Să stabilim de la bun început ce subiect are articolul: care e problema legată de bacalaureatul din acest an si ce fel de solutii căutăm. Apropo de prima chestiune, ziarele titrează: ”Dezastru la bac”, referindu-se la recordul de elevi respinsi. Dar asta e ca si cum ai spune că simptomele sunt o problemă, nu boala. Bac-ul de anul acesta n-a făcut decât să arate degradarea nivelului de pregătire (si) al elevilor de liceu, fenomen care se petrece de ani buni de zile. Asta e problema. La a doua chestiune, cred că ar fi mai bine să spun ce NU reprezintă o solutie. Din câte văd, multi comentatori consideră că explicatia si solutia problemei sunt cât se poate de simple si imediate, o însiruire de ”ar fi trebuit/ar trebui”: elevii ar fi trebuit să învete mai mult, profesorii ar trebui să predea mai bine samd, scrie Doc pe blogul Inventarul stricaciunilor politice.
Or, solutiile astea nu sunt departe de superficialitatea pe care o acuză. E ca si cum, dacă ar exista o problemă cu furturile, solutia ar fi să afirmi, repetat si foarte apăsat, că oamenii ar trebui să fie cinstiti. Cu sigurantă că asta nu e un lucru rău, si ar putea chiar să aibă un efect. Dar o solutie nu are cum să fie. Pentru asta trebuie să mergi mai departe si să afli de ce nu-s cinstiti cei care ar trebui să fie, si cum pot fi făcuti astfel. Dacă elevii nu învată sau părintii nu se implică, nu este îndeajuns să spui că asta ar trebui să facă, în principiu. Solutia cere să afli si de ce nu se întâmplă asta, în practică, si cum ar putea fi făcută să se întâmple.
Acestea fiind spuse, haide să căutăm responsabilii pentru situatia asta problematică, sursa problemelor si solutiile ei.
- 1. Elevii
Sunt uluit de potopul de invective care se revarsă acum în capul elevilor: sunt retardati, prosti, lenesi, stau prin baruri, la calculator etc. Si, desigur, ei sunt principalii vinovati. Ei ar fi trebuit să învete, ar fi trebuit să fie responsabili, să nu copieze, să nu se distreze, să muncească… etc.
Dacă s-ar opri putin din sirul de injurii si indicatii, cei care le aruncă ar putea să realizeze că peste 44% dintre elevi au trecut totusi bacalaureatul. Ar putea, de asemenea, să îi asculte si pe cei care nu l-au luat: se plâng de faptul că anul acesta n-au mai putut copia si că se simt discriminati. Reflexul superficial e să fie taxată asta ca o nouă dovadă de lene, tupeu, prostie etc. Or, … elevii au dreptate. Sigur că în principiu nu e corect să se copieze – obrăznicăturile mici ar trebui să stie, nu? Păi, poate că stiu asta bine, dar stiu la fel de bine că anii trecuti incorectitudinea asta se întâmpla pe scară largă, cu concursul tuturor actorilor din sistem! Li se predică acum onestitatea după ce ani de zile în fata (colegilor) lor s-a exersat opusul ei. Pe bună dreptate se simt înselati si discriminati! La fel de natural este si faptul că elevii nu si-au bătut capul cu un examen care, pe cât se puteau astepta, putea fi trecut cu ceva mai mult decât un act de prezentă. Înainte să reîncepem sirul de ”ar trebui…”, câti dintre noi ar proceda altfel? Câti dintre noi ar alege să muncească, în loc să se distreze, dacă ambele variante ar avea aceeasi finalitate? Poate că distractia noastră nu mai e aceeasi ca la 18 ani, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. În fine, aici mi s-ar putea reprosa că nu folosesc o comparatie corectă. Elevii trebuie oricum să învete, nu ca să ia bac-ul, ci pentru viitorul lor. Asa este, dar valoarea de argument a afirmatiei e aproape nulă. Am văzut o multime de adulti – nu, de specialisti, chiar – indiferenti sau incapabili să înteleagă ce merge rău în sistemul de educatie si ce se va alege de el, si atunci, cât de rezonabil e să ceri unui adolescent obisnuit să prevadă foarte analitic consecintele tratării superficiale a examenului de bacalaureat si să reactioneze foarte matur la analiza respectivă?
Nu, elevii nu sunt principalii responsabili de actuala stare de fapt. De fapt, nu le găsesc nicio responsabilitate rezonabilă pentru ea, din contră. Elevii sunt victimele acestei situatii, nu artizanii ei. Merită scuze, nu înjurături.
- 2. Părintii
Ei ar fi trebuit să se ocupe mai mult de educatia copiilor lor. Reprosul acesta este unul întemeiat, dar prea putini cercetează acest temei. Bun, părintii ar fi trebuit să se ocupe mai mult de educatia copiilor lor. Cum anume? Sau, mai precis, ce pot face părintii în raport cu sistemul public de învătământ? Ce optiuni efective(nb!) au privind educatia copiilor lor? Pot schimba ce anume li se predă, cum si de către cine? Da, sigur că pot!… dacă vor si îsi pot permite să plătească meditatori. Acolo si doar acolo au toată libertatea de a alege. Sistemul public îi exclude practic de la majoritatea deciziilor.
Dar asta, pe cât pot spune, nu e o tendintă a ultimilor ani, poate chiar contrariul e într-o măsură adevărat. Alta e problema care a apărut în ultimii ani. La un moment dat, oameni din sistem, adepti ai reformei de dragul reformei, au remarcat că examenele stresează copiii, si s-au gândit că se poate obtine (orice fel de) performantă si fără stres. Au decis, prin urmare, ca examenele să fie înlocuite, în totalitate sau partial, cu diverse medii obtinute în anii de studiu. Sunt multe de spus despre schimbarea asta, majoritatea împotriva ei, dar pentru discutia noastră contează doar un lucru, unul din efectele ei perverse: a sabotat mijlocul principal de comunicare între profesor si părinte. În mod natural, părintii au început să-si dorească note cât mai mari pentru copiii lor, indiferent dacă acestea aratau sau nu nivelul de pregătire. Profesorii au urmat, la fel de natural, tendinta: note cât mai bune, nu cât mai corecte. Dacă si cât timp si examenele – cele care au mai rămas – au fost falsificate în acelasi mod, iluzia a functionat si toată lumea a fost multumită. Zilele trecute iluzia s-a făcut brusc bucăti. Câti dintre elevii picati la bac aveau note care să indice clar că ar putea avea o problemă cu examenul? Si atunci cum să ceri părintilor să fie mai responsabili de rezultatele copiilor, cât timp părintii îi dau în grija unui sistem, care le e în bună măsură închis, si care în ultima vreme a devenit si opac?
Am să fac aici o paranteză, înainte de a trece la profesori. Am văzut criticată decizia de a ”îndrepta” bacalaureatul, cu un argument de genul ”nu cu asta trebuia început” si ”nu se face reformă cu pază si protectie.” E un non-sens. I-as demonta usor argumentele, dacă autorii ar aduce vreunul. În loc de asta, am văzut dat un exemplu de lucru care ar fi trebuit făcut înainte, ceva legat de subiectul la limba română care ar fi fost formulat astfel încât să inducă în eroare elevii. Or, exemplul respectiv e de fapt un contra-exemplu. Demonstratia e simplă: e prima oară când se dau astfel de subiecte, rău sau rău-voitor formulate? Hm? Vă amintiti o critică similară adusă subiectelor din anii trecuti? Vă amintiti, de fapt, orice fel de analiză critică asupra subiectelor la bacalaureat din anii trecuti? Nu. Din acelasi motiv pentru care nu ar fi existat nici anul acesta dacă procentul celor promovati ar fi sărit de 80%. Cât de ridicol ar fi să spui, sau să pretinzi, că ar fi putut avea loc o dezbatere pornind de la următoarea observatie: ”A fost o problemă cu formularea sau dificultatea subiectelor la bac… chit că l-au luat peste 80%. O multime de elevi ar fi picat nemeritat din cauza asta, presupunând că n-ar fi putut să copieze”. Chiar exemplul dat arată clar că lucrurile stau exact invers: ”paza si protectia”, cu alte cuvinte, asigurarea corectitudinii examenului, sunt singurul mod în care se poate începe efectiv reforma. Pentru că fără asa ceva nu există niciun argument vizibil pentru ea, niciun motiv să se dezbată ce ar trebui reformat si cum, niciun motiv să se ceară si să se facă vreo reformă.
- 3. Profesorii
Ei ar fi trebuit să-si dea mai mult silinta la clasă. Da, la fel ca în cazul părintilor, reprosul e întemeiat. Problema profesorilor nu este însă cum anume, ci de ce să facă acest lucru. Împreună cu elevii si părintii, si ei au fost prinsi în cercul vicios al degradării nivelului de pregătire compensat cu cresterea nivelului de falsificare al bacalaureatului. Mai multă silintă la clasă pentru un profesor înseamnă mai multă muncă si mai mult stres pentru el, mai multă muncă si stres si pentru elevi. Nu-s lucruri pe care să si le dorească cineva, cel putin nu în sine; sunt acceptate doar pentru rezultatele pe care altfel nu le-am putea obtine. Or, în cazul bacalaureatului, în ultima vreme nu mai exista vreo astfel de compensatie. Elevii profesorilor sârguinciosi luau bacul… la fel ca majoritatea celorlalti. E o demonstratie suplimentară a afirmatiei anterioare: corectarea examenului de bacalaureat e o conditie absolut necesară reformării sistemului.
Nu cred că e suficientă, însă. Există un alt cerc vicios, în care sunt prinsi alături de părinti, si care le reduce motivatia de a-si da silinta la clasă. O bună parte dintre profesori îsi întregeste venitul prin meditatii. Acolo au toate motivele să muncească si să se streseze: recompensa succesului e cât se poate de palpabilă si imediată, la fel este si pedeapsa pentru un esec. E o diferentă majoră fată de situatia de la clasă. Chiar si cu bacalaureatul dat în mod corect: care sunt recompensele pentru un profesor care si-a făcut foarte corect meseria în clasă? Si care sunt riscurile pentru unul delăsător?
- 4. Administratia
Cu alte cuvinte, ministerul Educatiei si inspectoratele scolare. Ei ar fi trebuit să…? Hmm … bună întrebare! Simplul fapt că nu e limpede ce ar fi trebuit să facă cei de la conducerea domeniului arată limpede care e problema în ce îi priveste. Nu e singurul lucru care o pune în evidentă. Nu stiu dacă ati remarcat situatia stranie în care se află conducerea ministerului, mai exact dl Funeriu. Pe scurt, dl ministru a făcut un lucru absolut necesar, care a enervat pe (aproape) toată lumea. Chiar dacă nu toti îsi exprimă aprecierea, măcar nimeni nu contestă categoric modul în care s-a organizat examenul de bacalaureat de anul acesta. Însă ministrul este criticat si i se cere demisia. Nici măcar colegii de guvern și de partid nu se înghesuie să-i ia apărarea. Toată lumea e de acord că ceva trebuia făcut, deci, implicit, că predecesorii dlui Funeriu nu si-au făcut datoria. Dar câti comentatori, sau câti politicieni, chiar, le-au cerut demisia fostilor ministri dupa examene de bacalaureat luate cu procente neverosimile, în conditiile în care fraudarea ajunsese un fel de secret al lui Polichinelle? De ce a fost nevoie de vointa unui anumit ministru pentru a se corecta desfăsurarea examenului de bacalaureat? De ce a fost nevoie de o decizie venită de sus în jos? De ce ceea ce ar trebui să fie o reusită este tratată ca un esec?
Problema conducerii Educatiei este că, asa cum e organizat domeniul acum, se află inevitabil într-un conflict de interese. Pe de-o parte, ei sunt cei care conduc sistemul, sunt implicati în functionarea lui la toate nivelurile, chiar dacă împart sarcina asta cu autoritătile locale sau cu conducerea unitătilor de învătământ. Pe de altă parte, tot ei sunt cei care au rolul de-a organiza examene care să evalueze nivelul de pregătire al elevilor. Implicit, evaluează astfel si propria lor performantă, în celălalt rol. Interesul de a organiza examenele cât mai corect si mai strict e în conflict cu interesul de a apărea că au condus Educatia în mod competent. Explicatia devine completă cu o observatie suplimentară: e mult mai usor pentru demnitarii si functionarii de care vorbim aici să sacrifice primul interes. Situatia dlui Funeriu e tot atât de stranie, pe cât de exceptională a fost decizia de a urmări strict primul interes, cu riscul de a nemultumi pe toată lumea si a fi acuzat de incompetentă.
- 5. În concluzie
Repet, articolul nu si-a propus să ofere ”solutia”, ci să expună ceva mai în detaliu problemele si să indice, în acest fel, directia în care s-ar putea găsi rezolvări. Ar trebui, de asemenea, să fie îndeajuns de clar că nu generalizez, pentru că n-ar fi corect dar si pentru că n-am nevoie s-o fac. Vorbesc de elevi, părinti sau profesori, nu de toti elevii, toti părintii si toti profesorii. Sunt convins că există destui elevi constiinciosi, părinti implicati sau profesori competenti si motivati la ore, însă ei sunt exceptiile.
Rezumând, nu are sens să blamăm elevii. E un non-sens să li se ceară lor să asigure corectitudinea unui examen atunci când conducerea Educatiei nu tine la asta; e un non-sens să li se ceară să fie responsabili atunci când părintii lor nu reusesc; e un non-sens să li se ceară să-si ridice nivelul de pregătire atunci când profesorii lor nu sunt dornici s-o facă. Nu elevii sunt cei care trebuie să îndrepte sistemul; în schimb n-am niciun fel de dubiu că vor răspunde la orice fel de îndreptare (cum e, de exemplu, cazul bacalaureatului din acest an) cu rezultate mai bune. Problema părintilor este că nu se implică îndeajuns în educatia copiilor lor; dar dacă vrem s-o rezolvăm, ei trebuie să aibă si putere de decizie efectivă si informatii mai bune din sistem. Problema profesorilor este că nu sunt destul de motivati ca să pregătească bine elevii; dacă vrem s-o rezolvăm trebuie să avem un mecanism mai bun de recompensare a celor care fac performantă si de sanctionare a celor care fac contra-performantă. În fine, problema conducerii domeniului educatiei este că se pot pomeni cu sanctiune politică dacă îsi fac datoria profesională de a evalua onest elevii sau, invers, pot foarte usor să primească o recompensă dacă nu-si fac datoria si permit sau încurajează evaluări falsificate. Rezolvarea este să fie cumva scosi din acest conflict de interese.
Comenteaza peblogul Inventarul stricaciunilor politice.
