Desi penitenciar vine de la „penitenta”, adica „regret”, „parere de rau”, Nutu Camataru, interlopul eliberat astazi din inchisoarea Jilava, parea a fi orice altceva, dar nu un om spasit. Superbul cal negru care l-a asteptat in fata inchisorii era un exemplar demn de garda calare a reginei Elisabeta a Marii Britanii. Porumbei albi au fost sloboziti in cinstea proaspatului eliberat. Toate, simboluri ale puterii si ale regalitatii. Cat de puternic mai este astazi Nutu Camataru nu putem sti, dar rege cu siguranta a ramas.
Condamnat pentru sechestrare de persoane, proxenetism si inselaciune, Nutu Camataru a petrecut doi ani in inchisoare. Fratele sau Sile este tot dupa gratii, intr-un dosar de crima organizata, iar fiul acestuia este inchis pentru trafic de droguri. Familia Camatarilor, a caror porecla vorbeste despre felul in care si-au dobandit averea, are in Bucuresti o gradina zoologica privata, precum se cuvine unei familii regale. Inima regatului lor se afla in cartierul Ferentari, iar numarul supusilor iubitori nu este cunoscut de nimeni. Caci da, supusii lui Nutu Camataru sunt iubitori.
Jurnalistul italian Roberto Saviano a lucrat ani buni sub acoperire pentru a-si documenta lucrarea. „Gomora” (ed. Univers, 2009) a devenit una dintre cele mai bune carti de non-fictiune publicate vreodata in Europa, subiectul principal fiind regatul organizatiei mafiote napoletane, Camorra. Intr-unul dintre capitole, Saviano descrie stupefiat atasamentul miilor de colaboratori ai Camorrei napoletane. Nimeni nu vrea sa vorbeasca, dar nu neaparat din frica, ci din fidelitate. Camorra are grija de toti membrii sai: de la cel mai umil soldat, pana la cei mai importanti locotenenti. Daca un membru este ucis in timpul unei operatiuni, familia victimei primeste o suma de bani – echivalentul unui ajutor social – din partea Camorrei. Venitul zilnic a mii de familii depinde de locul de munca oferit intr-una dintre fabricile ilegale ale organizatiei. In sudul Italiei, Camorra a depasit de mult nivelul unei organizatii mafiote, devenind un imperiu economic al carui varf de iceberg iese firav la suprafata economiei legale. In Europa, Camorra are in proprietate cateva dintre cele mai mari outlet-uri, iar in Romania derulau afaceri imobiliare la mijlocul anilor 2000, mai scrie Saviano. Cat despre legaturile politicienilor italieni cu mafia, acestea sunt deja celebre. Ce ofera Camorra membrilor sai? Un sistem economic si social paralel celui legal, creat cu ajutorul banilor murdari, dar in care „cetateanul” este ocrotit si sustinut atata timp cat nu tradeaza si nu considera murdar vreun ordin venit de sus.
Clanului Camatarilor i s-a dus vestea ca ar fi cel mai puternic clan interlop al Bucurestiului. Pe langa multi dusmani si numeroase victime, Camatarii au si prieteni iubitori. Un celebru manelist a compus o „melodie” special pentru Nutu Camataru. Cuvintele acestui cantec spun totul: „Asta e melodia lu’ Nutu. Vreau sa stie toata lumea, cine tine aproape de Nutu, cine ne cunoaste de Nutu, la melodia asta, ca a tinut mereu aproape, nu s-a vandut pana la moarte, pentru ca un om cu putere nu se vinde niciodata:
Hai sa ne traiasca Sefu’ / Ca el e descurcaretu’
pentru Nutu baaa
C-are bani are de toate / Ne tine pe toti in spate
pentru Nutu baaa
Nu se vinde pan’ la moarte / Ne face case palate
Sa-i dea Domnu’ sanatate”.
Urmeaza o serie de licitatii mai speciale, strigate de acelasi manelist: „Daca vine Nutu acasa maine, poimaine, tot el e seful Romaniei. 200 de euro de la Baltazar. 400 de euro pentru toti partizanii lui Nutu. 500 de euro de la Baltazar pentru toti cei ce-l asteapta pe Nutu”.
Nutu s-a intors astazi, pe un focos armasar negru, sa aiba din nou grija de toti cei care l-au asteptat. Cu un an in urma scria in ziarul inchisorii: “Uneori privesc trist in urma ca nu am ceva cu care adevarat sa ma mandresc ori sa ma bucure, care mindria mea este aceasta viata de OCNAS si HOT”. Nutu Camataru se poate mandri ca a reusit in meseria pe care si-a ales-o, cea de sef de clan mafiot. Are grija de supusii sai, are o avere impresionanta, cat despre legaturile sale cu politicienii romani... Chiar fratele lui Nutu, Sile Camataru, povestea admirativ intr-un interviu pentru Realitatea TV despre fostul sau coleg de serviciu, care a fost cat pe ce sa devina eminenta cenusie din spatele Presedintelui Romaniei. Este vorba despre Marian Vanghelie, „care era pe atunci un om ca si acuma: alergator, razboinic, luptator”. Vanghelie era seful unei masini care cosea fete de pantofi, iar Sile era sef cizmar. Numai Dumnezeu stie cat de adevarat e proverbul „cin’ se-aseamana se-aduna”.
Care sunt asemanarile si deosebirile dintre clanul Camatarilor si puternica Camorra? Pastrand proportiile, va rog pe dumneavoastra a judeca. Dar mai am o intrebare fara raspuns. Cati dintre noi, bugetari austeri sau angajati istoviti, ne-am vinde inima pentru ca Nutu sa ne ia in grija lui? In Napoli, spune Roberto Saviano, Camorra are in grija aproape 10.000 de italieni.
MAfia e o mizerie a societatii capitaliste. Exista mafie in nazism , in comunism? Nu exista. Pentru ca mafia nu avea pe cine sa se bazeze. Si in plus nu e labareala asta de acum . Eu pe Nutu asta il puneam la zid , executat si confiscarea averii. Ce 7 ani ... Pe banii mei si al altor romani cinstiti sa tinem in puscarie un burtos si un tigan care nu a muncit de cand l-a fatat ma-sa?
Da o sa vina vremea aia cand o sa se treasca si romanul. Si o sa fie macel.
"Daca nu exista saracie nu exista nici mafie". Mafia a aparut ca o reactie in principal la coruptia statului (prin crearea unui sistem de legi, norme si valori paralel), nu neaparat ca o reactie la saracie.
In rest numa de bine, si calmeaza-te. Cu ciomagu nu o sa rezolvi nimic, ba chiar faci jocul celor care stiu mai bine decat tine sa se joace cu el (vezi "eliberatu" asta de azi) si care au un "avantaj comparativ" fata de tine in violenta fizica.
Vad ca romanii nostrii nu s-au revoltat si nu se revolta fata de justitia noastra care in cea mai mare masura nu-si face datoria! Iar judecatorii mai in varsta fac presiuni si asupra celor tineri care, chiar vor sa schimbe ceva din aceasta imagine negativa!
Nu pot sa cred ca au putut sa lase pe un Mafiot semianalfabet extrem de periculos in libertate! Oare trebuie sa ajungem la asasinate stradale pentru ca justitia sa-si faca treaba?
Chiar a inceput sa-mi fie mila de politisti: se straduie sa-l aresteze ca "draguta" de justitie sa-l elibereze! Ma gandesc daca, acest nemernic nu se va razbuna pe cei care l-au aresta!
Acesti tigani criminali Camataru, Fane Spoitoru si toti borfasii ar trebui inchisi si pusi sa munceasca la cariera de piatra pina crapa, nu au ce cauta in societate.
Rusine judecatorilor care i-au eliberat si care la randul lor merita aceeasi soarta.
Vad ca unii pe aici sunt gata de "lupta violenta" contra unor asemenea specimene, iar lor as vrea sa le spun sa deschida ochii si sa realizeze macar acum ca aceste specimene ne-au invins de mult. Sunt peste tot. Aici nu mai e vorba de etnie, de rasa, e vorba doar de o mentalitate proasta si de lipsa de modele, E vina mea si a voastra in aceeasi masura cum e vina lor. Au ajuns aici pentru ca li s-a permis. V-ati intrebat de ce aceste specimene s-au dezvoltat atat de bine in spatiul danubo-carpato-pontic? Aici au gasit cel mai tropice mediu, aici li s-a facilitat acest trai lejer, din belsug cu minim efort.
E oare nevoie sa ii mai intrebam de unde au acei bani si acele averi niste oameni cu studii submedii? E oare nevoie sa ii mai judeci ca sa aflii umilit ca primesc 1-2 ani de puscarie de lux? Poate ca era mai bine sa nu ii judece deloc, pentru ca asa nu a facut decat sa ii inraiasca, sa ii faca devina fuduli si sa se organizeze mai bine.
Iar ca cireasa de pe tort, vine aceasta stire cu care au inceput ieri toate jurnalele. Ne e lehamite, ne e rusine ... dar e si vina noastra, sau poate in special a noastra, a tuturor.
ramane o singura alternativa. sadly inaplicabila.
desi a stat la racoare, nu s-a schimbat nimic.
Tare interesant ar fi fost sa-l vedem pe basbuzucul asta pe unde isi scotea camasa daca in fata puscariei il astepta o trupa de baieti cu zambet sagalnic :)
In rest, despre "aparatorii poporului" cu PSAL-ul de mai sus, domnilor, numai respect dar poate imi explicati si mie cum se face de suntem sfidati de zeci de ani de asemenea specimene fara ca vreunul dintre cei cu "virtute militara" sa miste un fir de par?
Pana la urma tot in spiritul de macelarire reciproca a speciei trebuie sa tragem nadejde ca in rest... Dumnezeu cu mila la ce viteji au ramas prin Rromanica.
Daca toti am da un mare sut in fund acestor infractori, ei ar inceta sa existe. Ar inceta faradelegile pe care le comit zi de zi si n-am avea atatia si atatia analfabeti, manelisti si interlopi.
Dar, ne place. Ne place sa fim calcati in picioare de un semianalfabet, pentru cativa banutzi in plus.
As fi curios sa stiu daca acet Nutu a platit in viata lui un impozit statului roman. As fi curios sa stiu cate vieti a distrus acest nenorocit ce merita sa stea 25 de ani in inchisoare, nu 2 sau 3. In loc sa-i ignoram insa, in loc ca justita romana sa-i bage acolo unde e locul, noi ii promovam ii dam la stiri in prime time, ca sa stie tot poporu c-a iesit Nutu din parnaie. Ne meritam soarta. Meritam sa fim unde suntem. Meritam tot ce ni se intampla. Politicieni corupti, un sistem corupt, tovarasii intre mafioti si guvernanti, spagi oriunde am merge. E doar oglinda, raspunsul natural a felului nostru de a fi.
Scrie cineva mai sus ca ne-om rascula vreodata si va fi macel, Sunt sceptic. Atata timp cat in tara asta breaking news-urile sunt: Nutu a iesit din parnaie, Botezatu a fost inselat de nevasta, sexy braileanca a facut show si oana zavoranu a batut-o pe masa, nu vom putea face nimic. Asta e tara in care traim si astia sunt oamenii din ea.
Sa devina un simbol national.
2. De ce sa emigram noi ? De ce sa nu emigreze ei ?
Trebuie infiintat un fond pt. a ajuta la emigrarea celor care fac rau tarii. Exilul trebuie introdus ca decizie judiciara.
Transmisiile din parlament, ar trebui si ele intrerupte si umbrite de prestatia lui Nutu.
Orice transmisie directa, live, indirecta, libera, play back, sau trocshou sa stea cu frica in san ca vine Nutu peste ea si ii ia fata, e mai prioritara.
Eu, daca as avea un post de televiziune, un post de emisie, un apartament, un canal (tv), asa as face.
I-as tine in suspans pe zuschaueri: vine Nutu? hahaha, intra si peste astia ? hahaha pe mama lor, hihihi pe mama noastra hohoho