Unul din sloganurile cu care in 2010 am castigat un loc de membru CSM din partea tribunalelor a fost “sa mergem cu adunarile generale ale instantelor in Consiliu”. Pare un indemn cam excesiv si belicos si poate chiar e.
Mai mult decat un slogan insa, afirmatia reprezenta pentru mine o profesiune de credinta. Veneam dupa o participare directa a mea in derularea si conceptualizarea revoltei generalizate a judecatorilor din 2009, eveniment ce s-a dovedit de o insemnatate uriasa in restabilirea unui echilibru real si just intre puterilor publice din Romania. Cred si acum ca protestul judecatorilor de atunci a fost un moment de respiro esential in lupta de rezistenta a societatii romanesti in fata expansiunii necontrolate a statului in zone care in mod natural ar trebui sa-i ramana straine. In cadrul acestui protest am ajutat la organizarea unei retele a adunarilor generale ale instantelor, cele care in cele din urma si-au asumat si executat rezistenta impotriva subminarii justitiei prin nefinantare. Am participat la zeci de intalniri ale reprezentantilor adunarilor generale ale judecatorilor. Am vazut vointa bruta a adunarilor generale si am admirat determinarea colectiva si solidaritatea nesovaielnica in decizii. E prima oara cand am simtit ca puterea judecatoreasca se poate manifesta si altfel decat prin hotararile judecatoresti pe care le pronunta. Atunci am teoretizat, la inceput timid dar mai apoi sistematizat, conceptul de autoguvernare a puterii judecatoresti, cel care de altfel a isterizat mediul politic si care a adus “liderii” protestului in deschiderea analizelor referitoare la riscurile pentru securitatea nationala. M-am entuziasmat si m-am cutremurat deopotriva de forta incredibila emanata de adunarile generale.
Da, m-am angajat – inclusiv in numele celorlalti doi membri ai echipei in care candidam, Horatius Dumbrava si Cristi Danilet – sa apropii adunarile generale de CSM. Spuneam in timpul campaniei mele pentru CSM: instantele si judecatorii, prin adunarile lor generale, si-au demonstrat determinarea de a opri orice deviere a statului de drept. Au aratat ca pot fi organizati, puternici si eficienti. Acest lucru sperie. Un corp profesional unit al judecatorilor si procurorilor, solidari in apararea statutului lor si al dreptului societatii la o justitie independenta, daca ar fi reprezentat cu adevarat de CSM, care detine destule competente pentru a conta decisiv in echilibrul puterilor din stat, ar capata o forta in Romania care ar face sa nu poata fi ignorat sau umilit ca pana acum.
Pana astazi am dat gres si, sper ce cel mai adesea doar prin inactiune, am contribuit la departarea adunarilor generale ale judecatorilor de CSM pana la un punct de la care exista pericolul anularii oricarei forma de reprezentare.
La momentul alegerii mele mizam pe presiunea si controlul instantelor si adunarilor generale pentru a avea garantia unei activitati mai eficienta, mai corecta si mai transparenta. De multa vreme insa, dar mai ales incepand cu 2012, Consiliul evolueaza pe trasee paralele cu interesele reale ale instantelor judecatoresti. Consiliul a devenit un jucator important in spatiul deciziilor politic iar pretul platit a fost ca a incetat sa mai conteze in ce priveste problematica de zi cu zi a functionarii sistemului judiciar. Consiliul vegheaza la echilibrul politic in stat dar e dezinteresat de functionarea curenta a justitiei. Din administrator al justitiei de zi cu zi, Consiliul a devenit gardian feroce al miscarilor de pe scena politica, organ deontologic pentru presa sau cenzor necrutator al declaratiilor politicienilor. A devenit orice, mai putin ce-ar trebui sa fie. Modul cum ne-a surprins intrarea in vigoare a codului de procedura civila (cu pantalonii in vine, pentru ca orice alta exprimare ar fi un eufesim) e cel mai bun exemplu.
Imi aduc aminte ca primul lucru pe care ministrul justitiei de atunci l-a propus noii echipe a CSM din 2011 a fost securizarea legislativa a mandatului prin eliminarea dispozitiilor referitoare la revocare. Acele dispozitii ar pune, spunea d-ul Catalin Predoiu, o presiune nepermisa asupra judecatorului si procurorului membru CSM care este astfel intimidat in a se implica total in efortul de reforma profunda a sistemului judiciar. Nu puteti face reforma cu multimea judecatorilor in spatele vostru, ni se spunea. Frica de revocare paralizeaza reforma si va face sovaielnici. Reactia membrilor CSM de atunci, a mea cu siguranta, a fost una violenta, asa cum merita o sugestie atat de indecenta. Legitimitatea si forta noilor membri CSM veneau tocmai din mandatul oferit de adunarile generale. Increderea judecatorilor ne hranea puterea de a face reforma adevarata.
In cadrul legislativ actual, atat instantele judecatoresti cat și corpul judecătorilor sunt lipsite de forme directe si legitime de reprezentare a intereselor si vointei lor. Adunarile generale ale judecatorilor reprezinta modalitatea directa si singura in care instantele si judecatorii insisi se pot exprima, atat in ce priveste problemele de administrare generala a instantelor, cat si in ce priveste raportarea la diferite teme publice vizand drepturile si interesele lor legitime.
Acestea fiind spuse, reamintesc ca suveranitatea adunarilor generale ale judecatorilor este incontestabila. Incercarea de „traducere” a vointei lor ar fi o dovada de inconstienta si iresponsabilitate institutionala. Sfidarea autoritatii adunarilor generale si a exemplaritatii vointei lor ar fi o aroganta ce va fi pedepsita aspru.
Potrivit legii, “Membrii Consiliului Superior al Magistraturii raspund in fata judecatorilor si procurorilor pentru activitatea desfasurata in exercitarea mandatului” (art 1 alin 2 din Legea nr. 317/2004, republicata). Potrivit aceleiasi legi, membrii CSM sunt revocati prin votul adunarilor generale in cazul neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzătoare “a atributiilor incredintate prin alegerea ca membru al Consiliului”. Prin simplul fapt al alegerii, intre corpul electoral si membrul CSM se incheie o intelegere prin care acestuia din urma ii sunt incredintate o serie de “atributii” pentru a le exercita. Corpul electoral se poate razgandi oricand. Fie si cu explicatia “uite asa“. Atunci cand lipsa de reprezentare este constatata in conditiile legii, si asa extrem de restrictive, cu votul a peste jumatate din instante in fiecare decizia luandu-se cu votul a peste doua treimi, efectele nu pot fi decat unele de bun simt. Important e ca ele sa se epuizeze repede si fara lamentari publice ori escrocherii institutionale ieftine.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
