Cheia înţelegerii fenomenului Star Wars stă în excelenta analiză a businessului studiourilor Disney din ultimul număr al Economist. De unde aflăm ca modelul de business al produselor George Lucas, acum proprietatea Disney, e ca profitul să vină 25% din filme şi 75% din parcuri de distracţie şi vânzari de produse bazate pe filme. Cu alte cuvinte, filmul e doar o platforma grafică cu personaje şi scene memorabile, cu puternic impact vizual, ce pot fi ulterior reproduse în parcuri, jocuri video şi mii de alte artefacte licenţiate. De altfel lucrurile funcţionează conforma programului, atât la box office (vezi situaţia aici) cât şi în supermarketuri (de exemplu la noi).
Ce s-a făcut în decembrie 2015 e doar un facelift şi o injecţie de PR, ca la o marcă auto, pentru a consolida brandul Star Wars în rândul noilor generatii de clienţi, cu unele gusturi şi sensibilităţi nou aparute. Dar fundamental s-a mizat pe nostalgia parinţilor, care vin nu ca să vadă un film, ci să deschida cutia cu jucariile copilariei pentru a le arăta odraslelor ce importante sunt şi ce mult au contat la vremea lor. Pentru asta jucăria nu trebuie să fie genială sau în bună stare; mecanismul transmiterii nostalgice e altul. Iar lansarea în decembrie, în perioada când toată familia îşi caută ceva amuzant de făcut şi se pune la mintea copiilor, nu e desigur o întâmplare.
De aceea e greşit ca filmul să fie comentat ca şi când ar aparţine genului numit artă, fie ea şi cinematografică. Comentatorii care îl analizează cu asemenea categorii estetice (calitate scenariu, joc actori, subtilitate imagine, psihologie personaje, etc) îşi pierd vremea. Arta creatoare, cu autor identificabil, receptare estetică, aspiraţie la originalitate şi excelenţă, e o categorie culturală specific europeană, o aberaţie din punct de vedere antropologic şi la scara istoriei umanităţii, inventată în ultimii 4-500 ani.
Ea nu are nimic de a face cu filmul Star Wars, care ţine mai curând de mecanismele ancestrale ale folclorului: motive mitologice circulante, care se descompun şi se reasamblează, dupa inspiraţia (re)povestitorului, bazate pe repetiţie şi asociere liberă, menite a servi nevoia socială de comuniune prin împărtăşirea unor mituri colective şi reiterarea unor situaţii de viaţă simple, exemplare.
Clişeele (vizuale, de acţiune, de scene, de replici) sunt deliberat incluse în filme ca Star Wars – iar nu evitate, precum în filmul de artă&autor. Ba chiar sunt atent testate în prealabil prin baterii de focus grupuri, pe categorii de public cât mai divers, iar filmul se construieşte ca un puzzle din acelea care au fost receptate cel mai bine, de cât mai mulţi potenţiali consumatori. Deoarece folclorul şi mitologia, cu care trăim de mai bine de 10.000 de ani, sunt despre crearea de mici tensiuni imaginare şi eliberarea lor prin mijloace verificate, cu efect cunoscut. Adică produc confort colectiv prin ritual şi repetiţie, fără surprize altele decât cele incluse în formulă. Ele presupun o receptare împărtăşită, colectivă, fara rest, ceea ce întăreşte comunitatea.
