Presedintele Traian Basescu va avea luni, de la ora 10.00, consultari cu reprezentantii partidelor parlamentare si reprezentantilor minoritatilor nationale din Parlamentul Romaniei, in vederea desemnarii candidatului pentru functia de prim-ministru, se arata in programul oficial publicat pe site-ul Administratiei Prezidentiale.

Invitatia la consultari a fost transmisa vineri.

"Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a transmis vineri, 14 decembrie a.c., presedintilor partidelor parlamentare si reprezentantilor minoritatilor nationale din Parlamentul Romaniei, scrisori de invitatie pentru participarea la consultarile necesare desemnarii candidatului pentru functia de prim-ministru al Guvernului Romaniei, in conformitate cu prevederile Articolului 103 din Constitutia Romaniei", se arata in comunicatul Presedintiei, postat vineri pe site-ul institutiei.

"Scrisorile de invitatie au fost adresate domnului Victor-Viorel Ponta, presedintele Partidului Social-Democrat (PSD), domnului George-Crin Laurentiu Antonescu, presedintele Partidului National-Liberal (PNL), domnului Vasile Blaga, presedintele Partidului Democrat-Liberal (PDL), doamnei Simona-Alice Man, presedintele Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD), domnului Hunor Kelemen, presedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania (UDMR), domnului Daniel Constantin, presedintele Partidului Conservator (PC), domnului Gabriel Oprea, presedintele Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei (UNPR), domnului Mihai-Razvan Ungureanu, presedintele Partidului Forta Civica (FC), si domnului Aurelian Pavelescu, presedintele Partidului National Taranesc Crestin Democrat (PNTCD), dar si minoritatilor nationale din Parlamentul Romaniei. La consultari au fost invitati maximum cinci reprezentanti ai fiecarui partid politic si, respectiv, ai minoritatilor nationale", precizeaza comunicatul.

Tot vineri, presedintele Traian Basescu a semnat decretul prin care convoaca noul Parlament ales pentru miercuri, 19 decembrie, la ora 13.00.

Liderul PNL Crin Antonescu a comentat duminica seara organizarea acestor consultari, precizand ca el nu va participa. "Nu am inteles pana acum, o sa incerc sa ma lamuresc: deci sunt chemate toate partidele, e un colhoz, asa, toate partidele deodata, la aceeasi oara? Atunci o sa discut la PNL daca merge cineva, eu nu merg", a spus Antonescu, la Antena 3, potrivit Mediafax.

El a precizat ca nu i se pare normal sa fie invitate toate partidele cu reprezentare in Parlament, in conditiile in care in Legislativ au intrat USL, ARD, PPDD si UDMR.

"Nu vad de ce sa ne ducem si cate cinci de partid. Sunt patru partide in USL, vreo patru in ARD, e UDMR, e PPDD ... 30 de oameni? Pai iarasi nu sunt scaune, cum o sa fie la Parlament. Haideti ca e comic", a spus Antonescu.