Nu putine sunt evenimentele revelate de presa care scandalizeaza opinia publica. In diversele dezbateri prin care televiziunile capitalizeaza indignarea cetatenilor, este interesant de observat modul in care protagonistii respectivelor scandaluri, sau cei care le iau apararea, reactioneaza la acuzatiile aduse. Un argument folosit foarte frecvent de catre acestia este cel al legalitatii. Nu e normal ca parlamentari care au locuinte in Bucuresti sa ia bani de cazare, dupa cum nu e normal ca bugetari pensionati anticipat sa fie reincadrati la stat si sa cumuleze salariul cu pensia plus salariile compensatorii primite la momentul pensionarii. Nu e normal desigur, dar asa spune legea, ce sa facem?

Dar daca argumentele de acest tip sunt acceptabile atunci cand vin din partea unui politist sau a unui magistrat, ele ar trebui respinse in mod categoric atunci cand sunt folosite de parlamentari sau de guvernanti. Fireste ca si acestia din urma trebuie sa respecte legile ca orice cetatean. Insa spre deosebire de alti cetateni ei au puterea sa le si schimbe: rolul lor este tocmai cel de-a corecta anomaliile care permit situatiile scandaloase de care vorbim. Iata alte doua exemple din actualitatea recenta.

Cazul Gorbunov.S-a discutat ore in sir despre modul in care detinuti condamnati pentru fapte grave reusesc sa scape de inchisoare invocand motive medicale. Medicul elibereaza un certificat unui condamnat iar judecatorul ii dispune eliberarea in baza acelui certificat. Dupa care detinutul e liber sa plece la tratament unde vrea. Cand te gandesti ca prin alte parti sunt unii care isi risca viata in evadari complicate cu arme si elicoptere iti vine sa le plangi de mila. La noi e simplu si lipsit de riscuri cu conditia sa-ti poti permite un avocat priceput. Doar daca se afla tarasenia poate sa iasa ceva scandal, dar oricum cel eliberat nu poarta nicio vina. De fapt nu se stie niciodata cine e adevaratul vinovat. Judecatorul da vina pe medic care la randul lui semnaleaza faptul ca decizia a apartinut judecatorului. Altii dau vina pe seful penitenciarului care ”a uitat” de faptul ca un infractor nu s-a intors sau pe politie, care nu l-a mai cautat si asa mai departe. Majoritatea celor acuzati subliniaza insa faptul ca eliberarea incriminata s-a facut in mod absolut legal. La dezbaterile despre cazul Gorbunov a participat si Victor Ponta. Nu le-a luat apararea celor implicati in eliberarea infractorului cu pricina, ba dimpotriva s-a aratat indignat de cele intamplate. Domnul Ponta este deputat, ministru si avocat. Face adesea uz de calitatea sa de fost procuror pentru a-si sublinia competentele intr-o astfel de discutie si mai stim despre el ca i-ar place sa fie ministru al justitiei. In mod firesc ceea ce un cetatean lipsit de toate aceste calitati asteapta de la dl. Ponta este ca dupa o asemenea dezbatere sa dea fuguta acasa si sa redacteze o lege care sa impiedice producerea unor astfel de abuzuri. Care lege sa prevada bunaoara ca in cazul infractorilor periculosi sa fie necesar avizul mai multor medici pentru a permite tratamentul in afara penitenciarului, iar daca acest aviz este pozitiv, detinutul sa fie condus si mentinut sub paza in timp ce se trateaza de glaucom, furunculi, sau alte suferinte. Solutiile sunt simple pentru cine vrea sa le gaseasca. Dar dl. Ponta nu pare sa aiba timp pentru asa ceva ; a doua zi si-a reluat rechizitoriul la alta televiziune spunand din nou cat de sever ar fi fost el in locul judecatorului si asa mai departe. De pe pozitia sa actuala insa n-a gasit altceva mai bun de propus decat sa spuna ca va vorbi cu prietenul Bazac sa amenajeze un spital care sa-i poata trata pe condamnati de orice boala (inclusiv atrofierea testicolelor, probabil). In timp ce detinutii cauta pile care sa-i scoata afara din inchisoare, dl Ponta le pune pile ca sa poata sa ramana acolo.

Fireste ca reprosul de mai sus nu i se adreseaza exclusiv domnului Ponta. Toti legiuitorii sunt vinovati de cele intamplate, mai cu seama in conditiile in care cu nu prea mult timp in urma, cel mai mediatizat detinut al tarii - l-am numit pe Omar Hayssam - iesea din inchisoare folosind acelasi procedeu si pleca nestingherit din tara, “aranjat si parfumat”. Imensul scandal ce-a urmat, dezbaterile aprinse de la televiziuni n-au folosit la nimic de vreme ce ne gasim astazi in aceeasi situatie. Si aceasta nu atat din vina vreunui medic, judecator, politist sau avocat ci mai ales a domnului Ponta si a colegilor sai.

Cazul Tariceanu-Sterling.Dupa balmajelile domnului Gabudeanu si lectiile de capitalism ale lui Dinu Patriciu, a venit randul altor doi actori ai farsei petroliere Sterling sa-si sustina cauza la televizor : este vorba de Dorin Marian, fostul sef al cancelariei primului ministru, urmat la cateva zile distanta de dl. Tariceanu insusi. Argumentele dlui Marian, reluate la modul apasat de fostul sau sef , au fost inca si mai incoerente si neverosimile decat cele deja auzite in legatura cu acest subiect. Dl. Marian a spus ca rolul sau s-a limitat la punerea unei semnaturi pe celebrul act aditional, lucru firesc in opinia sa tinand cont de numarul mare de specialisti (douazeci la finante, cinspe la mediu, etc, etc) care au studiat dosarul timp de aproape un an. Cu alte cuvinte - desi stim de la dl. Patriciu ca este competent in ale petrolului - dl. Marian n-a tinut sa se informeze mai mult despre dosar, rolul sau fiind de importanta celui jucat de stampila care a parafat contractul. Ceea ce ne face sa ne intrebam despre modul in care dl. Patriciu isi alege oamenii: dupa dl. Vidu care lucra in acelasi timp pentru doua firme concurente, dl. Patriciu l-ar angaja cu placere pe Dorin Marian, care semneaza contracte din domeniul la care se pricepe fara sa stie ce contin. Pe urma, - intrebat fiind despre bonitatea firmei Sterling si capapcitatea sa de exploatare - tot dl. Marian a spus ca odata ce o firma plateste taxa de timbru si indeplineste alte astfel de formalitati banale, statul este obligat sa o accepte la licitatie chiar daca are sediu intr-un apartament si maximum doi angajati. Ceea ce este bineinteles o minciuna care contrazice in plus ideea verificarii aprofundate facuta de zecile de specialisti de la mediu si finante.

Singurul argument cat de cat consistent din punct de vedere logic al tandemului Marian-Tariceanu este cel legat de Legea Petrolului din 2004, care elimina posibilitatea acordului petrolier de impartire a productiei. Si cand Sterling a solicitat schimbarea contractului, pentru a beneficia de aceleasi conditii cu Petrom de exemplu, dl. Tariceanu a fost nevoit sa-si dea acordul pentru a respecta legea. Faptul ca aceasta pleodarie este mai coerenta nu o face insa si acceptabila. Dl. Tariceanu nu poate sa dea vina pe legea proasta facuta de PSD in 2004, de vreme ce avea posibilitatea s-o abroge !! De altfel a si facut-o in parte : a abrogat prin ordonanta de urgenta exact prevederea care nu-l obliga sa faca un nou acord cu Sterling : si anume articolul 61 alin (1) care spune ca acordurile incheiate inaintea schimbarii legii raman valabile in aceeasi forma. O alta minciuna pe care dl. Tariceanu a spus-o de mai multe ori fara sa clipeasca in interventia sa de luni seara de la TVR este ca statul roman ar fiobligat sa mentina nivelul actual al redeventelor pana in 2014. Este bineinteles absurd, o astfel de prevedere nu exista in Legea Petrolului, si de altfel nici o lege nu poate sa decida asupra duratei sale de aplicabilitate. Ceea ce este adevarat este ca statul roman prin bunavointa dlui Nastase, a oferit acest cadou firmei Petrom prin contract. Dar nu exista nici un motiv pentru care statul roman care a incheiat un contract dezavantajos printr-o lege proasta sa propage acel tip de contract in tot sectorul de activitate respectiv in loc sa schimbe mai degraba legea cu pricina! Ce s-ar intampla daca dupa aceeasi logica toate contractele pentru construirea de autostrazi ar fi redactate pe modelul celui incheiat cu Bechtel?

Concluzie. Situatiile descrise mai sus arata cat de lipsita de utilitate este dezbaterea noastra publica. Fuga lui Hayssam si privatizarea Petrom au fost intens mediatizate si indelung dezbatute. Dar dezbaterile de acest tip nu-si au rostul decat in masura in care ele conduc la corectarea situatiilor anormale care le-au generat. Or, faptul ca dupa cativa ani, se pot produce situatii similare, cum sunt in speta cazurile Gorbunov si Sterling, demonstreaza ca acest lucru la noi nu se intampla. Este pe de o parte din vina slabei calitati a dezbaterilor adesea diluate de ironie si superficialitate. Dar responsabilitatea principala o poarta fireste parlamentarii si guvernantii care in loc sa corecteze legile proaste, le folosesc adesea ca sa se apere de acuzatiile care li se aduc. Si aceasta fiindca prea putini dintre ei actioneaza in interes public. Un moment nostim din timpul interventiei televizate a lui Dorin Marian a fost cel cand, intrebat fiind de ce guvernul a semnat contracte “pe ultima suta de metri”, fostul consilier-sef a raspuns revoltat:

“(…) dar pana cand considerati ca ar trebui sa lucreze guvernul pentru contribuabili?”

A urmat in mod firesc intrebarea despre interesul pe care contractul cu Sterling il prezinta pentru contribuabili, la care dl. Marian s-a fastacit si pe urma a raspuns ca “ceea ce conteaza e legalitatea contractului”. Cu alte cuvinte, aceeasi idee ca nu conteaza daca e normal atata vreme cat e legal. Adevarul trist este insa ca dl. Marian lucreaza pentru contribuabili, dar numai pentru unii mai importanti care l-ar putea angaja si in viitor. Si din pacate nu e singurul in aceasta situatie.

Citeste si comenteaza pe Inventarul stricaciunilor politice.