N-am să scriu mai jos care este acea explicație sau acel factor particular care l-a făcut pe Klaus Iohannis președinte. Asta pentru că nu există așa ceva. Succesul candidatului ACL în alegeri a fost determinat de suprapunerea fericită a mai mulți factori separați, chiar independenți. Unii dintre ei, nu puțini, independenți chiar de acțiunile dlui Iohannis. Pe de altă parte, dacă nu putem identifica un singur factor care să-l fi făcut pe dl Iohannis să câștige, putem identifica o mulțime care ar fi trebuit să-l facă să piardă, și n-au reușit. Poate cel mai important aici este așa-numita ”unificare a dreptei”, cerută din multe direcții, de la începutul campaniei (de fapt, dinainte) și până după primul tur. Uneori la modul categoric: ”dreapta nu are șanse să câștige decât dacă se unește”. Ei bine, uite că a câștigat și fără să se unească. Însă eu aș propune o afirmație mult mai tare decât cea că a reușit să câștige alegerile în ciuda fragmentării. Afirmația mea este că reprezentantul opoziției a reușit să ajungă președinte ȘI datorită fragmentării ”dreptei”. Un punct de vedere pe care l-am exprimat în August:
Bun, dar dacă nu există motive serioase pentru care să considerăm multiplicarea candidaturilor un lucru rău, putem să-l considerăm totuși ceva bun? Păi, în condițiile explicate mai sus, turul I al alegerilor prezidențiale reprezintă cel mai apropiat lucru de niște alegeri primare autentice pe care-l putem practic obține. O competiție relativ deschisă în care electoratul poate vota candidatul cel mai apropiat de preferințele sale reale, fără să fie nevoie de ”vot util”. Nu cred că sunt singurul care a remarcat cât de des și ce mult se plânge lumea că oferta electorală este extrem de restrânsă, de neinteresantă, că oamenii nu au pe cine vota și că nu vin din cauza asta la alegeri. Or, când avem în sfârșit o situație în care, fie și considerând doar opoziția (”dreapta”), candidații sunt cât se poate de diferiți, din toate punctele de vedere, constat că acum asta e o problemă. Foarte ciudat.
Bun, turul I reprezintă o rundă de alegeri primare (primaries), dar ce are asta a face cu rezultatul din 16 Noiembrie?
Să recapitulăm pe scurt evoluția curioasă a discursului dlui Iohannis și PNL pe parcursul a câtorva luni, în acest an. Vorbim de partidul care în vara lui 2012 era aliat cu PSD în cadrul USL și încercau să preia toată puterea terfelind Constituția și statul de drept. Fără să fie un actor principal atunci, dl Iohannis spune prin mai 2014 că problema atunci s-a rezumat la erori de comunicare(!) Ulterior, după alianța cu PDL, subiectul respectiv este mai degrabă ocolit în discursul ACL și al candidatului său. În schimb, tema respectivă, alături de cele prin excelență de dreapta (în accepțiunea autohtonă) ale justiției, statului de drept, anticorupției etc. este preluată, în principal, de Monica Macovei. Un candidat atipic, fără o structură de partid sau o forță financiară comparabilă cu ale contracandidaților, fără experiența unor astfel de alegeri și intrat în cursă intempestiv, cu trei luni înainte de alegeri. Dna Macovei și dna Udrea, candidatul susținut de PMP și președintele în exercițiu, devin țintele principale ale celor care consideră că ”fragmentează votul dreptei”, că scad până la anulare șansele de victorie ale candidatului opoziției din pricina încăpățânării lor de a candida.
Vine primul tur de alegeri, dl Iohannis este de departe cel mai bine plasat candidat al opoziției. Însă ce se întâmplă ulterior este cât se poate de instructiv: dna Macovei condiționează sprijinul în turul II de un acord scris asupra unor chestiuni strict programatice, și, înainte să apară bine criticile că un candidat de 4% are asemenea pretenții de la campionul ”dreptei”, dl Iohannis îl acceptă fără vreun fel de discuție, imediat. De fapt, apare aproape că i-l confiscă. Și chiar asta face: la câteva zile avem o confruntare între dl Iohannis și dl Ponta, iar principalele teme de atac a candidatului ”dreptei” sunt cele preluate de la dna Macovei: corupția și integritatea, legea amnistiei și grațierii, nevoia de protejare a DNA și ANI etc. Dl Ponta va repeta apăsat asta, o seară mai târziu, la una din televiziunile sale de partid: dezbaterea respectivă a fost cu Monica Macovei, nu cu Klaus Iohannis. Un atac gândit după aceeași logică a celor care acuză ”fragmentarea dreptei”: demobilizarea votanților dlui Iohannis care n-o suportă pe dna Macovei. La fel cum, după logica asta, votanții dnei Macovei s-au demobilizat oricum, pentru că a ieșit dl Iohannis în locul ei. Candidatul ACL este deci menit să piardă.
Apoi vine turul II și logica asta e făcută praf.
De ce? Haide să facem o mică analiză contra-factuală, cu toate riscurile unui asemenea demers. Haide să presupunem că, așa cum doreau susținătorii unificării ”dreptei”, toată lumea s-ar fi încolonat în spatele dlui Iohannis. Ce nu înțeleg acești distinși comentatori este că electoratului în general nu îi prea plac încolonările de genul ăsta, nici măcar în spatele candidaților preferați. Alegătorii nu le aparțin acestora; faptul că votează, că sprijină, chiar, la modul pozitiv și entuziast un candidat nu înseamnă chiar deloc că se mută odată cu acesta, ca niște piese pe tablă, la comandă. Poate că dna Macovei ar fi putut fi convinsă să sprijine de la bun început candidatura dlui Iohannis, dar oare i-ar fi putut convinge pe susținătorii ei să facă același lucru? Cum? ”Un, doi, ieri era sprijinitor al USL, azi e campion anticorupție, credeți-mă pe cuvânt?” Nu merge așa. Dl Iohannis a trebuit să facă un gest categoric și prompt, de la înălțimea celor 30% ai săi, către programul candidatului de 4,4%, ca să-i convingă. Șansa lui a fost că a înțeles asta, spre deosebire de o bună parte dintre sprijinitorii săi publici. Se poate pune aici întrebarea, atunci de ce nu l-a făcut de la bun început? Păi, din exact același motiv: cum și-ar fi putut convinge proprii săi alegători că e nevoie de o astfel de schimbare de discurs? Așa, hodoronc, tronc, de dragul dnei Macovei, văzută de o bună parte a PNL ca un adversar, care, pe de-asupra, are ”greutate politică” zero, căci nu candidează? N-ar fi convins pe nimeni. A fost nevoie ca dna Macovei să candideze și, de la înălțimea celor 4,4% (față de 0%!), să arate că poate colabora cu principalul candidat al ”dreptei”. Alegători anti-Iohannis ai dnei Macovei au acceptat că, fiind o competiție corectă între ei, iar dl Iohannis fiind mai bun, el trebuie sprijinit în turul II. Alegătorii anti-Macovei ai dlui Iohannis au înțeles că, dacă vrea să aibă șansa să învingă, candidatul lor trebuie să vină spre electoratul celui independent, cu discurs și cu program.
Aici stă puterea unor alegeri primare, a votului pozitiv, într-o manieră aparent paradoxală: candidaturile care pornesc separate dau o șansă alegătorilor lor să se unească într-un final. Competiția candidaților mobilizează și unește votul.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
