Presedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat, vineri, la Timisoara, ca PNL are un angajament ferm pentru "familia traditionala" asa cum e prevazuta in Codul Civil, ea mentionand ca asta nu exclude formele de protectie pentru minoritatile sexuale, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Gorghiu a afirmat ca in acest moment trebuie respectata legislatia in vigoare.

"PNL a spus de multa vreme ca are un angajament ferm, pentru familia traditionala, pentru ca respectam Codul Civil, care spune foarte clar ca o casatorie este valabila intre un barbat si o femeie", a precizat presedintele PNL.

Ea a adaugat ca acest lucru nu inseamna ca nu trebuie sa existe forme de protectie pentru minoritati si a aratat ca partaneriatul civil, la acest moment, este un subiect dezbatut in multe medii, inclusiv in Parlament.

"Speram sa putem discuta asezat, civilizat, intr-un cadru in afara campaniei electorale. In momentul in care aduci o asemenea tema in campanie, ea nu va fi folosita pentru interesul public, ci va fi folosita ca tema de campanie, unii impotriva altora", a afirmat ea.

Gorghiu a spus ca subiectul cuplurilor de acelasi sex trebuie discutat rational. "As vrea sa cred ca nimeni nu are vreun interes sa faca din asta o tema urata de campanie. Trebuie sa dezbatem si sa ajungem la cele mai sanatoase angajamente si concluzii", a conchis Gorghiu.

Afirmatia a fost facuta in contextul in care presedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, intrebat ce parere are despre demersul de modificare a Constitutiei in sensul definirii casatoriei ca fiind exclusiv intre o femeie si un barbat, ca el este adeptul tolerantei si considera ca fiind "gresita" calea "fanatismului religios" si a solicitarilor ultimative, potrivit News.ro. Iohannis a fost intrebat ce parere are despre initiativa celor 3 milioane de romani care au semnat pentru modificarea Constitutiei si precizarea clara ca o casatorie este o uniune intre o femeie si un barbat. Seful statului considera ca societatea trebuie sa revina la toleranta si "acceptarea celuialt".

"Acceptarea celuilalt cu bune si rele. Nu suntem toti la fel. Nu toate grupurile etnice si toate grupurile religioase sunt la fel. Este gresit sa dam ascultare sau sa mergem pe calea fanatismului religios si a solicitarilor ultimative. Eu nu cred in ele si nu le sprijin", a afirmat Klaus Iohannis.

La randul sau, premierul Dacian Ciolos a spus intr-un interviu pentru HotNews.ro ca "pledeaza pentru toleranta" in privinta casatoriei persoanelor de acelasi sex, dar "cu respectarea ideii de familie traditionala". Ciolos a spus ca "familia e un element important, un nucleu al societatii din Romania".