Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cine a fost Gheorghiu-Dej? Bizantinism, stalinism si revolutie

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Marţi, 13 august 2013, 16:44 Actualitate | Opinii

Vladimir Tismaneanu
Foto: Arhiva personala

Despotul comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965) a fost un stalinist înăscut, marcat de dureroase complexe de inferioritate, înainte de toate în raport cu mai vechii membri ai PCR si cu alti lideri din miscarea comunista mondiala. Nu a fost un cominternist prin educaţie, precum Ana Pauker, Iosf Chisinevschi şi Petre Borilă, ci prin vocaţie. Nu stiu cand si-a descoperit vocatia de criminal, dar a stiut sa o dezvolte pana in pragul perfectiunii.

La ce bun ne mai ocupam de asemenea personaje gen Petre Borila si Leonte Rautu, se intreaba o jurnalista? Le ce servesc asemenea exercitii istrico-politice, la ce serveste memoria in general? In virtutea unei asemenea logici, istorica franceza Annette Wieworka nu mai scria cartea ei magistrala despre Maurice Thorez si sotia sa, Jeannette Vermeersch, iar regretatul istoric italian de origine rusa, fostul disident Victor Zaslavsky renunta la a scrie, impreuna cu Elena Agarossi, exceptionalul studiu despre Palmiro Togliatti si comunismul sovietic. Ne ocupam doar de ultimul spectacol de teatru, de ultima premiera de film. Eu unul voi continua sa ma ocup de elitele comuniste. Ma bucur ca o fac si cercetatorii mai tineri, intre care cei care au contribuit la volumul coordonat de Stefan Bosomitu si Mihai Burcea, “Spectrele lui Dej. In cursiuni in biografia si regimul unui dictator,” aparut la editura Polirom in 2012 sub egida IICCMER (volumul are la baza comunicarile dintr-o conferinta pe acest subiect care a avut loc in septembrie 2011 si beneficiaza de un dens studiu introductiv semnat de profesorul Dennis Deletant).

http://www.polirom.ro/catalog/carte/spectrele-lui-dej-incursiuni-in-biografia-si-regimul-unui-dictato-4775/

Fostul proletar devenit revoluţionar de profesie, avea o capacitate unică de a manipula relaţiile dintre colaboratorii săi. Detesta intelectualii, dar ştia cum să-i ademeneasca, în unele cazuri chiar să-i seduca (Mihai Ralea, G. Călinescu, M. Sadoveanu). Raporturile sale cu ilegaliştii au fost întodeauna tensionate. Pe vechii ceferişti, Vasile Bagu, Constantin Doncea şi Dumitru Petrescu, i-a suspectat mereu de conspiraţii şi de tentative de a-i submina autoritatea în partid. Pe Gh. Vasilichi, petrolistul din Ploieşti revenit în ţară după participarea la rezistenţa franceză şi detenţia în lagărele naziste, l-a marginalizat rapid după un foarte scurt stagiu ca membru al Biroului Politic şi ministru ale educaţiei. L-a detestat pe Alexandru Iliescu şi nu mai puţin s-a temut de alţi ilegalişti între care rivalul său de la Tg. Jiu, Ovidiu Sandru.

Toate optiunile strategice ale comunistilor romani dupa 23 august 1944 au fost decise cu participarea nemijlocita si decisiva a lui Gheorghiu-Dej. Sigur, era atent la sugestiile, de fapt proruncile sovietice, se coordona cu ceilalti membri ai Secretariatului, dar nu era nici pe departe, in perioada 1945-1952, un ostatec al celor numiti ulterior “deviatorii de dreapta”. A avut un rol fundamental in actiunile de distrugere a opozitiei politice, in nationalizare, in colectivizare etc Sinistrul pamflet semnat de Sorin Toma impotriva lui Tudor Arghezi a fost dictat de Chisinevschi si Rautu redactorului-sef al “Scanteii” cu aprobarea (poate chiar din initiativa) lui Dej. La fel, Canalul Dunare-Marea Neagra, cimitirul elitelor romanesti, a fost hobby-ul sau.

Necrologul publicat la moartea lui Gheorghiu-Dej –”Amintirea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej, veşnic vie în inimile partidului, ale clasei muncitoare, ale întregului popor”–redactat de o echipă condusă de Leonte Rautu, aprobat de Nicolae Ceausescu, Bodnăraş şi Maurer, repetă istoria PCR aşa cum fusese ea formulată după Plenara din noiembrie-decembrie 1961. De altfel, în august 1964, Ion Vinţe (Janos Vincze), tartorul Comisiei Controlului de Partid, publicase în “Scînteia” un veninos articol în care relua acuzaţiile aberante contra grupului Foris-Koffler considerat responsabil de sabotarea organizării mişcării de partizani în România. În acealaşi articol, Vinţe relua calomniile împotriva lui Lucreţiu Pătraşcanu.

Necrologul lui Dej, ca şi discursurile lui Maurer, Chivu Stoica şi Ceauşescu accentuau rolul său crucial în “lupta împotriva fracţionismului” şi “păstrarea unităţii de monolit a conducerii partidului”. Merită observat că în discursul său, Ceauşescu făcea una din referinţe la defunct fără să mai folosească apelativul magic “tovarăş”. Cîteva săptămâni mai târziu, portretele lui Dej, aflate în săli de clasă în toate şcolile din România, erau înlocuite cu stema ţării. Voi analiza într-un alt articol mecanismele “de-dejizării”.

Pentru Gheorghiu-Dej era o chestiune de supravieţuire politică felul cum se scria istoria partidului. Maniheist convins, judecând leninist în temeni de “care pe care”, educat în închisori pe baza scrierilor lui Stalin, Dej nu avea răbdare pentru îndoieli ori analize teoretice. Parte din ura sa faţă de Miron Constantinescu ţinea de faptul că acesta, deşi un marxist dogmatic, avea totuşi o pregătire teoretică (studiase sociologia sub îndrumarea lui Dimitire Gusti şi H. H. Stahl). Nu mai vorbesc de aversiunea în raport cu Lucreţiu Pătraşcanu, unul dintre foarte puţinii intelectuali veritabili din elita PCR. A propos de Miron Constantinescu, acesta mărturisea într-o discuţie privată în anii 60 că “Dej a fost cel care a intordus metodele bizantine în viaţa PCR”. Evident, era o exagerare, întrucât bizantinismul se îngemănase cu fanatismul ideologic încă de la fondarea respectivului partid.

La 23 august 1964, Gheorghiu-Dej se găsea într-o poziţie sigură: întreg Biroul Politic era format din devotaţii săi. Partidul fusese epurat cu atîtea ocazii încât nimănui nu-i mai trecea prin minte să se angajeze într-o acţiune anti-Dej. Nimeni nu se astepta ca peste doar câteva luni lucrurile se vor schimba esential. Recunoscut de sovietici, chinezi, iugoslavi drept un lider comunist respectabil, Dej era tot mai mult acceptat ca om de stat de cercurile vestice. În cercetările mele în arhiva Biroului Politic, am citit relatarea premierului Maurer după vizita în Franţa în 1964. Întrebat de Dej asupra raporturilor de putere din jurul generalului de Gaulle, obsecviosul Maurer îi răspundea spunînd că ele erau similare celor din conducerea RPR! Cu acelaşi prilej, îi transmitea lui Dej salutul preşedintelui francez.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro



























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

1497 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version