Cercetările arată că abilitatea femeilor de a susține relații satisfăcătoare ca adulți, de a găsi satisfacție în viața profesională, de a fi mame bune, depinde și de relația pe care au avut-o și o au cu tații.

Relația tată-fiicăFoto: © MNStudio | Dreamstime.com

Timp de mulți ani, accentul a fost pus în principal pe mame și pe modul în care acestea afectează bunăstarea fizică, emoțională și spirituală a copiilor lor. Rolul taților a fost omis din această ecuație, fiind perceput, mai degrabă, ca furnizorul familiei. Părintele care merge la job, aduce bani, sprijină financiar o familie. S-a greșit. Relația tată-fiică este una mult mai complexă.

Cercetările au arătat că influența unui tată în viața fiicei sale îi modelează stima de sine, încrederea și opiniile despre bărbații din viața ei. „În viața adultă, fetele vor căuta, chiar inconștient, bărbați care seamănă fizic sau la caracter cu modelul de tată pe care ele îl cunosc din copilărie”, subliniază psihologul Miruna Jovin.

Cum se poate îmbunătăți relația tată-fiică

O relație puternică și sănătoasă poate avea un impact profund asupra stimei de sine, bunăstării emoționale și relațiilor viitoare ale unei fete. Ca părinți, cu toții facem greșeli. Și, da, există momente în care pur și simplu nu ne înțelegem cu copiii noștri. Dar o relație puternică tată-fiică se naște din prima clipă când micuța vine pe lume. Iată ce ai de făcut ca tată în fiecare etapă a vieții ei:

1. Iubește-i mama!

Rolul tatălui în viața fiicei lui începe din prima zi de viață a acesteia. În afară de alăptare, un tată poate face orice!

Iubește-i mama! Pentru că din aceasta vor veni toate celelalte. Iubirea înseamnă să o înțelegi că îi este greu și să o ajuți. Și tații pot hrăni bebelușul! Să o asculți când vrea să-ți spună ceva. Se va plânge cât de greu este, pentru că uneori să fii părinte este copleșitor. Dar tu ești lângă ea și îi poți arăta că nu e singură. Poți scoate copilul la plimbare, poți să mergi la cumpărături cu listă, poți chiar să gătești o cină sau să comanzi mâncare pentru ca ea să se odihnească. Fii un exemplu pentru ea și arată-i că bărbații pot oferi momente de tandrețe, respect, înțelegere și răbdare. Uită-te cu mândrie la mama ei și acum, și peste 10 ani, căci e femeia care ți-a dăruit ceva neprețuit.

2. Fii eroul ei!

Un erou este un personaj pe care toată lumea îl adoră, vrea să-i stea prin preajmă, să-i simtă protecția. Iar un tată autentic este un erou pentru fiica lui. Ce fac tații autentici pentru a fi eroi? Cele mai simple lucruri: inventează povești haioase la culcare cu care mai mult trezesc copilul, dar pentru care primesc un premiu... pe termen lung, ca să zicem așa; devin căluții pe umerii cărora fetele învață să se simtă ca prințesele din povești; își strâng în brațe fetele când plâng și nu se sfiesc să le mângâie pe creștet. Joacă-te cu ea, lasă-te pictat, machiat sau coafat, faceți teatru de păpuși sau balet, învaț-o să înoate, să meargă pe bicicletă, să pescuiască... de ce nu? Învaț-o să schimbe un bec, apoi cumpără-i un colier. Vei demonstra astfel respect pentru individualitatea ei și o vei încuraja să-și urmărească interesele și pasiunile. Iar amintirile astea „mărunte” vă vor lega pe viață.

3. Participă la activitățile ei școlare

În viața copiilor, școala este o etapă extrem de importantă. E prima oară când încep să pună preț pe prietenie și învață să susțină o astfel de relație. Ca tată, e important să fii alături de ea. Acest lucru implică mai mult decât a fi prezent fizic; este nevoie de implicare emoțională, și interes. Poți participa activ, implicându-te în activitățile lor școlare, participând la întâlniri părinte-profesor și sprijinindu-le activitățile extrașcolare. Acest lucru îi va arăta că apreciezi educația și dezvoltarea personală a fiicei tale și că ești dispus să investești timp și efort în creșterea ei.

4. Fii un model pentru ea

În anii preadolescenței și ai adolescenței e nevoie de și mai multă comunicare cu fiica ta. Pe lângă datoria de tată pe care o ai, va trebui să-i oferi un exemplu pentru viitorul ei bărbat, așa că pune-ți întotdeauna întrebarea: Dacă fetița mea ar avea un bărbat ca mine, oare eu aș fi de acord cu relația lor? Atât de simplu este! Ascult-o însă și când povestește lucruri aparent neînsemnate pentru tine. Asta te va ajuta să ajungi să porți și discuțiile cu adevărat importante.

5. Rămâi „plasa ei de siguranță”

La un moment dat, va pleca de acasă. Își va alege un bărbat de soț. Însă chiar dacă a plecat, chiar dacă devine soție și mamă, tot fetița ta va rămâne. Rolul tău de tată nu s-a terminat. Validează-i alegerile și rămâi plasa ei de siguranță când va fi să cadă. Toți avem căderi în viață, dar e atât de înălțător să vezi că însă te caută să o mângâi pe cap, să o asculți și să o înțelegi. Bazându-te pe tot ceea ce ați împărtășit, învățat și experimentat te va ajuta să fii tatăl încrezător pe care ea îl cunoaște. Și asta o va face să se întoarcă mereu și mereu la tine, fără ca ea să-și piardă încrederea de sine.

Sursa foto: Dreamstime.com