USR ii cere presedintelui Klaus Iohannis, intr-o scrisoare, sa retrimita la Parlament pentru reexaminare Ordonanta Cinematografiei

de I.R.     HotNews.ro
Miercuri, 31 mai 2017, 12:37 Actualitate | Politic

Partidul Uniunea Salvati Romania a trimis o scrisoare deschisa catre presedintele Klaus Iohannis in care ii cere sa salveze Ordonanta Cinematografiei, se arata intr-un comunicat de presa. Parlamentarii USR sustin ca respingerea OUG nr.91/2016 va afecta grav domeniul cinematografiei romanesti, "ale carei produse au adus tarii noastre, in ultimii ani, prestigiu si recunoastere internationala".

Prin scrisoare, USR ii cere lui Iohannis sa retrimita in Parlament lege pentru reexaminare.

"Ordonanta de Urgenta 91/2016 a fost adoptata in noiembrie 2016 in urma unui proces amplu de consultare cu reprezentantii industriei cinematografice din Romania, care a durat aproape opt luni. Aceasta consultare publica a inclus reprezentanti de marca ai cinematografiei romanesti, care au adus in ultimii ani o recunoastere internationala filmului romanesc prin premiile obtinute la mari festivaluri internationale, precum Cristian Mungiu, Tudor Giurgiu, Adrian Sitaru sau Florin Mihailescu. Pe langa zecile de reprezentanti ai cinematografiei romanesti, Ministerul Culturii a inclus in procesul de dezbatere publica si reprezentanti ai industriei cinematografice din alte tari europene, pentru a se asigura ca actul normativ promovat este unul modern, in acord cu cele mai bune practici si standarde internationale", se arata in scrisoarea catre presedinte.

Comisia de Cultura a Camerei Deputatilor a intocmit un raport de respingere sumara, fara niciun fel de consultare a reprezentantilor industriei de film din Romania, in care cineastii sa fi avut sansa prezentarii argumentelor solide care pledau pentru aprobarea OUG 91/2016, acuza acestia.

USR aminteste ca saptamana trecuta un grup de cineasti, printre care regizorul Tudor Giurgiu si actritele Alina Grigore si Ioana Bugarin, a protestat in Parlament si au cerut o dezbatere reala pe aceasta Ordonanta, initiata de Guvernul Ciolos, care modernizeaza legislatia in domeniul Cinematografiei.

Presedintele USR, Nicusor Dan, a cerut inainte de votul final din plenul Camerei Deputatilor, retrimiterea Ordonantei Cinematografiei in Comisia de Cultura pentru a organiza o dezbatere la care sa participe si cineastii, dar majoritatea parlamentara PSD, ALDE si UDMR a votat impotriva, se mai aminteste in comunicatul de presa.

"Respingerea Ordonantei de Urgenta nr.91/2016 inseamna revenirea la legea din 2005, care nu mai corespunde nevoilor industriei cinematografice actuale. Romania va ramane una din ultimele tari europene in care coproductiile sunt rareori incurajate prin suport financiar acordat de Centrul National al Cinematografiei" incheie USR.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

645 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi