E foarte complicat intr-o societate etatizata complet, sa explici poporului de ce nu guvernul este sansa lui la dreptate, obiectivitate, egalitate, speranta s.a.m.d. De ce nu guvernul este cel care trebuie sa-i sara in aparare cand i se intampla nedreptati, sau de ce nu guvernul este cel care poate imparti sanatatea, educatia sau securitatea intr-o societate. Statul a incercat si a si reusit sa inoculeze in mase nu numai conceptia de furnizor absolut al unor astfel de servicii pe piata. Din nefericire, el a reusit sa inoculeze inclusiv conceptia ca atunci cand greseste, nu exista o raspundere personala pentru prejudiciile create, si ca schimbarea vine prin accesul la umilul drept de vot, conferit printr-o constitutie, si cu ajutorul caruia poporul schimba un stat cu alt stat.
Prin acest articol voi incerca sa fac o pledoarie pentru educatia la domiciliu ca alternativa la serviciile de educatie falimentare ale statului. Argumentatia pleaca de la premisele (necesare si sanatoase) ca, cel putin in Romania:
1. atitudinea obedienta fata de orice intreprindere sau demers al statului este privita nu numai precum o cale catre adevar (asta implicand un nivel teoretic), ci chiar un mod sanatos de a trai (deci si practic). Altfel spus, nu ai voie in fata unui popor care atinge cote alarmante de obedienta si dependenta iremediabila fata de stat, sa critici tocmai ceea ce ei sunt convinsi ca merge, desi nici macar istoria nu tine cu ei (ca sa nu mai explicam ca au nevoie si de sustinere teoretica, dar asta este deja peste puterea de intelegere a masei).
2. nu exista universitati private (nu numesc universitate privata doar pe argumentul autonomiei fondurilor, ci acea universitate a carei infiintare nu este conditionata de aprobari ale aparatului de stat).
3. statul nu poate oferi in mod real educatie pentru ca este bazat pe sistemul redistributiei si a imposibilitatii de a cunoaste efectiv nevoile de educatie ale oamenilor.
Educatia nu este un bun public
Termenul "public" din intertitlul de mai sus se refera acceptiunea etatica. Adica al statului sau care provine de la stat. Desi e posibil sa para scandalos (evident, in aceasta tara), nu trebuie sa ne ferim (cei care stim asta, at least) sa spunem ca educatia ca proces cognitiv exista si independent de stat. Educatia este publica pentru ca oricine poate avea acces la acest bun, prin plata unei sume de bani. Ea nu este publica pentru ca apartine statului. Oricat s-ar incerca contrazicerea acestei teze atat de simple, ea functioneaza independent de ce am spune noi.
Deci daca educatia nu apartine statului, atunci cui apartine, sau cine este indreptatit sa o ofere? Educatia este un bun ca oricare alt bun, si nu exista niciun motiv rational pentru a crede ca domeniul privat nu il poate oferi. De cele mai multe ori, parintii ofera educatie in primii ani de viata si spre pubertate, net superior serviciilor publice de educatie (scoala primara, gimnaziu). Deci educatia exista ca bun independent de stat, si (atentie!) pe deasupra este oferit si realmente gratuit. Dificultatile in a intelege ce am spus in randurile pe care tocmai le-ati citit este foarte posibil sa provina din acelasi mit care bantuie si este propagat de socialisti sau interventionistii reformatori, anume ca parintele este incapabil sa ofere el cunostinte solide propriului copil si ca mult mai bine ar fi sa-ti lasi copilul in seama statului, pentru ca statul stie mai bine.
Educatia este un bun precum ziarul, cartea sau stiloul. El poate fi oferit profitabil de catre un sistem privat sau de catre parinti. De ce astazi este aproape imposibil de crezut ca parintii pot sa-si invete copiii cu folos matematica, limba romana, geografia sau alte discipline? Din cateva motive simple:
1. pentru ca ordinea sociala este un sistem al carui designer este statul. Inca de la inceputul vietii, parintii sunt "informati" si "sfatuiti" ca odrasla lor trebuie sa mearga la o gradinita. Apoi, mai trec ani si copilul trebuie dus la scoala primara. Apoi vine gimnaziul si liceul. In acceptiunea creatorului educatiei etatice, in mod absolut, calea aceasta este: primar, gimnazial, liceu. In mod absolut, copilul nu se poate dezvolta decat parcurgand aceste etape. Astfel, copiii care dovedesc abilitati practice isi pierd un deceniu din viata invatand discipline aflate sub controlul direct al autoritatii statului (detinatorul adevarului absolut in ceea ce priveste parcursul educational potrivit al unui copil in viata), iar copiii-geniu isi pierd vremea cam tot atat, plafonandu-se de timpuriu. Insa amandurora le este slefuita incet, programat, obedienta fata de stat si increderea ca ceea ce autoritatea a dictat este bun (argumentul 1 preferat al socialistilor)
2. pentru ca daca parintii si-ar educa copiii, atunci ar exista parinti iresponsabili, dezinteresati de educatia propriului copil si am ajunge o societate de infractori, ne-am da in cap unul altuia. Astfel, numai statul, organizatie total responsabila, poate fi alternativa la parintele betiv, iresponsabil, drogat. (argumentul 2 preferat al socialistilor, care deseori face pereche cu argumentul prohibitiei sau interzicerii consumului anumitor produse nocive)
3. pentru ca parintii nu au timp sa-si pregateasca copiii pentru viitoarele meserii. Ei cand ar mai munci ca sa-si castige traiul? Parintii muncesc ca sa plateasca educatia copiilor, aceasta este ordinea fireasca a lucrurilor in lume. Asa se intampla peste tot (argumentul preferat al inca-indecisului cu privire la problema celui mai bun producator de educatie)
O reinterpretare sanatoasa (deci incompatibila cu mentalul socialist nociv) ar suna asa:
1. educatia poate fi oferita si de parinti si in regim privat, in sens antreprenorial. A presupune ca parintele sau o scoala privata nu poate oferi educatie este echivalent cu a presupune ca o companie producatoare de avioane nu poate produce si vinde avioane. Aberatia consta in a privi parintele ca incapabil in a oferi educatie, si pe de alta parte a considera capabila o autoritate in a servi acestui scop. Socialistii democrati vor spune: "Nu-ti convine educatia? Mergi la vot si da-i jos pe guvernanti si impune forma ta proprie de educatie. Ai aceasta posibilitate, ai acest drept umil constitutional". Pare foarte simplu. Insa, de ce am crede mai putin in parinte si mai mult intr-o gasca de indivizi care aplica politici educationale? Ce il determina pe un om, care gandeste cu capul lui, sa nu creada ca parintele este capabil de asemenea virtuti, dar sa creada ca ceva mult mai complicat si greu de estimat (o politica publica lasata in seama unor straini de familie) poate fi pus in practica? Simplu. Ani grei de propaganda etatista. Prezenta si azi.
2. nimic nu poate face parintele mai iresponsabil decat statul. Sigur ca exista parinti iresponsabili, insa nu putem abandona realitatea ce ne spune ca si statul asistential este iresponsabil. Si atunci, convine mai mult sa ne dam pe mana statului sau cei care stim ca ne putem educa copiii, sa-i educam singuri sau sa-i dam la scoli private? Intr-o societate cu homeschooling, vor exista probabil parinti iresponsabili, insa diviziunea muncii nu le va lasa copiii de izbeliste. Intr-o societate in care educatie furnizeaza statul, viitorii copii vor fi literalmente niste neadaptati, non-critici, pasionati de relativismul moral si iritati de adevaruri absolute, obedienti fata de autoritate (orbeste!), cu o antipatie zdravana la schimbare, obiectivi, adepti ai binelui comun, luptand pentru cauze pierdute precum egalitatea de sanse, necautand a se lamuri in discutii ci doar a-si prezenta opinia, a dezbate, amatori de discutii fara o finalitate profitabila din punct de vedere moral, postmodernisti cu accese de furie la adresa clasicului, speriati de eventuala ipostaza in care ar juca rolul omului care trage concluzii, diversi, multiculturali, posesori de cultura generala, posesori de multe diplome si putine cunostinte reale despre ce inseamna teoria si ce inseamna munca, fricosi de raul cel mare si neluptand pentru bine ci pentru raul cel mai mic s.a.
3. Sigur ca parintii nu au timp. Sistemul etatic produce pe banda rulanta niste contribuabili perfect non-combatanti, astfel incat odata ce ai atins varsta de 40 de ani, deja incepi sa-si astepti pensia de la stat "bine-meritata". Problema nu este ca parintii nu au timp (lasand la o parte ca afirmatia este dupa ureche), ci ca aproape jumatate dintr-un an ei sunt nevoi?i sa munceasca pentru a plati statul. Si va invit sa cititi aicicam cat timp exact va petreceti din an pentru a plati birurile catre stat. In aceste conditii timp pentru educatie sau pur si simplu timp liber este deja o problema a bunurilor de lux. Concluzia: mai multi bani la public, mai multe posibilitati de investitie si de consum profitabil al timpului liber.
Mitul libertatii de alegere a educatiei potrivite
Printre oameni circula aceasta iluzie: fiecare este liber sa-si aleaga ce vrea sa studieze sau daca vrea sau nu sa studieze. Propaganda etatista ne invata ca statul nu obliga pe nimeni sa fie scolit. Statul doar pune la dispozitia oricarui om care doreste sa se scoleasca, servicii publice de educatie. Sa fie oare asa? Nicidecum! Si asta pentru ca:
1. libertatea de a fi educat presupune si posibilitatea de a fi needucat (in sens etatic) fara consecinte nefaste precum: oprobriul public sau imposibilitatea de a te angaja.
2. se creaza senzatia ca ai libertate in a alege, ceea ce este perfect adevarat. Insa renuntarea la a mai alege din nou te trimite sub suspiciunile de a fi infractor, bisnitar sau oricum suspect de lenevie. A nu avea scoala primara, gimnaziala, astazi inseamna a fi needucat (de unde si vorba Are patru clase, deci e prost!).
Deci libertate de alegere nu exista decat intr-un singur sens. Asta e ceea ce se vede. Faptul ca putem opta pentru un liceu sau altul. Ceea ce nu se vede este ca daca nu optezi pentru gimnaziu nu ai cum sa treci la liceu, sau daca nu optezi pentru liceu facultatea ramane doar un vis. Acestea raman insa niste povesti de adormit copiii. Geniul sau copilul mai putin talentat intr-o directie nu sunt doua piulite pe care menghina etatista le poate uniformiza, egaliza. Sigur, tocmai asta se intampla acum. Libertatea de alegere presupune libertatea de a nu alege. Oricat s-ar stradui sociali?tii sa ne convinga ca e pe invers. Adevarul din aceasta logica nu poate fi falsificat.
Libertatea de alegere a educatiei potrivite este un mit ce rezulta din maniera agresiva in care sunt tratati cei nu tocmai pasionati de scoala. Ei sunt respinsi de societate. De aici si vorba Nu inveti? Te face mama frizer sau gunoier! unde observam derizoriul in care se cufunda cele doua meserii. Cu alte cuvinte este o rusine sa devii intr-astfel.
O societate (gandita de stat) care se vrea supracalificata (cate 2 facultati/mastere/doctorate per capita) si supraeducata in scolile publice nu poate avea pretentia schimbarii decat atunci cand va intelege ca scoala nu este un bun al statului. Idealul etatic este sa creeze omul obedient, si cel mai potrivit mod in care acesta poate fi atins este prin controlul educatiei. In aceste conditii nu este de mirare cum dupa mai bine de 12 ani de scoala, studentul de anul I priveste statul ca panaceu universal la toate problemele vietii lui. Astfel, conceptualizarea unei societati in care statul este absent (macar din cateva sfere de activitate economica ?i utilizand argumente de bun simt) este o adevarata aventura, din care ri?ti sa ie?i foarte ?ifonat. Va dati seama deci cam cata argumentatie poti emite in fata unui individ care nu pricepe clar sau nu vrea sa priceapa instrumentarul utilizat de partenerul de dialog. Respectul fata de partenerul de discutie, in Romania de astazi inseamna a pleca de la un lucru comun: acceptarea statului. Altfel, nu incape discutie. Exista o frica stringenta de necunoscutul de dincolo de stat. Daca nu statul, atunci cine? devine astfel, intrebarea zilei la toate talk-show-urile, raspunsul fiind chiar acasa in propria ograda.
Homeschooling este o alternativa la serviciile de educatie oferite de stat pentru ca reprezinta un drept fundamental al parintilor. Educatia este extrem de importanta pentru copil, insa de aici nu decurge absoluta necesitate ca aceasta sa fie furnizata de stat si nici faptul ca parintii sunt incapabili de a o oferi. Sunt suficiente dovezi pe piata pentru a observa cu ochiul liber cat de falimentara este educatia publica. Nimeni nu este responsabil pentru educatia altuia, cu exceptia obligatiei morale pe care parintele o are in fata copilului. Din calitatea educa?iei de a fi un bun economic rezulta si criteriul subiectiv in care aceasta se aloca, adica doar cine plateste beneficiaza. Adica opus sistemului actual in care toata lumea plateste pentru educatie. Libertatea de a-si alege educatia presupune si libertatea de a nu mai contribui prin impozit la fondurile publice pentru educatie. Foarte simplu! Cine vrea sa fie beneficiarul educatiei publice atunci va trebui sa contribuie la sistemul public, cine nu vrea sa nu contribuie. Ar fi perfect normal sa fie asa. Dar sa nu uitam ca in aceasta situatie, socialistii adepti ai sistemului public de furnizare "a tot ce misca" vor cam plange deoarece ei nu sunt obisnuiti sa-ti asigure traiul si educatia prin eforturi proprii ci doar cu ajutorul parintelui-stat. Si cum acestia sunt multi, mai avem putin de lucru sa-i convingem.
Homeschooling-ul este un pas inainte pe calea liberalizarii pietei educatiei. Parintele este singurul (cel putin prezumtiv) care se gandeste la binele copilului sau, nu statul. Statul-educator este doar pentru cei care nu pot gandi cu propria minte, ei trebuie asistati, trebuie ajutati sa gandeasca.
