala in legatura cu refuzul presedintelui de a o numi pe Norica Nicolai in functia de ministru al Justitiei.

In ciuda zvonurilor privind sustinerea premierului pentru Norica Nicolai, liberalii ar putea lua in discutie abia miercuri acest subiect, cand este programata o sedinta a Biroului Politic Central al PNL.

Intre timp, vicepresedintele liberal Ludovic Orban, a declarat, intr-un interviu pentru HotNews si BBC, ca partidul sau o sustine in continuare pe Norica Nicolai, pe care o considera potrivita pentru conducerea Ministerului Justitiei.