PDL, intre criza si reforma: false probleme si probleme reale

Luni, 7 iunie 2010, 9:31 Actualitate | Opinii

Mai devreme sau mai tarziu trebuia sa platim nota pentru cei 20 de ani de constructie neabatuta si iresponsabila a unui sistem economico-politic distorsionat si ineficient. Am fi avut o fereastra de oportunitate intre 2005 si 2008 cand cresterea economica, resursele europene si conjunctura internationala favorabila ar fi permis o restructurare in termeni mai blanzi. Am irosit-o. Mai mult, problemele au fost agravate exponential prin deciziile guvernului de atunci –decizii de o nesimtire si de o inconstienta ce vor intra sigur, ca titluri de capitol, cu numele si prenumele artizanilor lor cu tot, in manualele de istorie economica. Asa ca azi, vrea, nu vrea, PDL trebuie sa-si asume rolul de reformator. Nu pare ca a dorit-o. Dar acum se vede luat pe sus de evolutii si obligat sa actioneze radical.  

Drumul reformei unei economii in criza trece printre « tigri de hartie si adevarati minotauri ». Asa descrie Moisés Naím in cartea cu acelasi nume, falsele spaime si dileme ale reformei si capcanele sale ascunse dar cu adevarat periculoase. Istoria economica recenta, surprinsa intr-o literatura ce documenteaza pas cu pas fenomenul reformelor radicale, face anticipabile etapele si obstacolele unei reforme precum cea pe care PDL este obligat sa o faca. Rasfoind-o vedem ca nu e nimic special in cazul Romaniei. Alti actori, aceeasi piesa. Lupta dintre reformisti si antireformisti, avand in prim plan partidele, sindicatele, oligarhii si mass-media, este predeterminabila cu o precizie aproape matematica. Nu stim deznodamantul. Dar scenariile posibile sunt relativ bine cartografiate.  

Pe acest fundal, sa privim asadar la cateva probleme false si cateva probleme reale cu care se confrunta PDL, odata ajuns, fara voia sa, cu reforma in brate.

False probleme si pericole

Sa incepem cu un « tigru de hartie », cu o falsa problema. Se vehiculeaza ideea ca daca va merge pe calea reformei radicale, PDL va pierde in mod sigur alegerile din 2012. Ca afirmatie de propaganda politica a adversarilor, este o afirmatie acceptabila. Ca afirmatie de analiza politica, este o mostra de infantilism analitic. Cum poate fi altfel catalogata pretentia ca poti sa rezolvi, anticipand cu doi ani si jumatate, complexa ecuatie a alegerilor democratice intr-o tara caracterizata de atat de multa turbulenta structurala si conjuncturala precum Romania? Sa pretinzi ca poti sa rezolvi aceasta incipienta ecuatie a toamnei lui 2012, pornind de la o singura variabila, adica starea de spirit din vara lui 2010, e echivalentul revelarii unor puteri paranormale.

Nu inseamna ca PDL nu poate sa piarda alegerile. Dar daca le pierde sau le castiga depinde de ceea ce va face pas cu pas, zi cu zi de acum inainte pana in momentul inchiderii urnelor, precum si de o multime de factori interni si internationali, mai mult sau mai putin controlabili sau previzibili. Mai precis: Daca cineva poate deduce rezultatele electorale din noiembrie 2012, avand ca punct de reper zgomotul si confuzia din luna mai 2010, omul acesta isi pierde vremea ca jurnalist sau analist. Capacitatile sale native il recomanda ca potential multi-miliardar sau ca potentat politic planetar. Ce sugereaza toate cele de mai sus despre cei care asculta cu gura cascata profetiile de acest fel, este alta discutie.

O alta falsa problema este si preocuparea legata de soarta lui Traian Basescu. Si in acest caz vedem circulate scenarii onirice: PDL se destrama in august, coalitia Grivco se reface  in septembrie, Basescu este suspendat in octombrie etc... Ca sa poti lua in serios asemenea premonitii iti trebuie ineptitudinea analitica si naivitatea emotiv-juvenila a unui Mircea Cartarascu (ale carui capacitati native nu il recomanda ca multi-miliardar sau potentat dar, din pacate, nici ca analist politic).  

Va inregistra PDL o cadere in sondaje ? Desigur. Va pune aceasta in pericol existenta sa ca partid ? Improbabil. Iar daca cineva isi inchipuie ca Traian Basescu isi va auto-sabota patru ani jumatate de mandat lasand instrumentul politic PDL sa se complaca in deriva, ca va lasa sa se mai repete scenariul suspendarii fara sa raspunda initiatorilor rapid, decisiv si cu putine scrupule sau ca potentialii initatori nu au priceput bine acest ultim aspect, inseamna ca ii scapa ceva esential despre Traian Basescu, adversarii sai si despre politica romaneasca in general.

Pe scurt, cele de mai sus si altele asemenea sunt false probleme. Odata debarasati de ele, sa ne aplecam asupra catorva probleme reale.

Adevaratele probleme

Spuneam mai sus ca exista o literatura solida ce documenteaza pas cu pas, element cu element, fenomenul reformelor precum cea pe care PDL este obligat sa o faca. Reflectand ceea ce se intampla in Romania in oglinda acestei literaturi si concentrandu-ne cu precadere asupra problemei fortei politice ce-si asuma reforma, constatam ca exista cinci conditii pe care trebuie sa le indeplineasca (macar partial) un partid politic care preia responsabilitatea reformei:  

      (1) O identitate doctrinara reformista clar si sincer asumata de cel putin o parte a leadershipului politic ;

      (2) O vointa politica ferm manifestata de cel putin o parte a leadershipului politic ;

      (3) Capacitatea partidului de a mobiliza expertiza apta sa sustina conceptual si tehnic procesul de reforma (capacitate creata de obicei printr-o combinatie de contacte academice, infrastructura intelectuala proprie si mobilizare a expertilor nationali practicieni de varf in domeniile vizate) ;

      (4) Capacitate de organizare si management care sa impuna o linie de coordonare si comanda coerenta, de sus pana jos, atat in aparatul de partid cat si in administratia de stat ;

      (5) Capacitatea de comunicare - atat sub aspectul abilitatii liderilor si al infrastructurii de partid cat si sub aspectul interfetei cu canalele mass media.

Aplicand aceste criterii PDL, constatam ca desi in cateva privinte lucrurile stau vizibil mai bine decat la PNL sau PSD, nu este clar daca potentialul democrat-liberalilor se ridica la inaltimea sarcinii ce le-a fost aruncata de istorie pe umeri.  

   1. PDL este lipsit de claritate doctrinara, iar liderii sai sunt, de prea multe ori, lipsiti de forta si curajul inspiratiei ce vine din credinta in valori si idei . Este adevarat ca este singurul partid care a facut eforturi constante in ultimii ani in directia constructiei doctrinare. Dar iata ca momentul actiunii decisive il surprinde fara ca acest proces sa fie suficient de puternic pentru a insufla viziune si curaj leadershipului si bazei partidului. Or doctrina este exact acea credinta intima ce te ajuta sa te orientezi si iti da curaj si vigoare in momente tulburi sau de cumpana. Iar cand credinta intr-un ideal nu e, nici nu poate fi improvizata. Si acest lucru se simte in gesturile si atitudinile unei bune parti ai liderilor partidului.

   2. PDL pare lipsit de vointa politica. Motivul este evident. Organizatia functioneaza (ca si PSD si PNL) mai degraba ca instrument electoral pentru obtinerea de voturi. Exercitiu guvernarii ca actiune colectiva este secundar si subordonat agendei electorale. Vointa politica a partidului - atunci cand se manifesta - este canalizata cu precadere electoral. Cand lucrurile sunt rutiniere, acest fapt nu e atat de vizibil. In vremuri de criza, e altceva. Incapacitatea de a mobiliza vointa politica pentru acte de guvernare devine vizibila si deranjanta.

   3. PDL are un deficit vizibil de infrastructura intelectuala si expertiza tehnica. Partidul are atat statutar cat si in program intentii foarte generoase in acest sens, dar aceste intentii nu s-au materializat inca in politici de recrutare, training si promovare la nivel de resurse umane si aparat tehnic de partid. Cand lucrurile sunt rutiniere, acest fapt e deranjant dar nu bulversant. O reforma radicala insa este necesarmente dependenta de expertiza tehnica. Cand nu o ai sau nu stii s-o mobilizezi, se vede. Si se simte dureros.

   4. PDL are indubitabile competente electorale la nivel de organizare electorala, dar testul crizei releva carente serioase in structura sa organizationala. Ca sa nu lungim discutia, sa spunem doar ca trei functii esentiale par sa fie intr-o stare de continua improvizatie: (a) leadership, (b) coordonare (atat pe verticala cat si pe orizontala) si (c) comunicare interna.

   5. PDL are probleme grave de comunicare externa. Concluzia majoritatii studiilor este ca o conditie esentiala a succesului reformelor radicale este comunicarea sistematica si intensiva cu cetatenii si cu sustinatorii. Reforma trebuie explicata, promovata si discutata pas cu pas, minut cu minut. Cum poate insa PDL satisface aceste conditii cand : (a) structurile de comuncare si PR ale partidului par sa fie neglijate de lideri si (b) mass media este controlata de adversari ?! Faptul ca nici pana azi PDL nu a reusit sa-si creeze o baza de sustinere mass-media pe care sa se poata sprijini cu incredere, vorbeste de la sine.

Pe scurt, privind comparativ, concluzia este ca PDL are vulnerabilitati notabile pe toate cele patru paliere de evaluare. Acestea sunt probleme reale, nu « tigri de hartie ». Partidul, asa cum arata acum ca organizatie, este (la fel ca si PNL si PSD) bine adaptat sistemului politic creat in ultimii 20 de ani. Poate sa castige confruntari electorale, sa coopteze si administreze clientela, sa exploateze structura de functionare a statului si evident, bugetul de stat. Dar iata ca e obligat la mai mult. Pentru « mai mult » - pentru reforma si guvernare in spiritul ei - este nevoie de mai mult in termeni de viziune, vointa, expertiza si organizare. 

Cele spuse despre PDL se pot aplica la fel de bine si celorlaltor partide. Ne oprim atentia asupra PDL din doua motive:

      (1) Vrea - nu vrea, este pus in pozitia de a face o mutare in perioada imediat urmatoare.

      (2) Este singurul partid de la care oamenii mai au asteptari

Aplicand criteriile identificate mai sus, constatam ca niciun partid de la noi nu are capacitatea reala de a reforma. Ce asteptari poti avea de la partidul patronat de Ion Iliescu, artizanul captalismului romanesc clientelar si al statului coruptiei generale ?! Si ce asteptari poti avea de la celalat partid, de o iresponsabilitate si o impostura de magnitudini istorice, caruia ii datoram irosirea celui mai favorabil moment economic al Romaniei de la Marea Unire pana azi si a carui conducere pare lovita de un infantilism incurabil?!

Una peste alta, PDL are de ales: fie accepta responsabilitatea reformei radicale, fie paseaza altora responsabilitatea. O poate pasa fie retragandu-se acum, fie prelungind agonia sistemului. Farsa economiei romanesti ar mai putea fi jucata o vreme inainte de « grecizarea » finala. Cat de mult, nu stim inca. Dar este clar ca exista suficient timp ca rotativa pasarii problemei si a responsabilitatii gestionari crizei sa se mai invarteasca odata. Fraieri care sa se inghesuie la primire se gasesc in mod sigur.

Optiunile tarii noastre nu arata asadar foarte incurajator. Ce-i de facut, tousi? Dominoul economiilor construite pe datorie si fictiuni macro-economice a inceput sa se prabuseasca in jurul nostru. Si grecii, si ungurii au crezut ca pot evita un deznodamant implacabil. N-a mers la ei, n-o sa mearga nici la noi. Desi in iresponsabilitatea noastra nationala tipica luam lucrurile usor, nu este de gluma. 

Se pare ca, ne place sau nu, daca vrem sa ramanem optimisti, privirea ni se indreapta catre un scenariu in care PDL ar trebui sa accepte pana la capat responsabilitatea reformei. Acest scenariu cere insa ca partidul sa faca eforturi spectaculoase pentru a-si reduce vulnerabilitatile si disfunctionalitatile mai sus discutate. Iar acest lucru nu este deloc simplu. Este ca si cum, in plina furtuna, ar trebui sa repari si reorganizezi nava si in acelasi timp sa o angajezi intr-o batalie decisiva. Iata de ce, atat probabilitatea, cat si sansele de succes ale acestui scenariu sunt greu de estimat. 

Ce credem noi, e un lucru ; ce decide PDL, e altceva. Insa indiferent cum am privi lucrurile, vorba filosofului pare mai actuala ca oricand : « Daca mergi: mergi ! Daca stai: stai ! Dar nu ezita ! ».