Daca n-ati priceput nimic din scandalul ENEL – Curtea de Conturi – SAPE – Curtea de Arbitraj de la Paris, nu e cazul sa va ingrijorati: confuzia e perfect justificata. Raportul Curtii de Conturi e aproape imposibil de citit, amestecand tot soiul de nereguli, de la faptul ca nu s-au transmis la timp niste procese verbale de la adunarile AGA si pana la faptul ca nu s-au facut investitii si statul roman n-a urmarit indeplinirea obligatiilor contractuale post-privatizare, de la chestiuni legate de proprietatea unor terenuri care ar fi trebuit sa fie luate in calcul ca aport de capital al statului roman si pana la faptul ca, in realitate, nu ar exista separarea distributiei de furnizare si s-ar face subventionari incrucisate, o acuzatie interesanta despre care mi-ar fi placut sa aud mai multe. Gasiti in acest articol din Gandul cele doua parti ale raportului Curtii de Conturi, cititi-le in original, mai curand decat comentariile din presa.

Otilia NutuFoto: Arhiva personala

Intrucat nu reusesc sa gasesc pe nicaieri deciziile Curtii de Conturi despre care vorbeste Ministerul Energiei in comunicatul de dupa decizia de ieri a Curtii de Arbitraj (numarul X/40194/2012 si numarul X/40147/2013), ma voi limita la subiectul despre care scrie chiar in raportul CCR ca facea pe vremea aceea subiectul unor dispute la Curtea de Arbitraj de la Paris, inca din 2011, pentru alte filiale de distributie. Drept urmare, cred ca si in cazul Electrica Muntenia Sud tot despre aceasta problema discutam ca fiind o parte din conflictul supus arbitrajului de la Paris. Pe scurt, iata despre ce era vorba:

- conform contractului de privatizare, ENEL cumpara 50% din actiunile Electrica Muntenia Sud si urma, prin decizie AGA Muntenia Sud, sa-si majoreze cota prin cumpararea a 10.301.278 actiuni nou-emise (ajungand pana la 67,5% daca Fondul Proprietatea nu decidea sa cumpere si el actiuni pentru a-si pastra cota de participare, sau la mai putin, daca FP si-ar fi exercitat dreptul de preferinta). Suma de care discutam si pe care ar fi trebuit s-o investeasca ENEL este de 425.236.756 EUR, echivalentul a 10 mil actiuni x pretul de 41,28 EUR/actiune. Cam jumatate din suma discutata la arbitrajul de la Paris.

- Ei, aici vine partea frumoasa. Curtea de Conturi interpreteaza ca actiunile nou-emise au un statut asemanator unui grant, a unei donatii facute de actionari companiei in care investesc. Acest lucru se vede prin interpretarea data de CCR Articolului 62 din Ordinul 39/2007 al ANRE, care spune ca “baza activelor reglementate BARt nu contine mijloace fixe finantate prin contributii financiare, indiferent de sursa acestora”. Baza activelor reglementate e, pe scurt, totalul activelor la care se aplica tarife de distributie. CCR spune ca investitiile finantate din actiuni nou emise nu ar trebui sa faca parte din baza activelor reglementate, pentru ca aceste actiuni ar fi “contributie financiara externa”; in alte cuvinte ca, majorand artificial BARt, ENEL ar fi incarcat la factura consumatorii cu tarife majorate de distributie. Dar, daca ne uitam la definitia din Ordinul 39, vedem ca acea contributie financiara se refera exclusiv la granturi sau investitii facute de consumatori pentru a se conecta acolo unde n-o face operatorul de distributie si operatorul preia conexiunea: “aportul in numerar al beneficiarilor serviciului de distributie sau al unei terte parti (de exemplu, fonduri de la organismele interne sau internationale, subventii, taxa de dezvoltare, tariful de racordare etc) dat cu titlu gratuit operatorilor principali de distributie“.

In alte cuvinte, daca UE da un grant pentru finantarea unei investitii in retea, investitia nu poate fi platita de doua ori, din grant si din tarife, lucru firesc. La fel, daca un consumator plateste o conexiune pe care si-o face singur, iar apoi este preluata de operatorul de distributie cu titlu gratuit, nu se mai platesc inca o data si tarife de distributie. Dar niciodata un investitor nu baga bani intr-o companie, cumparand noi actiuni, cu gandul sa nu-si recupereze niciodata investitia! Cand un actionar cumpara actiuni, o face cu gandul sa-si recupereze banii.

Ca interpretarea este gresita, ne putem da seama gandindu-ne ce s-ar fi intamplat daca Electrica Muntenia Sud ar fi ramas de stat si ar fi facut exact aceleasi investitii, majorandu-si capitalul social. Oare ar fi fost normal ca investitia sa se fi facut sub forma de “grant”, sau era normal ca investitia sa se regaseasca in baza activelor reglementate si sa se recupereze din tarife de distributie? Sau, in Romania, dupa Curtea de Conturi, numai companiile de stat ar avea dreptul sa faca profit?

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro