Partidul Mariei Grapini, rupt din fostul PC al lui Dan Voiculescu, s-ar putea reactiva; este posibila o fuziune cu ALDE condus de Tariceanu, fara Daniel Constantin - surse

de I. Rosca     HotNews.ro
Luni, 3 aprilie 2017, 20:20 Actualitate | Politic

Maria Grapini
Foto: Agerpres
Partidul Puterii Umaniste coordonat de europarlamentarul Maria Grapini, care s-a format in iunie 2015 prin ruperea Partidului Conservator al lui Dan Voiculescu, ar urma sa se reactiveze si s-ar putea apropia de ALDE condus de Calin Popescu-Tariceanu, au precizat surse politice pentru HotNews.ro. Acest lucru s-ar intampla insa dupa ce din ALDE este indepartat Daniel Constantin si la conducerea partidului ramane doar Tariceanu. Maria Grapini a precizat pentru HotNews.ro ca partidul va avea o sedinta de birou executiv in care se va analiza "ce partide sunt pe piata" pentru a vedea ce drum ar putea sa ia PPU.

Ea a declarat ca nu a avut discutii cu lideri ai ALDE in acest sens si abia le-a cerut colegilor o situatie a partidelor, iar luni se va discuta pe aceasta analiza. "Sa vedem ce este pe piata partidelor" a spus ea. Eurodeputata a exclus insa o alianta cu PSD sau PNL.

Grapini a declarat ca PPU are in acest moment 21 de filiale din tara, iar targetul era ca pana la sfaristul anului sa fie infiintate in toate judetele. Pana acum nu a avut loc un Congres in care sa se aleaga o conducere a partidului.

Aceasta a mai adaugat ca a inceput sa mearga in filiale in weekend, una sau doua in fiecare sfarsit de saptamana.

Intrebata daca ar vedea posibila o fuziune cu ALDE, Grapini a raspuns ca nu intelege clar ce este ALDE, facand referire la fuziunea dintre PLR al lui Tariceanu si partidul Conservator al lui Daniel Constantin. "Eu am avertizat de atunci (in privinta lui) Daniel Constantin. PLR intelegeam ce e, ALDE nu mai inteleg" a mai spus Grapini.

Amintim ca, in iunie 2015, in contextul congresului de fuziune PC-PLR, europarlamentarul Maria Grapini a anuntat ca demisioneaza din partidul fondat de Dan Voiculescu. Grapini l-a acuzat pe presedintele PC, Daniel Constantin, ca a acaparat partidul si ca este responsabil de disparitia acestuia prin decizia de unificare cu PLR (gruparea reunita in jurul lui Calin Popescu Tariceanu), relata atunci Mediafax.

Grapini a ramas apropiata de presedintele fondator Dan Voiculescu, care, desi aflat in inchisoare in urma condamnarii in Dosarul ICA, a intrat in conflict cu Daniel Constatin, pe care l-a acuzat de tradare, mai scria Mediafax la vremea respectiva. De altfel, Dan Voiculescu saluta infiintarea noului partid, intr-o postare pe blogul personal, la inceputul lunii iunie. "Astazi, un grup de tineri a depus la Tribunalul Bucuresti cererea de inregistrare a Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) - PPU. Partidul preia doctrina umanista, fondata de mine in 1992 care recunoaste demnitatea, valoarea si posibilitatile de desavarsire a fiintei umane", scria Voiculescu, pe 8 iunie.


Citeste mai multe despre   






















Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT. Intalnire online: Cum eficientizezi costurile cu serviciile bancare pentru afacerea ta? Doi specialisti raspund intrebarilor voastre, joi, de la ora 12.00

Doi specialisti in produse bancare pentru afaceri mici si mijlocii de la Banca Transilvania vor raspunde joi, 23 noiembrie 2017, de la ora 12.00, la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT" pe tema dezvoltarii afacerilor cu ajutorul diverselor instrumente bancare. Vei primi raspunsuri la intrebarile tale, indiferent daca esti la inceput de drum cu bussinesul tau sau daca ai o afacere deja existenta.
  • Adreseaza-le intrebari prin intermediul formularului de comentarii de pe StartupCafe.ro

1863 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Partid puternic acest PPU (Luni, 3 aprilie 2017, 20:26)

    Bazil [utilizator]

    condus de o femeie puternica, o stilista desavarsita, un orator de top.
    • 0 (0 voturi)    
      o (Marţi, 4 aprilie 2017, 9:48)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Bazil

      sa-l invete limba romana pe tradiceanu.
  • +1 (1 vot)    
    Normal (Luni, 3 aprilie 2017, 20:34)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Au nevoie de "majoritate majoritara". Nu vor riscuri in cazul in care Cosntantin, Ponta si altii vor sa rivalizeze furtisagurile. UDMR e doar cireasa de pe tort.

    Oricum primesc ca bonus semnaturi din partea PMP si PNL uneori, asa ca ...
  • +2 (2 voturi)    
    Se "unesc "doua fantome, impresii, birouri ? (Luni, 3 aprilie 2017, 20:39)

    deval [utilizator]

    Membrii ALDE au inteles ca chiar sunt partid cand s-au vazut pe liste ! Dar mai ales cand au inteles si ca psd le-a dat suficiente voturi cat sa fie la guvernare simuland ca E multi !!
    Fonta a initiat fantoma de la Victoria (si nu de la Opera) si inca tine !!
  • +1 (1 vot)    
    gramatica si duamna grappiniii (Luni, 3 aprilie 2017, 20:45)

    dece [utilizator]

    mai tare ca fularul, mai tare ca bacul, doar grapinni iezista!
  • +1 (1 vot)    
    Adica (Luni, 3 aprilie 2017, 20:45)

    mitg [utilizator]

    Vrea Grapini un loc si nu stie cum sa-l obtina. Poate ii va da Tariceanu decat un abecedar la incadrarea in post.

    Asta cu "partide" care nici macar nu candideaza sunt prostii.
    • 0 (0 voturi)    
      de fapt (Marţi, 4 aprilie 2017, 9:52)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      nu stiu la ce l-ar ajuta pe tradiceanu un partid care nu e parlamentar.
      daca pleaca constantin si sustinatorii lui din alde, tradiceanu ramane fara grup parlamentar si ar trebui sa lase fotoliul de presedinte de senat, altuia.
  • 0 (0 voturi)    
    asta se numeste (Luni, 3 aprilie 2017, 22:15)

    CosminGeorge [anonim]

    re-ci-cla-re:)
  • +2 (2 voturi)    
    "ce partide sunt pe piață..." (Luni, 3 aprilie 2017, 22:44)

    BokassaOficial [utilizator]

    Adevărat grăiești, duoamna precupeață. Ca la piață. Mai bine spus, ca la târgul de vechituri.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version