Intoarcerea revizionismului in Europa. Metoda referendumului

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Duminică, 16 martie 2014, 19:18 Actualitate | Opinii


Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala


 

Învinsă în primul Război Rece şi constrânsă la o restrângere drastică a influenţei sale istorice în Europa Centrală şi de Est, Rusia lui Putin încearcă acum, în al doilea Război Rece, la care tocmai asistăm, o schimbare a ordinii politice pe continentul european, instituită după dizolvarea URSS în 1991, precum şi oprirea tendinţei de extindere a sistemului occidental spre Răsărit, respectiv restabilirea frontierelor strategice ale Rusiei cel puţin la limita fostului spaţiu sovietic.

Revanşa istorică a Moscovei pare planificată de ceva vreme, „argumentul Kosovo” şi el pregătit din timp, doar pretextul „loviturii de stat fasciste de la Kiev” mai trebuia să apară, şi iată că a apărut, pentru ca revizionismul rusesc să fie declanşat şi operaţionalizat sistematic la periferia estică a Europei. Urmează Abhazia şi Osetia de sud, se pregătesc Transnistria şi Găgăuzia. Totul „democratic”, prin votul localnicilor, astfel încât liderilor occidentali să li se întoarcă în plină figură „cazul special Kosovo”, ca un bumerang.

Pe 25 aprilie 2005, în ziua semnării Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (o coincidenţă, desigur), adresându-se Parlamentului Federaţiei Ruse, Preşedintele Vladimir Putin (lider la Kremlin atunci, ca şi acum) spunea: „mai presus de orice, va trebui să recunoaştem că destrămarea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX. Pentru naţiunea rusă, a devenit o adevărată dramă. Zeci de milioane de concetăţeni şi compatrioţi se găsesc acum în afara teritoriului rus. Mai mult decât atât, epidemia dezintegrării a infectat Rusia însăşi”[1]. Se pare că, subtil sau explicit, Moscova a început să lucreze la „corectarea tragediei” privind dezintegrarea Uniunii Sovietice şi la reafirmarea intereselor sale strategice în regiunea limitrofă a sistemului euro-atlantic, blocând totodată orice perspectivă de noi extinderi ale Occidentului spre Est.

La ora la care scriu aceste rânduri, referendumul din Crimeea este în plină desfăşurare. Personal, anticipez un rezultat comunicat publicului intern şi internaţional de cel puţin 60-65% în favoarea secesiunii Crimeei de Ucraina şi a alipirii peninsulei la Rusia. Mă pot înşela, desigur, dar plec de la presupunerea că autorităţile autonome pro-ruse şi trupele ruseşti staţionate acolo vor face tot posibilul ca „democraţia locală să triumfe”, odată ce acţiunea lor politică a fost declanşată, la ordinul Moscovei. Doar nu se vor face de râs cu o înfrângere la urne, când strategia revizionismului este abia la început şi are rază lungă de acţiune! În fond, personalul patriotic de acolo are şcoala comunistă a alegerilor, în care mai întâi se stabileşte rezultatul, în Biroul Politic, apoi se cheamă lumea la vot! Să nu ne aşteptăm deci la surprize, decât, eventual, la un scor şi mai mare în favoarea „perspectivei ruseşti” a Crimeei. Însă drama „vecinătăţii estice a Uniunii Europene” abia acum începe, în opinia mea.

Multe se pot întâmpla în orele şi zilele următoare, la Simferopol dar şi în oraşele mari din Estul Ucrainei (Doneţk, Harkov, Dniepropetrovsk), majoritar rusofone. Realist privind lucrurile, Ucraina nu este o ţară prea atractivă nici pentru ucrainenii „puri” din vest (dovadă nivelurile constant ridicate ale emigraţiei din Ucraina), dar pentru etnicii ruşi care trăiesc acolo s-ar putea ca ideea de a deveni locuitori ai Federaţiei Ruse să fie chiar o perspectivă mai atrăgătoare decât viaţa într-o ţară lipsită de resurse, aproape falită din punct de vedere economic, divizată sub aspect identitar şi periferizată geopolitic de marile blocuri de interese între care s-a aflat dintotdeauna.

M-a surprins zilele trecute o declaraţie a unui soldat ucrainean, un om tânăr, în jur de 20 de ani, pe una din televiziunile de ştiri. Dacă traducerea din ucraineană a fost corectă, militarul care se presupunea că ar fi trebuit să apere integritatea teritorială a ţării sale a spus, vizibil iritat: „Eu vreau cu Rusia, vreau stabilitate. M-am săturat de prostiile astea”. Nu înţeleg de care prostii s-a săturat, dar presupun că tânărul în uniforma Forţelor Armate ale Ucrainei se referea la tulburările politice din ţară, la tensiunile şi nesiguranţa vieţii sale şi a familiei, la discuţiile despre direcţia ţării etc. Un proiect naţional în care nici măcar militarii nu mai cred e un proiect eşuat.

Desigur, e incorect moral să judeci pe cineva fără să te afli în pielea lui (eu chiar l-aş înţelege pe tânărul respectiv, în condiţiile singurelor două opţiuni pe care le are), dar dacă aceasta este percepţia, inclusiv a militarilor ucraineni (chiar etnici ruşi fiind, probabil), dacă acestea sunt aspiraţiile tinerilor dintr-o jumătate de ţară, atunci e destul de clar că edificiul statului ucrainean este unul de lut, gata oricând să se înmoaie sub greutatea clivajelor identitare atât de adânci care caracterizează un proiect de ţară insuficient maturizat istoric şi poate insuficient fundamentat politic, economic şi instituţional.

Ce urmează însă după duminica referendumului? În maxim o săptămână, Parlamentul Rusiei va lua act oficial de voinţa Crimeei şi va recunoaşte rezultatul consultării populare din peninsula dăruită în 1954 de comuniştii ruşi „poporului ucrainean prieten”. Kievul şi Occidentul vor continua, fireşte, să nu recunoască votul din Crimeea, arătând că este neconstituţional. Moscova le va răspunde că nici secesiunea provinciei Kosovo nu era conformă cu Constituţia Serbiei şi cu principiile dreptului internaţional şi, totuşi, a fost recunoscută de democraţiile occidentale, în marea lor majoritate. Uniunea Europeană va pune timid în discuţie unele sancţiuni economice împotriva Rusiei, cu jumătate de gură (parcă temându-se să nu cumva să impună Rusia sancţiuni economice Uniunii Europene), şi va adopta măsura „cutremurătoare” a interzicerii vizelor pentru unii lideri de la Moscova, dar nici aceia cei mai importanţi politic. De unde o să-şi mai cumpere cravate şeful Gazprom, dacă n-o să mai aibă voie la Milano? Cumplită pedeapsă a gândit Bruxellesul...

„Dialogul surzilor”, pe care l-am văzut din plin zilele acestea, va continua pe scena diplomaţiei internaţionale. Oamenii vor ieşi în stradă în toate oraşele importante ale Ucrainei, într-un sens sau în celălalt, iar tensiunea va creşte la cote paroxistice. Autorităţile de la Simferopol, considerate legitime de Moscova şi îndrituite să decidă pe teritoriul secesionist, vor aproba suplimentarea efectivelor militare ruse în Crimeea. Prezenţa trupelor ruseşti în peninsula din Marea Neagră se va consolida în scurt timp, depăşind plafonul de 25000 din Acordul bilateral Ucraina-Rusia, tocmai pentru a arăta că autorităţile de la Kiev nu mai exercită, practic, controlul şi nu mai au niciun cuvânt de spus în privinţa Crimeei.

Dar se vor opri lucrurile aici? Nu cred. Revizionismul teritorial pare un proces resurgent, cu idealuri care încep să fie asumate de generaţia născută după război, căruia Europa nu i-a pregătit deocamdată un răspuns credibil şi eficace, nici în interiorul, nici în exteriorul Uniunii Europene. Exprimat uneori ca iredentism (deci pretenţia unui stat de a anexa teritorii ale altui stat, cazul Crimeei) alteori ca enclavizare, separatism sau autonomie teritorială, revizionismul provoacă periculos paradigma dreptului internaţional şi a suveranităţii statelor, sub acoperişul iluzoriu al democraţiei locale, al voinţei unei comunităţi regionale sau locale de a contesta nu atât sensul unei politici guvernamentale (ceea ce este perfect legitim), ci însăşi autoritatea statului din care face parte. Metoda referendumului secesionist va tulbura perspectiva Europei în anii care vin, din Scoţia şi Catalunia până în Ucraina sau Republica Moldova. Va continua să fie aplicată în vecinătatea estică a Uniunii Europene (un antrenament am văzut recent în mica Găgăuzie, înaintea episodului major de astăzi), simulând tot felul de voinţe populare a tot felul de mici regiuni şi ţinuturi, ca într-un bluf la adresa democraţiei şi dreptului internaţional.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2593 vizualizari

  • 0 (6 voturi)    
    referendumul (Duminică, 16 martie 2014, 19:56)

    PSD-erbedeul [utilizator]

    referendumul poate fi folosit cu succes in tari innapoiate pentru a justifica de exemplu DIKTATURA PROLETARIATULUI (sau a urmasilor acestui tip de Diktatura):
    vezi Rusia, România, etc.
  • -1 (1 vot)    
    Iar scrie asta! (Duminică, 16 martie 2014, 20:22)

    Impotriva prostiei din tara [utilizator]

    Mult si prost! Nimic din ce spune el nu se intampla! :)))
  • +2 (2 voturi)    
    Un comentariu (Duminică, 16 martie 2014, 21:28)

    adrian88000 [utilizator]

    lucid. facut de un profesionist.
  • -1 (1 vot)    
    Asistam fara indoiala (Duminică, 16 martie 2014, 23:00)

    KostasP [utilizator]

    La impartirea Ucrainei intre Est si Vest. Sint din ce in ce mai sigur ca nimeni nu va misca un deget sa opreasca acest proces, dimpotriva va fi amplificat in saptaminile urmatoare.
  • +1 (3 voturi)    
    Hmm... (Luni, 17 martie 2014, 0:09)

    solar [utilizator]

    Articolul ,realitatea expusa si analizata perfect plauzibi, este un avertisment , desi tardiv, foarte dur la adresa intregii Europe. Batranul continent prea a jubilat pentru" istoricul" ei succes de acum 25 de ani.Din nou, batrana Europa si-a facut gresit socotelile, din nou exista toate sansele ca Europa Centrala sa fie abandonata pe cine stie ce servetele si la cine stie ce festine post -Malta.Mai mult: chiar SUA este prinsa total pe picior gresit de data aceasta. Nu mai incape nicio indoiala ca dramatismul situatiei are toate sansele sa se amplifice de la o zi la alta, iar lipsa de solidaritate europeana sa agraveze extrem de periculos lucrurile.Romania in aces caz, mai ales in acest caz, devine din nou o victima continentala involuntara si posibil "spatiu de sacrificiu . Am citit in urma cu circa o luna un interviu al Europei Libere cu d-na Anely Ute Gabany unde, voit sau ne-voit se afisa un cinism extraordinar la adresa Romaniei chiar de la momentul de rascruce numit "Malta". Am ramas siderat de viziune si de perspectivele "romanesti". intrevazute acolo. Interviul se poate vedea si citi pe EL ( cam prin 12-15 ianuarie a.c, difuzat. in legatura cu Vilnius, R. Moldova si...Romania) Sunt un anticomunist convins(se poate vedea din tot ce am postat ani la rand pe HN) ,dar "greselile" altora comise pe spezele Ro nu ma pot face nici mut , nici surd. Pe ale noastre le stiu si mai clar , si mai bine.Asta-i situatia si basta. Asta, asta, vorba ceea , dar poate ajunge si tragica.
  • +1 (1 vot)    
    Cateva observatii (Luni, 17 martie 2014, 1:12)

    rollotomasi [utilizator]

    1. Revizionismul apare intotdeauna acolo unde hotarele au fost stabilite prin forta
    2. Propunerile privind schimbarea statutului unor teritorii au ca temei de drept Pactul international privind drepturile civile si politice, conform caruia "Toate popoarele au dreptul de a dispune de ele insele. In virtutea acestui drept, ele isi determina liber statutul politic si isi asigura liber dezvoltarea economica, sociala si culturala."
    3.In cazul Crimeii exista intr-adevar serioase dubii privind caracterul democratic al referendumului. Scotia insa nu poate fi bagata in aceeasi oala. Acolo nu exista nici o amenintare armata, referendumul urmand a se desfaura in conditii pasnice si libere.
    • 0 (0 voturi)    
      pentru rollotomasi (Luni, 17 martie 2014, 8:50)

      adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui rollotomasi

      M-ai facut curios. Eu am stiut ca hotarele au fost trasate dupa rrazboaie , la conferintele de pace care au urmat. Tu spui ca au fost cazuri in care hotarele nu s-au stabilit prin forta si acolo nu apare revizionismul.
      Da-mi cateva exemple de hotare stabilite altfel decat prin forta !
      • 0 (0 voturi)    
        Un exemplu este între Germania și Polonia (Luni, 17 martie 2014, 18:52)

        marga 2 [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

        unde zona de a lungul rîurilor Odera-Neise a devenit graniță după al doilea război mondial.Acest teritoriu a fost dat Poloniei ca drept recompensă ,pentru teritoriile luate cu forța de ruși din partea de este a Poloniei.După unificarea celor două Germanii,primul lucru ce au cerut polonezii de la statul German,a fost să recunoască această frontieră ,prin tratatul încheiat în 90- 91.
      • 0 (0 voturi)    
        Exemple (Marţi, 18 martie 2014, 10:25)

        rollotomasi [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

        1. Saarland intre Franta si Germania: Populatia a votat in favoarea apartenentei la Germania atat in 1935 cat si in 1954.
        2. Schleswig-Holstein: La plebiscitul din 1925 populatia partii nordice a regiunii a votat in favoarea Danemarcei, pe cand cei din zona centrala au votat in favoarea Germaniei.
        3. Burgenland intre Austria si Ungaria: Intr-o serie de plebiscite care au avut loc intre 1921 si 1923 o parte din localitatile regiunii au optat pentru Ungaria
  • +2 (2 voturi)    
    Rusia explodeaza bombele plasate... (Luni, 17 martie 2014, 10:40)

    Gheorghescu [utilizator]

    ...sunt bombele plasate de Stalin cu mult timp inainte.
    Trebuie sa-i recunosc lui Stalin un geniu al raului. A profitat si de lacomia si prostia conducatorilor din tarile respective (nu ca aia ar fi avut atunci un cuvant de spus, dar lucrurile ar fi putut fi lamurite dupa destramarea URSS). Sa explic: si Georgia si Ucraina au profitat teritorial de comunitati si populatii incluse pe teritoriul lor intr-un anumit context istoric. Abhazia nu este, etnic si istoric, a Georgiei. Crimeea nu este, etnic si istoric, a Ucrainei. Am putea spune ca la fel e si cazul Moldovei cu Transnistria.
    Ucraina s-a bucurat (si se bucura inca) de teritorii rapite de URSS Romaniei, teritorii unde a practicat un nationalism feroce (vezi distrugerea cimitirelor romanesti din Cernauti). Desi Romania nu a revendicat aceste teritorii (si odata cu apartenenta la UE si NATO sansele ca acest lucru sa se intample sunt, paradoxal pentru unii, minime), Ucraina, cu complexul celui ce se stie cu musca pe caciula, a fost ostila Romaniei, ingnorand, aparent cel putin, pericolul real rusesc.
    Cred si sustin cu tarie ca pentru R. Moldova solutia dezamorsarii bombei transnistrene este renuntarea de jure la acest teritoriu (asupra caruia, sa fim seriosi, nu are absolut nici un control) si stabilirea unei granite puternice pe Nistru. Lucru foarte greu cand au o coloana a cincea ruseasca atat de puternica in PCM, care ar denunta cu ipocrizie o astfel de "tradare".
  • 0 (0 voturi)    
    Nici problema în Europa nu este (Luni, 17 martie 2014, 18:43)

    marga 2 [utilizator]

    așa de simplă.Acum pe lîngă Veneția vor și cei din Nordul Italiei autonomie economică. (Lombardia) am fost informată aseară de neamurile mele,care trăiesc acolo.Situația nu este de loc roz,deoarece Sudul Italiei este subdezvoltată și populația săracă.Acolo domină mafia și nu se va termia cu bine.Se pare că și secesionismul este molipsitor.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by