Deputatii au respins, marti, cu 67 de voturi pentru, 153 impotriva si 10 abtineri, motiunea simpla pe Educatie initiata de PDL si intitulata "Brambureala din educatie duce la plagiat si esec scolar", anunta Agerpres. Textul motiunii a fost citit de deputatul PDL Raluca Turcan, iar la sedinta au fost prezenti 181 deputati. Motiunea simpla pe Educatie in care PDL cerea demisiile premierului Victor Ponta si a ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, fusese semnata de 63 de parlamentari democrat-liberali.

Prin motiune, PDL a solicitat mai multe masuri prin care sustinea ca se poate redresa situatia din Educatie: renuntarea la bacalaureatul profesional pentru 2013 si continuarea invatamantului profesional; renuntarea la ideea mutarii clasei pregatitoare obligatorii de la scoli la gradinite; depolitizarea organismelor care se ocupa de etica universitara si de verificarea titlurilor universitare; renuntarea la numirea politica a directorilor de scoli; retragerea de catre ministrul Educatiei a titlului de doctor detinut "in mod nemeritat" de premierul Victor Ponta.