De câteva săptămâni România este cuprinsă de un elan ecologist care are, de data aceasta, ca obiect pădurile – tezaurul verde al țării – despre care, brusc, mai toată lumea a aflat că sunt tăiate în mod sălbatic. M-aș fi așteptat ca elanul apărătorilor pădurii să fi fost provocat de sezonul care a venit, care a redus pădurea – în fine, ceea ce a mai rămas din ea – la viață.
M-am uitat însă în urmă, la rezultatele alegerilor parlamentare din ultimele legislaturi din România și am văzut cum partidele ecologiste au luat un număr de voturi aflat în marja de eroare a sondajelor. M-am gândit apoi la multele nenorociri care afecteză mediul înconjurător în România și uriașa indeferență față de acestea. Nu am găsit, în trecut și în prezent, indicii suficiente că românii ar fi devenit între timp lupători pentru salvarea naturii minunate din jurul nostru. Până la urmă, cel mai vizibil mod în care ne manifestăm față de natura patriei noastre este grătarul pe care îl amenajăm la margine sau chiar la mijloc de codru și noianul de gunoaie lăsate ca ”suveniruri” mamei nature.
Ce s-a întâmplat totuși și cum au devenit pădurile patriei obiect al unei puternice dar vremelnice atenții din partea politicienilor, mass-media și a cetățenilor? Președintele Klaus Iohannis a găsit de cuviință să retrimită Parlamentului, spre reanalizare, o lege de modificare a Codului Silvic, actul legislativ de bază în ceea ce privește pădurea. Trebuie avut în vedere că pădurea, spre deosebire de multe alte proprietăți aflate în proprietate privată sau publică, este grevată de un mănunchi consistent de obligații, în ceea ce privește tăierea de masă lemnoasă, replantările și exercitarea oricăror alte activități în arealul ocupat de suprafețe forestiere. Codul Silvic este, așadar, nu doar o lege cadru, ci un act normativ cu forță de lege fundamentală, care determină în mod direct folosința și, deci, valoarea pe care o are pădurea pentru proprietarul său.
Codul Silvic retransmis de președintele Iohannis nu părea a avea însă capacitatea de a provoca dezlănțuirea de patimă și consumul de energie care au urmat. Atenția publică fusese atrasă, în perioada anterioară, mai degrabă de acte normative în domeniul justiției sau de în ceea ce privește organizarea și finanțarea partidelor politice ori organizarea alegerilor. Ce s-a întâmplat, deci? Din laboratoarele subterane ale propagandei politice a izbucnit imediat și virulent ideea că respingerea modificărilor de către Klaus Iohannis trebuie să aibă vreo legătură cu interesele unei mari firme active în procesarea lemnului – Schweighofer Holzindustrie. Legătura lui Klaus Iohannis cu aceasta era evidentă – doar avea un nume german, ca și numita companie! ”Legăturile periculoase” erau însoțite de informații la fel de alarmante privind abuzurile la care Schweighofer s-a dedat prin pădurile României. Desigur, doar această companie. Cum în politică contează foarte mult cine țipă primul și cum Klaus Iohannis are obiceiul, considerat prost de mulți comentatori, de a tăcea mult și îndelung, părea că acesta își începuse foarte prost mandatul de președinte. Erau anunțate concluzii teribile pentru Iohannis, de la moartea sa politică până la faptul că acționa contra intereselor românilor și ale țării.
În toată isteria creată, mai nimeni nu își dădea silința să citească despre ce era vorba de fapt în modificările votate în Parlament la Codul Silvic și care sunt, concret, motivele invocate de președinte. Lucrurile erau evidente, ce sens mai avea să știe exact ce conținea actul normativ cei care îl criticau pe președinte? Ca și în cazul explorării pentru gaze de șist, chiar și persoane de bună credință și cu ”pretenții”, multe dintre ele cu interes real față de tăierile samavolnice ale pădurilor, nu au găsit de cuviință să cerceteze cu ochii lor despre ce era vorba. Au înghițit pe nemestecate propaganda crocodililor politici și din mass-media care plângeau de dorul pădurii care se duce în joagărele operate de austriecii cei hapsâni. Și, desigur, doar în joagărele acestora.
Dacă și-ar fi dat putința, ar fi văzut că nici nu era mult de citit. Adică, modificarea la Codul Silvic nu conținea nicio prevedere care să oprească excesele comise asupra pădurilor. Singura prevedere care pare să aibă un rol de protejare – implicarea jandarmeriei în controale – este anulată de multe alte prevederi care practic ar face ca tăieri de pădure interzise în prezent să devină… legale. În principal prevederea conform căreia pentru suprafețele forestiere mai mici de 10 hectare se va desființa obligația întocmirii de amenajamente silvice ar avea efectul de a elimina orice limite și orice control pentru aproape 500.000 hectare de pădure (amenjamentul este un regulament al pădurii, care prevede condițiile de exploatare rațională a acesteia, inclusiv limitele în care poate fi recoltată masa lemnoasă). Suprafața aceasta se poate mări foarte ușor prin divizarea loturilor mai mari de pădure în loturi mai mici, astfel că cele 500.000 hectare pot deveni ușor 1.000.000 sau 2.000.000 hectare! Este vorba de o cutie a Pandorei de proporții uriașe, care se poate transforma rapid într-o calamitate pentru pădurile României. În țară au fost despăduriți munți întregi și în condițiile unor reguli de exploatare mult mai stricte, așa că dispariția acestora ar fi un gest de inconștiență.
Se adaugă și alte exceptări care permit, de exemplu, scoaterea de terenuri din circuitul forestier pentru construcția de locuințe, ceea ce echivalează cu un posibil asalt mortal asupra pădurilor cu rol de protecție și de agrement de la marginea localităților, deja amenințate.
Dincolo de aspectele care țin de punerea în pericol a fondului forestier al României, retrimiterea modificărilor la Codul Silvic celor care le-au votat are la bază o analiză detaliată și profesionistă efectuată de către Consiliul Concurenței. Nu este prima dată când Consiliul Concurenței înaintează un astfel de punct de vedere către Președintele României, după ce demersurile de a convinge parlamentarii de neconformitatea unor prevederi legale nu au succes în fața acestora. Și nu este prima dată când actul normativ cu probleme este respins de președinte.
Argumentele Consiliului Concurenței stau în picioare și dezvăluie, o dată în plus, discrepanța dintre interesul față de pădure al crocodililor din politică și mass-media și realitatea a ceea ce este pe punctul să se întâmple. Mult discutata prevedere a plafonării achizițiilor unui singur procesator la 30% dintr-o specie nu are nimic de-a face cu protejarea pădurii în fața posibilelor abuzuri ale vreunui operator economic, având în vedere că în acest caz este vorba de masă lemnoasă deja tăiată! Interesul nu este, deci, de a proteja pădurea de la tăiere, ci de a favoriza anumite întreprinderi în dauna altora, în cadrul achiziției lemnului. Același efect l-ar avea și anunțata interdicție de a exporta masă lemnoasă (aceasta nici nu poate funcționa cu privire la Uniunea Europeană). Oricum ai citi și oricum ai interpreta o astfel de prevedere, ea este discrimnatorie și, deci, anti-concurențială. Ne place sau nu ne place, economia de piață are reguli și principii care sunt adesea mai puternice chiar decât legile scrise de oameni: sunt mecanisme și legități economice cu care nu ne putem juca. Cum ar fi, de exemplu, ca o lege să prevadă că o companie nu poate cumpăra și procesa mai mult de 30% din cantitatea de lapte din România sau mai mult de 30% din florile de mușețel de pe câmpiile patriei? Socialism curat, nu-i așa?
