Gabriel Liiceanu are dreptate: mitomanul galactic Victor Ponta descinde direct din Ion Iliescu (bunic politic) si din Adrian Năstase (părinte politic si Doktorvater pentru o teza plagiată). Imprumut aici o formulă propusa de Tia Șerbănescu, această admirabilă doamnă a jurnalismului românesc, atunci cand scrie despre mizeria turpitudinilor demascate in ultima perioada, o mizerie, vai, transpartinica, dar dominată de abisala nerușinare pesedistă, ca fiind elementul care a dat actualei campanii electorale singura dimensiune reală, aceea înfățișând “chipul hidos al țopenclaturii românești”. O nomenclatura insolentă, grobiană, hulpavă, grotescă, meschină, cupidă, pleznind de nerușinare.
Intre atâția gangsteri, lachei, vechili si arendași, Victor Ponta este, trebuie spus, marele manager al netrebniciei. Minte de-ngheață apele, se hlizeste, chicotește, persiflează, insultă, transformă totul in glod si mâzga. Amoral, este incapabil să distingă intre bine si rău. Analfabet istoric, se joacă de-a epitetele: oricine nu-i convine este automat stigmatizat ca “fascist” sau “stalinist”. Se pretinde om al stângii, dar ignoră intreaga traditie a stângii democratice. Se jură ca este atlantist, dar face galeș cu ochiul spre Est. Este un piroman politic pentru care kitschul pompierist ține loc de ideologie. Personajul este neo-caligular.
Ce se va intampla in România daca (bat in lemn!) ar ajunge Victor Ponta presedinte? Nu este greu de anticipat. A arătat limpede care ii sunt prioritățile: recucerirea justiției de către penali, asa cum o cere marele sau amic Felix; amuțirea presei independente; neutralizarea Curtii Constituționale; lichidarea, prin sute de ordonanțe de urgență si legi strambe votate de un parlament al marionetelor, a statului de drept; trambițarea patriotardă a unei stupide forme de provincialism numita “mandria de a fi român”; spolierea la sange a avuției nationale; slăbirea legăturilor vestice si putinofilia devenită, ca pe vremea uselistă, politică externa oficială. Pe scurt, saracie, izolare, disperare.
Victor Ponta a fost, impreuna cu Crin Antonescu si Dan Voiculescu (Felix), artizanul loviturii de stat eșuata din iulie 2012. Ne spun unii că nu e momentul să mai amintim acel atac fără precedent la adresa statului de drept. Un fel de “cele rele să se spele”. Imi permit să nu fiu de acord cu ei. Adevărul nu trebuie ingropat din ratiuni de conjunctură politică. Unii au condamnat ceea ce Dan Tapalaga a definit drept revoluția borfașilor, altii au aprobat-o, direct, indirect, prin tăceri semnificative, prin eludări abile ori alte subterfugii. Aștept incă o delimitare francă a d-lui Klaus Iohannis de acea clipa de maximă rușine națională. Este vorba de claritate morală si de acuratețe istorică.
Pericolul este imens. Nu cred că există vreo sansă ca Victor Ponta, acest Arturo Ui de Dambovița, să trăiască o apostazie. In pofida vagii speranțe din finalul memorabilului articol al lui Gabriel Liiceanu, este imposibil de imaginat un Victor Ponta urmand modelul prințului Hal, devenit Henric al V-lea. Este omul pentru care principiile nu inseamnă absolut nimic. Spre deosebire de un Ion Iliescu, nu-l interesează cum va fi privit de istorie, il preocupă doar imbogățirea sa si a camarilei sale. Si-a facut cariera inițială ca spion (bine face Monica Macovei ca reaminteste apasat acest element biografic catusi de puțin neglijabil), a folosit mereu toate parghiile ascensiunii, indiferent de costuri in termeni de onorabilitate. Este parvenitul paradigmatic. Cei trei piloni ai regimului pontocratic sunt: autocrația, cleptocrația si profitocrația. Dacă Victor Ponta ajunge presedintele Romaniei, urmează eternizarea hegemoniei țopenclaturii.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
