Deputatii juristi: obtinerea datelor de trafic si de localizare, doar pentru temeiuri "justificate"/ Livia Stanciu: Judecatorului ii era suficienta sintagma "exista temeiuri"

de Iulia Rosca     HotNews.ro
Marţi, 15 martie 2016, 19:10 Actualitate | Politic

Deputatii din Comisia Juridica au decis marti sa modifice o sintagma dintr-o Ordonanta de Urgenta privind Codul de Procedura Penala, astfel incat obtinerea datelor de trafic si de localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii sa se faca doar ca urmare a existentei de "temeiuri justificate", adaugand astfel cuvantul "justificate".

Astfel, una dintre conditiile in care organele de urmarire penala, cu autorizarea prealabila a judecatorului de drepturi si libertati, pot solicita date de trafic si localizare este: "Exista temeiuri justificate pentru a se crede ca datele solicitate constitutie probe".

Amendamentul adus Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/2014 i-a apartinut deputatului PNL Ioan Cupsa.

Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prezenta la sedinta Comisiei juridice, a declarat ulterior ca era suficienta prevederea dinainte, iar cuvantul "justificate" nu schimba nimic.

"Din punctul nostru de vedere era suficientă existenţa temeiurilor, pentru că în multe alte dispoziţii ale Codului de procedura penală nu veţi găsi o sintagma similară celei care a fost adoptată, el nu modifică cu nimic. Judecătorului, atunci când face analiza, îi era suficientă sintagma există temeiuri" a spus Stanciu, raspunzand unei intrebari din parte jurnalistilor.

Deputatii juristi au mai decis sa pastreze din forma initiala a Ordonantei prevederea referitoare la durata maxima a controlului judiciar in cursul judecatii in prima instanta, care nu poate depasi 5 ani, dupa ce Senatul, prima camera sesizata, redusese perioada la trei ani.

Pastrarea acestui termen a fost sustinuta atat de Ministerul Justitiei cat si de reprezentanti ai ICCJ si ai CSM.










1559 vizualizari
  • +1 (3 voturi)    
    corect (Marţi, 15 martie 2016, 19:51)

    dan63 [utilizator]

    după afirmațiile siniștrilor noștri deputați - „temei întemeiat”
  • 0 (2 voturi)    
    atentie, dna autoare: (Marţi, 15 martie 2016, 19:52)

    victor L [utilizator]

    - in titlu aveti formularea "Livia Stanciu: Judecatorului ii era suficienta sintagma "temeiuri"
    - iar in articol "Judecătorului, atunci când face analiza, îi era suficientă sintagma există temeiuri" .
    "Exista temeiuri" este sintagma; "temeiuri'"nu.
    Ati vrut s-o ridiculizati pe sefa ICCJ?
  • 0 (0 voturi)    
    Intru totul de acord (Miercuri, 16 martie 2016, 11:05)

    dinica [utilizator]

    Temei inseamna dovada.
    Fara temei inseamna nejustificat. De la temei vine temelie.

    Daca era vorba de indicii temeinice eram de acord, temei justificat este un pleonasm.

    Hai sa spunem ca au vrut sa intareasca faptul ca numai dovezile si nu banuielile conteaza.

    Uneori am impresia ca oamenii astia mari sunt niste copii cu ambitii derizorii.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version