Exista in dezbaterea publica de la noi un numar de idei - sau, cu un termen mai potrivit, de clisee - care se bucura de o presa foarte buna, pe temeiuri foarte neclare. Ele ar merita o analiza mai atenta si o apreciere mai nuantata, asta in cazul cel mai bun, atunci cand nu sunt de-a dreptul si in mod evident proaste. Un exemplu din domeniul politicii partizane este ideea separarii functiei de presedinte de partid si cea de premier. Ideea revine periodic si cat timp e in dezbatere se bucura de sprijin, atat din interiorul partidelor cat si in randul presei. Argumentul singular adus in sprijinul ei este ca premierul are prea multa treaba la guvern ca sa se ocupe de partid.
Sunt gata sa fiu de acord cu afirmatia in sine, da, poate ca e prea mult pentru un singur om sa se ocupe si de treburile guvernamentale si de cele dintr-un partid. Dar nu vad cum afirmatia ar putea fi un argument pentru separarea celor doua functii! Daca un om care se afla la conducerea unei organizatii, politice sau de orice alta natura, are prea multe sarcini de care trebuie sa se ocupe personal, atunci solutia imediata, testata estedelegareaunei parti dintre ele. Respectivul lider de organizatie va transfera un numar de sarcini altor persoane, oameni din echipa pe care o conduce; apoi se va ocupa doar de supravegherea si coordonarea lor.
Delegarea sarcinilor rezolva in principiu supra-incarcarea unui lider dintr-o organizatie. Punerea ei in practica poate avea doua categorii de obstacole. Prima e cea institutionala; cel mai intalnit caz e cel in care partidul nu este organizat formal dupa acest tipic. De exemplu, ...tocmai din cauza ca a adoptat ideea discutata in articol, a separarii intre conducerea partidului si a guvernului. Propunerea asta e in linie cu alte idei/clisee de aceeasi natura: cele care spun ca intr-un partid trebuie sa functioneze democratic si condamna ideea alegerii "pe lista" a functiilor de conducere de acolo. Or, e foarte greu sa delegi sarcini unor oameni in care nu ai incredere, e foarte greu sa conduci o echipa pe care ti-o formeaza altii si in care nu ai autoritate. A doua categorie de obstacole este cea personala; liderul de partid nu este dornic sau capabil sa formeze o echipa si sa o conduca. Nici in acest caz, insa, solutia de principiu nu poate fi ca acesta sa cedeze conducerea partidului si sa conduca doar guvernul. Solutia de principiu este ca ambele posturi sa fie ocupate tot de o singura persoana, alta decat titularul actual. Caci cu siguranta ca o persoana care nu poate conduce un partid delegandu-si atributiile nu trebuie lasata pentru sarcina cu mult mai complexa de a conduce un guvern, acolo unde delegarea este inevitabila.
Bun, am explicat de ce nu e valabil argumentul pentru ideea separarii celor doua functii. Am sa merg mai departe si am sa spun de ce ideea e proasta de-a dreptul. In clipa in care conducerea partidului de guvernamant este ocupata de alta persoana decat cea a premierului, cele doua se vor afla in competitie. Politica de partid are caracter competitional, asta e ceva natural, ba chiar benefic. Dar e benefic in masura in care competitia asta poate fi arbitrata, direct sau indirect, de public. In schimb, nu e nimic bun in a o transforma intr-un conflict si un blocaj cronic (avem deja un exemplu pentru asta, la nivelul puterii Executive). Nici macar nu trebuie sa facem un exercitiu teoretic apropo de ce s-ar intampla si cu guvernul si cu partidul in clipa in care conducerile lor ar fi separate, asta pentru ca avem un exemplu dupa alegerile din 1996, cand a fost numit premier Victor Ciorbea. Guvernul dniei sale functiona haotic, pentru ca decizii politice erau luate la nivel de conducere de partid, peste capul sau; iar dl Ciorbea a parasit conducerea guvernului luand si o parte din partid, asa cum va face ulterior si succesorul sau. Nu vad cum poate fi apreciata o idee care produce astfel de efecte.
Citeste si comenteaza pe Contributors.ro
