Proiectele de lege referitoare la activitatea de lobby care sunt in dezbaterea Parlamentului ar putea sa fie adoptate, insa, din pacate, exista abordari in zona decizionala si publica potrivit carora lobby-ul deghizeaza traficul de influenta, a declarat, joi, ministrul ALDE pentru relatia cu Parlamentul, Viorel Ilie, potrivit Agerpres. Ilie a adaugat ca Guvernul are in programul de guvernare o lege a lobby-ului si propune infiintarea unui Registru Unic al Transparentei Intereselor, propunere care se regaseste intr-un amendament depus de deputatul PSD Florin Iordache la proiectul de lege privind activitatea de lobby, cel care s-a incercat sa fie trecut in Martea Neagra din 2013, potrivit unui document consultat de Hotnews.ro. Pe de alta parte, liderul ALDE Calin Popescu Tariceanu a anuntat miercuri ca partidul pe care il conduce, din care ministrul Ilie face parte, va depune un proiect de lege nou privind activitatea de lobby.

Viorel IlieFoto: gov.ro

"Acum mai sunt doar doua initiative legislative (referitoare la activitatea de lobby - n.r.) la Camera Deputatilor, care este Camera decizionala. Aceste proiecte de lege ar putea sa fie dezbatute si completate, astfel incat sa devina macar unul acea lege mult asteptata. Din pacate, din cat am studiat in arhiva ultimilor ani diverse opinii legate de initiativa legislativa, exista si cealalta latura, abordare, cu expresii de genul ca lobby-ul este portita pentru traficul de influenta sau specialistii sustin ca deghizeaza traficul de influenta sub umbrela lobby-ului sau chiar ca se da liber la traficul de influenta intr-o forma legalizata. Aceste afirmatii vin dintr-un spectru larg si din zona decizionala, cat si din zona publica. Nu fac obiectul unei abordari unidirectionale", a precizat Viorel Ilie, ministrul ALDE pentru Relatia cu Parlamentul, la conferinta 'Lobby or Not Lobby', organizata de Diplomat Consult si Legal Magazin.

Potrivit ministrului, exista o preocupare atat in Parlament, cat si in cadrul Guvernului pentru acest subiect, fiind chiar parte a programului de guvernare.

"Este o preocupare in calitate de senator ALDE, cat si de membru al Guvernului, Guvern care in programul de guvernare la capitolul 'Politici publice' are adoptarea legii lobby-ului. Ea ar trebui sa fie astfel incat mediul de afaceri sa nu mai fie organizat in cercuri, unele mai apropiate de centrele de putere, iar altele dezavantajate. In acest sens, asemanator registrului de transparenta european, se va infiinta registrul de lobby", a adaugat Viorel Ilie.

"Asemanator registrului de transparenta european, RUTI - registrul unic al transparentei intereselor - este un prim pas in adoptarea legii lobby-ului prevazuta in programul de guvernare. Eficienta, responsabilitate, credibilitate, transparenta, deschidere catre cetatean, acesta ar putea fi rolul RUTI. Obiectivul RUTI este de a crea cadrul in care, pe de o parte, grupurile specializate din societatea civila sa se inregistreze atunci cand urmaresc sa convinga decidentii, sa preia initiativa de politica publica sau sa modifice o politica publica existenta, iar, pe de alta parte, decidentii sa confirme intalnirile directe cu acestia, asigurandu-se transparenta si minimele reguli de etica in procesul de elaborare al politicilor la nivelul Guvernului", a mentionat Viorel Ilie.

Infiintarea RUTI este o idee propusa de Iordache sub forma de amendament depus la proiectul de lege din Martea Neagra, depus in 2010 de Constantin Nita, care asteapta sa intre in dezbatere la Comisia Juridica din Camera Deputatilor. Acesta a fost pus pe ordinea de zi, dupa ce a zacut in sertar timp de aproape patru ani (episodul Martea Neagra, cand proiectul a fsot intors de la votul final, a avut loc in decembrie 2013), alaturi de un alt proiect tot pe activitatea de lobby, insa acestea au fost amanate de fiecare data in asteptarea de amendamente. Citeste aici detalii

Potrivit documentului care centralizeaza aceste amendamente obtinut de Hotnews.ro, Iordache era singurul care propusese modificari pana saptamana trecuta, altele decat cele continute in controversatul raport intocmit cu o zi inainte de Martea Neagra.

Ce contin amendamentele lui Iordache:

"Activitatea de lobby inseamna activitatea care incearca, intr-un mod transparent, respectand legile in vitoare, sa influenteze luarea deciziilor legislative si/sau executive, prina ctiuni care au scopul de a sustine drepturi si interese legitime in promovarea, adoptarea, modificarea sau abrogarea unor decizii si acte normative de catre autoritatile si institutiile publice centrale sau locale, inclusiv numiri sau destituiri de persoane din functii."

"Client inseamna orice persoana juridica de drept privat, respectiv orice persoana fizica care a implinit varsta de 18 ani, sau asocierea de acestea, cu exceptia persoanelor alese in functie prin vot universal, membrii Guvernului, persoanele numite in functie de primul ministru sau care nu pot face parte, potrivit legii, din aprtide politice, functionari publici si care angajeaza o alta persoana fizica sau juridica, pentru a desfasura activitati de lobby in favoarea primei persoane."

"Firma de lobby inseamna o persoana juridica romana, care are unul sau mai multi angajati in calitate de lobbysti de profesie, care desfasoara activitati de lobby in beneficiul unui client, altul decat persoana juridica respectiva si care este inscrisa in RUTI - Registrul Unic al Transparentei Intereselor."

"Lobbyst de profesie inseamna acea persoana atestata care, in calitate de angajat al unui client si in schimbul unor compensatii materiale sau de alta atura presteaza actiuni de natura activitatilor de lobby."

"Activitatea de lobby poate fi desfasurata de orice persoana fizica sau juridica, dupa inregistrarea acesteia in RUTI."

"Doar firmele de lobby si/sau lobbystii profesionisti pot incasa foloase materiale ca urmare a activitatilor de lobby desfasurate."

"In vederea inregistrarii activitatii de lobby se modifica RUTI. RUTI este administrat de Ministerul Consultarii Publice si Dialogului Social."