Despre Junior sau cum se incheie si se rupe un contract la capatul lumii

de Dragos Salageanu     HotNews.ro
Luni, 9 decembrie 2013, 17:11 Actualitate | Opinii

Dragos Salageanu
Foto: Arhiva personala
Contractele, in Myanmar, sunt o parte din misterul vietii de zi cu zi a omului de afaceri, localnic sau strain. De la contractele de inchiriere, care sunt “standardizate” pentru ca un gigel, la un moment dat, s-a hotarat sa scrie un draft, care ulterior a fost preluat de tot felul de xeroxisti din oras iar apoi din tara, pana la contractele de munca, totul tine de interpretarea unuia si a altuia. Si pe buna dreptate. Myanmar este o tara cu o multime de legi, multe datand din perioada coloniala, din pacate niciuna centralizata si, mai rau (sau mai bine, depinde cum privesti problema) niciuna definitiva. In urmatorii ani, majoritatea legislatiei va fi revizuita, rescrisa, consolidata sau armonizata. Dar pana atunci, ne distram.

Dupa ce lege functioneaza o societate comerciala? Depinde. Cum arata un contract de munca? Partenerii nostri locali, Tin si Moth Moth, care au peste 20 de ani de munca fiecare, nu au vazut inca unul la fata. Dar au promis ca se intereseaza si ca ne fac rost.

Pana una-alta, noi ne-am bazat procedurile interne pe, ati ghicit, legislatia romaneasca, codul muncii si alte alea, pentru ca le stapanim bine si pentru ca, dupa minime modificari, reprezinta un cadrul formal cat de cat functional. Astfel incat, contractele de munca pe care le semneaza angajatii nostri sunt foarte asemanatoare cu ce ai semnat tu, cititorule, cu angajatorul tau. Mai putin faza cu platitul impozitelor si a contributiilor la stat, care fie nu exista, fie sunt procente ridicole (1-5%), fie nu stie nimeni cum sa le incaseze. Dar sa revenim la raporturile de munca.

Unul din colegii nostri localnici, sa-i zicem Junior, un baiat tanar si extrem de inteligent, 28 ani, medic de profesie, cu vreo 1-2 ani de experienta in recrutare, traduceri, secretariat si alte alea, are un salariul lunar de $250. La care se adauga o alocatie de hrana de 1500 Kyats / zi, un echivalent al bonurilor de masa de la noi, care aici sunt inexistente. Dar ne-am gandit ca ar fi ok sa le introducem, chiar si informal. O camerista castiga in tara asta vreo $40, plus mancare. Un receptioner ia pe la $70-90.

O contabila (buna, calificata), ne-a cerut zilele trecute $150. Un sales manager, care trebuie sa vanda generatoare pentru proiecte industriale, ia $350-$500, plus niste bonusuri. Cu accent pe niste. Junior ar putea obtine, la papagalul lui, vreo 4-500 pe piata, poate. Junior a inceput sa fie usor impacientat de salariul lui. In fond, pe cartea lui de vizita scrie “Consultant”, iar $250 nu este un salariu cu care sa te lauzi in bransa asta, chiar si in Myanmar.

Desigur, abilitatea lui Junior de a se lauda cu salariul lui nu intra in prima noastra mie de prioritati pentru anul curent. E de 5 luni la noi, timp in care efortul de setup al companiei a fost mare. Am mutat, cvasi-permanent, 3 romani in Yangon, am pus cap la cap know-how-ul pentru business-ul de HR, consultanta si training, bazat pe cele 4 companii pe care le-am infiintat si operat in ultimii 12 ani, am muncit la celelalte operatiuni pe care le avem in vedere, am avut treaba. Multa treaba. Veniturile aduse de Junior in companie, pana in acest moment, sunt exact $0, fara ca asta sa fie o problema pentru noi. La $250/luna ne este suficient de util pe moment si stim ca are potential de crestere. Dar, oricare ar fi presiunile cu care se confrunta, saptamana trecuta nu a fost saptamana lui.

In fiecare zi, ne batea la cap cu salariul. Ca el vrea sa creasca repede si nu are rabdare. La inceput l-am trimis la plimbare apoi, vazand ca e serioasa treaba, am stat la o discutie ca oamenii. I-am explicat ca astia-s banii pe care noi ii putem sustine din buget, pe perioada nedeterminata. Noi avem timp. Daca el n-are, hai sa ne gandim cum producem mai multi, ca sa avem ce imparti. In toiul discutiei, CFO-ul nostru (gen, noi suntem organizati destul de neortodox, dar in situatia asta e ok comparatia) i-a explicat, sec, faptul ca, in ultimele 5 luni compania a platit cam $1000/lunar pe fundul lui. Diverse chestii, pe langa salariu. De la operatia maica-sii, cand a primit $1500, nerambursabili, pana la vacanta din Chaungtha Beach, planificata pentru final de decembrie, unde merge toata compania, cu catzel si purcel.

Aparent, mentionarea banilor pe care i-am platit pentru sanatatea unui membru al familiei lui a fost o ofensa majora. S-a lasat cu un mail lung si cu discutii individuale destul de emotionale in urmatoarele zile. Ne-am prins ca am calcat pe bec, i-am explicat ca o companie nu are emotii si, indiferent de ce si cum, o cheltuiala trebuie trecuta undeva, dar ca intelegem ca am sarit calul si ne-am cerut scuze. Junior a inteles ca nu am intentionat sa-l jignim, dar ne-a zis ca e prea tarziu.

Tatal sau se pusese deja pe drum, cu $1500 in buzunar (bani multi aici, foarte multi), pe care intentiona sa ni-i returneze. L-am intampinat pe batranul birmanez, care a aparut in camasa alba si Longyi formali, cu un plic de hartie, invelit intr-o punga de plastic, in buzunar, pe care i-a pus pe masa. Ne-a multumit pentru ajutor si ne-a spus ca familia lui se descurca singura. L-am invitat sa se aseze la masa, impreuna cu fiu lui si i-am explicat pozitia noastra. Ne-am cerut scuze fata de el si fata de familia lui, i-am urat sotiei insanatosire grabnica si ne-am exprimat regretul ca incompetenta noastra culturala ne-a adus in situatia asta. Dupa ce ne-a ascultat si a pus cateva intrebari, a acceptat sa pastreze banii si sa nu mai aducem niciodata vorba de ei. Asa vom face.

Dupa-amiaza respectiva a fost vesela si placuta. Noi ne bucuram de experienta dobandita, Junior scapase de multe griji. Am glumit, am ras si am vorbit despre nimicuri. Urmatoarea zi ne-am dat cu autobuzele prin oras si n-am mai avut timp sa ne gandim la cele petrecute. Sambata dimineata, ne-am trezit in birou cu un Junior agitat si pus pe ultimatum-uri. Noi eram intr-o dispozitie luminoasa, calcam haine si strangeam prin sediu in asteptarea rawangelor si a lui Jonathan (pustiul grasut cu bretele). Ne asteptam la o zi misto si fara filme. Ei bine, misto a fost.

Junior a aparut de dimineata cu mesajul ca vrea sa i se schimbe titulatura de pe cartea de vizita. Sau sa i se modifice salariul. A vorbit cu fiecare dintre noi pe tema asta (inclusiv partenerii nostri locali, pe care i-a sunat). Apoi a postat chestia asta si pe Facebook si Linkedin, pastrandu-si o stare de tzafnoseala, cumva copilaroasa, pentru tot restul zilei. Ocupati cu rawangele si cu Jonathan, am discutat situatia fugitiv, intre intalniri. La final de zi l-am luat pe Junior intr-o intalnire si i-am explicat ca, din punctul nostru de vedere, solutia nu e sau-sau, e si-si.

In primul rand, are dreptate. Nu e consultant. E consultant junior, in cel mai bun caz. Eu sunt consultant, de exemplu, sau oricare din colegii mei. Avem fiecare un deceniu de experienta in spate si, cand va putea sta umar la umar cu noi pe unul din subiectele pe care le stapanim (nu toate, desigur), va merita sa i se spuna consultant. Apoi i-am prezentat o varianta de pachet salarial, pe $500/luna, cu target-uri corespunzatoare, incepand din ianuarie. Daca nu face target-ul dupa un trimestru, zboara. In paralel, deschidem o ancheta referitoare la incalcarea clauzei de confidentialitate pe Facebook si Linkedin si ii comunicam decizia finala. Junior si-a inaintat demisia vreo ora mai tarziu, de care am luat act. Apoi si-a lasat cheile, laptop-ul si telefonul si a ramas ca ne vedem luni.

Birmanezii nu inteleg conceptul de preaviz. Ei pleaca pur si simplu. Acum, ca li s-a pus pata. Sigur, pe noi ne doare-n paispe de cum fac ei, avem niste contracte semnate si, cu sau fara un cod centralizat al muncii, este foarte important pentru noi sa vedem ce putem face si ce nu putem face, legal, in tara asta. Poate peste 6 luni vom avea de incheiat un contract colectiv de munca. Poate vom avea de arbitrat un litigiu. Poate vom insoti un investitor care vrea 5000 de angajati. Experienta noastra locala poate valora foarte mult si nu se castiga din carti, asta e clar. Junior va ramane la munca pana in data de 22 decembrie, cand ii expira preavizul. Nu stiu ce vom face cu problema clauzei de confidentialitate, ne gandim sa ne indreptam, cumva, impotriva lui doar ca sa vedem daca putem.

Nu stim daca va ramane sau nu pana in 22. Nu stim daca ne vom trezi sau nu din nou cu taica-su in birou. Astazi, intr-o sedinta privata cu unul din colegi, Junior si-a cerut iertare, ingenunchiind in fata lui, ca om si mentor, nu ca si reprezentant al companiei. A fost iertat, desigur, dar decizia de acceptare a demisiei ramane irevocabila. Cu stampile si semnaturi & shit. Cu totii suntem, insa, convinsi ca nu asta este ultima fila a povestii si ca saptamana viitoare lucrurile vor lua alta intorsatura. Intentionam sa angajam 2 fete saptamana asta. Le luam cu noi la plaja, in camera lui Junior, libera si platita? Le vor lasa parintii? Dam mai bine camera spaga vreunui client? Naiba stie. Probabil va iesi cu scandal in orice varianta. Conteaza prea putin, atata timp cat invatam ceva din asta.

Nota redactiei
  • Autorul textului se numeste Dragos Salageanu si este, dupa cum se autointituleaza pe blog, unul din cei trei baieti din Timisoara care au infiintat in noiembrie 2012 prima companie cu capital romanesc din Myanmar.
  • Acesta este al doilea text dintr-o serie pe care HotNews.ro le va gazdui, in care cei trei isi vor povesti experienta de oameni de afaceri care au decis sa inceapa ceva la 10.000 de km de tara. Vezi primul text aici: Ce cauta trei romani la capatul lumii


Citeste mai multe despre   
























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

2238 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    aha (Luni, 9 decembrie 2013, 17:34)

    Xorciser [utilizator]

    "Sigur, pe noi ne doare-n paispe de cum fac ei"

    zise investitorul roman... :)
    • 0 (0 voturi)    
      Raspuns (Luni, 9 decembrie 2013, 21:07)

      Dragos Salageanu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Xorciser

      Ok, poate ar fi trebuit sa nuantez :))

      Vroiam sa spun ca exista situatii in care conteaza si cultura mea, nu doar a lor, chiar daca ei sunt gazde si eu oaspete. In compania mea, ei sunt, totusi, oaspeti.
  • +2 (2 voturi)    
    Foarte instructiv (Luni, 9 decembrie 2013, 18:04)

    AureliusM [utilizator]

    Pentru cei care au cat de cat habar de management comparat si diferente culturale, asftel de experiente sunt folositoare.

    Si pentru cei care nu au habar. Desi probabil ca in acest caz tot episodul de mai sus va parea o insuruire de povesti de spus langa porcul de craciun sau la masa de anul nou.

    Pragmatic vorbind, in asemenea situatie e destul de greu sa iti faci un plan de afaceri si planuri pe termene mai lungi. Totul se bazeaza pe "vedem noi".
    Aici se vede pe bune capacitatea de a conduce un business, sau o ramura a lui. Nu iin meddii perfect "by the book" in care te poti baza pe multe lucruri stiute dinainte si invatate prin scoli sau MBA-uri.
    • 0 (0 voturi)    
      Multumim (Luni, 9 decembrie 2013, 21:09)

      Dragos Salageanu [hotnews.ro] i-a raspuns lui AureliusM

      Da, experienta conteaza mai mult decat orice outcome a ceea ce facem. Suntem cu totii de acord :)
  • 0 (0 voturi)    
    afacere? (Marţi, 10 decembrie 2013, 8:33)

    dannciuc [utilizator]

    am o intrebare....daca ai 10 ooo E in buzunar ,ce afacere poti face in Myanmar?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri