La începutul secolului trecut, automobilul a devenit unul dintre simbolurile Americii, iar oraşul Detroit, din statul Michigan, a fost – timp de şaptezeci de ani – simbolul industriei auto. Dar destinul oraşului, care a atins apogeul în anii ’50, când Detroit era cel de al cincilea oraş ca mărime din Statele Unite, a fost unul nefericit şi, odată început, declinul lui a avut un mers constant spre dezastru financiar: la 18 iulie 2013, Detroit a devenit cel mai mare oraş care a dat vreodată faliment.
Orşul a fost întemeiat în anul 1701 de francezii conduşi de exploratorul Antoine Laumet de la Mothe, senior de Cadillac. Ei i-au dat numele de Le detroit du lac Erie (Strâmtoarea Lacului Erie),fiindcă este aşezat pe comunicarea care uneşte Lacul St. Clair cu Lacul Erie (comunicare numită azi „Râul Detroit”, deşi nu este un râu). Numele statului vine de la cuvântul indian mishigamaa, în traducere “apa cea mare”. Francezii au pierdut regiunea în anul 1762, ca urmare a victoriei britanicilor în „Războiul cu francezii şi indienii” (French and Indian War). Noii ocupanţi au abreviat numele oraşului care, astfel, a devenit Detroit.
Henri Ford a fondat Compania Auto Ford în anul 1903 în oraşul Detroit, unde au apărut rapid alte companii auto înfiinţate de William C. Durant, fraţii Dodge, Walter Chrysler, James Ward Packard şi alţii. Dar personalitatea şi realizările lui Ford se înalţă mult peste capetele celorlalţi fabricanţi auto. El a inventat liniile de asamblare, care au dus la producţia de masă şi a iniţiat sistemul de producţie care combină producţia în cantitate mare de bunuri ieftine cu salariile mari ale muncitorilor, sistem care astăzi se numeşte capitalismul bunăstării (welfare capitalism). A mai inventat şi a pus în practică sistemul de francize şi, de asemenea, a fost extrem de activ în a crea cartiere, oraşe, şcoli, universităţi şi un spital, azi celebru, pentru salariaţii lui şi familiile lor.
Nevoia de mână de lucru a stârnit un val de noi veniţi, albi din toate regiunile, dar mai ales fermieri albi şi negri din sud. Economia a supravieţuit crizei economice şi a explodat în anii celui de al doilea război mondial, când au apărut sute de noi companii producătoare de armament, maşini de război, piese şi accesorii şi avioane destinate frontului. Oraşul a beneficiat şi de introducerea prohibiţiei alcoolului (1920-1933), stabilind un comerţ înfloritor şi profitabil cu whisky-ul canadian de contrabandă. În 1950, când oraşul şi-a sărbătorit 250 de ani de existenţă, maşinile fabricate aici (în special de cele trei mari: companiile Ford, Dodge-Chrysler şi General Motors) împânziseră lumea şi Detroit atinsese populaţia lui maximă de 1.8 milioane de locuitori. Acela a fost momentul de vârf, dar şi începutul pantei de degradare. Un şir lung de factori negativi, greşeli financiare, incompetenţe, politici eronate bazate pe rasism şi ideologie şi condiţii socio-economice defavorabile au concurat la începutul şi apoi la cursul neabătut de distrugere a unui mare oraş.
Primul act a fost dezindustrializarea. Tipul de fabrici concepute în anii 1900-1920 nu se mai potriveau tehnologiei modernizate şi – cum oraşul suprapopulat nu mai avea spaţii disponibile – companile au construit noile fabrici în suburbiile oraşului şi în micile oraşe vecine. Apoi au creat ramuri în alte state americane. Acestea s-au dezvoltat şi au aspirat o mare parte din salariaţii primelor uzine Ford, care s-au mutat în suburbii sau în alte oraşe. În acordarea de credite pentru case în noile zone din jurul Detroit-ului, băncile au aplicat reguli segregaţioniste şi au refuzat sistematic pe cei de culoare, care au rămas în oraş. Punerea în aplicare a drepturilor civile, ca urmare a intervenţiilor preşedintelui JF Kennedy din anii ’60, a mărit ostilitatea dintre populaţia albă şi minorităţi: în cele mai mari oraşe americane, inclusiv Detroit, albii s-au mutat în cartierele rezidenţiale suburbane, în timp ce zonele centrale ale oraşelor au devenit majoritar negre. Segregarea rasială a devenit al doilea factor negativ.
În anii ’70 a apărut un fenomen economic nou, globalizarea economiei mondiale. Multe întreprinderi, inclusiv companiile auto şi-au mutat utilajele în ţări unde costul muncii era de zeci de ori mai ieftin. Ca urmare a pieţei libere şi desfiinţării protecţionismului, în aceeaşi perioadă, industria auto americană a fost dezavantajată de pătrunderea maşinilor străine, mai ales japoneze, care se vindeau mai ieftin. Producătorii americani au încercat să micşoreze costurile de producţie, dar s-au lovit de ofensiva sindicatelor din industria auto, foarte puternic sprijinite politic, care au impus beneficii din ce în ce mai mari pentru salariaţi. Maşinile americane nu au putut fi ieftinite.
Dezindustrializarea oraşului Detroit şi-a dat mâna cu suburbanizarea şi depopularea oraşului. Reducerea populaţiei şi schimbarea componenţei ei, cu creşterea procentajului de oameni cu venituri mici, a influenţat dramatic veniturile oraşului. Primăria a reacţionat prin ridicarea taxelor pentru indivizi şi întreprinderi, ceea ce a mărit exodul. Abandonarea metropolei a iniţiat degradarea rapidă a oraşului, a mărit numărul de case şi proprietăţi abandonate, a prăbuşit valoarea imobiliarelor şi a contribuit la creşterea criminalităţii. Deteriorarea urbană din Detroit este mai mare decât în alte mari oraşe afectate de un proces comparabil. În anul 2010, populaţia oraşului Detroit a scăzut sub 700.000 (pierdere de locuitori de peste 60%) şi rata de şomaj a crescut la peste 50%. Structura populaţiei s-a schimbat la 80% negri, 10% albi, 10% asiatici, hispanici şi cei de alte rase. Cei rămaşi în oraş sunt în primul rând bătrânii, săracii şi dependenţii sociali, care nu au mijloace să plece. Raportul activi/pensionari a scăzut la 1/3, ceea ce face ca sistemul de pensii să nu poată funcţiona fără enorme împrumuturi în fiecare an.
Pe perioada ultimelor decade, în contextul unor mari probleme financiare, guvernul statului, primăria oraşului Michigan şi politicienii locali au luat cele mai greşite decizii şi au contribuit la scufundarea ireversibilă a solvabilităţii. Mai întâi, ei nu au acţionat o lungă perioadă de timp şi au lăsat procesul să ajungă într-o fază foarte avansată, înainte să înceapă să discute despre ce măsuri ar trebui luate. Apoi, paralel cu împrumutarea de sume din ce în ce mai mari pentru menţinerea salariilor şi pensiilor, ei au crescut, în loc să scadă, numărul de salariaţi ai primăriei şi serviciilor municipale şi au făcut cadouri de o generozitate excesivă pensionarilor din sectorul public. Ultimele mari lovituri au venit de la criza economică declanşată în anul 2008 şi de la ultimul mare împrumut pentru salvarea fondului de pensii.
La data declarării falimentului, politicienii populişti adunaseră 100.000 de creditori şi o datorie pe termen lung de 18 miliarde de dolari. Care creşte mereu, aşa cum cresc şi dobânzile. Analiştii financiari cred că acest tip de datorie nu poate fi vreodată plătit. Guvernul federal a luat în discuţie de mai multe ori planuri de ajutor pentru Detroit, dar a ajuns la concluzia că nu sunt posibile.
Pentru mulţi, nu este o coincidenţă că oraşul a avut timp de peste cincizeci de ani, la toate nivelele, conducători exclusiv democraţi. Indiferent de culoarea politică a celor care au avut şi continuă să aibă puterea, eu cred că un proces ca cel care a dus la distrugerea unui mare oraş american mai are, între multiplele lui cauze, şi incompetenţa nesancţionată şi iresponsabilitatea pe care o împart şi cei care au luat deciziile, dar şi cei care au continuat să-i voteze.
Din păcate, Detroit-ul pare să fie un avertisment, dar nu este singurul exemplu de probleme financiare copleşitoare şi ameninţătoare din ţară. Orașul Chicago (din statul Illinois) şi statul California se luptă cu cifre de deficit ameţitoare şi, din câte se vede, nu au multe opţiuni la îndemână. Şi politicienii ambelor partide nu par să găsească uşor în bagajele lor termenii de responsabilitate financiară, reducerea cheltuielilor şi austeritate. Şi nici nu arată o mare grabă în a găsi, propune şi aplica soluţii. Pentru păstrarea popularităţii şi pentru menţinerea succesului electoral, calea aleasă este amânarea unor soluţii dureroase, dar fără de care salvarea nu este posibilă. Singurul lucru pe care l-au făcut a fost să dea aprobare de deschidere a numeroase cazino-uri şi localuri de jocuri de noroc în centrul municipiului.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
