Premise.
Există un larg consens în mediile politice și societatea civilă privind finanțarea sănătății: trebuie să atingem minim 6% din PIB. Există chiar numeroase proiecte de lege care definesc această obligație, însă toate au în comun un element important: nu spun cum vom atinge 6% din PIB.
Una din soluțiile văzută ca fiind providențială este aceea a asigurărilor private de sănătate. Însă aceste au șanse reduse de a se dezvolta în România, motivul fiind unul legat de business: costul administrării. În întreaga lume administrarea asigurărilor de sănătate costă pentru că trebuie evaluat riscul de boală, tipul și calitatea serviciilor contractate, calitatea serviciilor prestate, tarifele serviciilor, combaterea fraudei, etc. Toate aceste costuri sunt de 3% din totalul fondului de asigurare; o cheltuială care CNAS a redus-o la 1,6-1,7% din FNUASS. Un asigurător privat din Germania va încasa pentru fiecare asigurat 3% din 3300 euro/an, adică aproximativ 99 euro. În România 3% din 250 euro/an, înseamnă 7,5 euro și dacă vorbim de 1,7% atunci suma ajunge la 4,25 euro. La o asemenea sumă este greu de crezut că vre-o firmă serioasă de asigurări va veni în România. Azi în România există “asigurări private” dar ele acționează pe o piață neconcurențială, distorsionată: asigură doar tineri 25-45 ani, sănătoși, cu venituri peste medie.
Pe de altă parte o asigurare de sănătate, de tip asigurare de risc, va “defavoriza” pe cei care trăiesc sănătos: dacă ești sănătos, și nu consumi servicii de sănătate, primele de asigurare sunt bani aruncați, pentru că nu primești nimic în schimb.
Job to be done.
Trebuie să găsim un mecanism de asigurare care să răspundă criticilor de mai sus: să fie ușor de administrat, să încurajeze un stil de viață sănătos, să fie atractiv pentru plătitorul de contribuții.
Contul de economii de sănătate, CES, este un asemenea mecanism. CES este un cont de economii, făcut de angajator, în numele și pentru uzul angajatului, destinat în exclusivitate acoperirii costurilor legate de sănătate. CES poate fi, în final, atașat pensiei, respectiv o parte poate fi, la un moment dat transferată în pilonul III de pensie.
În acest cont angajatorul depune lunar o sumă, care este definită de contractul individual de muncă, dar care nu poate fi mai mică decât 2,05% din fondul de salarii. Suma cu destinație CES, în cuantum de 2,05% se scade din contribuția angajatorului către FNUASS, respectiv din 5,2% + 0,85%. Suma depusă în CES este deductibilă fiscal, în limita stabilită prin codul fiscal.
Banii aparțin angajatorului (cuantumul său) și pot fi folosiți doar de angajat, în condițiile prevăzute de lege.
Banii din CES pot fi folosiți numai la:
- plata/coplata serviciilor medicale (inclusiv onorarii)
- plata indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă[1], datorate de angajator
În cazul în care angajatul nu utilizează banii, aceștia se acumulează progresiv și în anumite condiții[2] pot fi folosiți de persoana respectivă și pentru alte scopuri, sau pot face chiar obiectul moștenirii.
Așa cum spuneam banii sunt ai angajatorului, și pot fi folosiți de angajat pînă la încetarea contractului de muncă. Dacă contractul de muncă încetează amiabil (ex.: pensionare, sau restructurarea postului, sau încetarea de drept, la termen a contractului de muncă), atunci banii rămân angajatului și “pleacă” cu ei. În această situație, banii vor constitui baza de plecare a noului CES, unde noul angajator va depune 2,05%.
Dacă contractul de muncă încetează în condiții neamiabile (indisciplină, demisie, etc) banii rămân în contul companiei.[3]
Banii din CES sunt administrați de un asigurător privat, pentru și în numele angajatului/persoanei. Acest asigurător getionează CES și și poate gestiona și asigurarea personală facultativă.
Evident că angajatul poate contribui el însuși la CES, sume care sunt proprietatea lui.
Efecte
Primul efect este acela a înființării unei piețe concurențiale de asigurari private de sănătate. CES reprezintă minim 2,05% din fondul de salarii, adică ceva mai mult de 2,2 mld ron/an, o sumă semnificativă, în condițiile în care piața asigurărilor non-life reprezintă 0,45 mld ron. Aceasta sumă va genera o competiție acerbă între asigurători pentru înrolarea CNP-urilor angajaților, pentru gestionarea CES și ulterior să facă pasul următor: asigurarea facultativă[i].
Apoi, ca o consecință directă a acestei concurențe apare albirea contractelor de muncă. Cei 25.000 de agenți de asigurare se transformă în agenți informali de inspecție a muncii; fiecare agent va “trage” de fiecare angajat să îi facă un CES și vor ieși la suprafață toate cazurile de muncă la negru. Odată încheiat un contract de CES, este foarte ușor pentru angajat să afle care este valoarea reală a contractului său de muncă, dacă banii primiți în mână sunt “albi” sau “gri”, să vadă dacă contribuția la pensie este făcută în totalitate, în concordanță cu drepturile sale.
CES este o formă modernă de finațare a serviciilor de sănătate, o formă de “asigurare de sănătate” care are multiple avantaje:
