1. O chestie de opinie și măsură
Problema cu dezbaterea curentă despre ”dictatură” nu este diferită de cea a altor dezbateri din spațiul nostru public: e săracă în fapte și în afirmații cu caracter obiectiv. Este, în schimb, o dezbatere de păreri, de opinii, de convingeri. Or, nu se poate contra-argumenta o convingere. Putem analiza consecvența și (implicit) sinceritatea celui care își exprimă o anumită opinie, dar aceasta în sine nu e falsificabilă, deci nu are valoare de adevăr. Prin urmare, dezbaterea se rezumă la a împărtăși sau nu convingerea respectivă, și atât. Ca să ajungem la o concluzie, trebuie să ducem dezbaterea în spațiul obiectiv, al afirmațiilor falsificabile, și al faptelor. Mai ales că, afirmație cu care cred că putem fii toți de acord, subiectul este unul cât se poate de serios.
Bun, legat de subiectul în speță, chiar și în rândul politicienilor de opoziție sunt foarte puțini care ar susține ideea că trăim într-o dictatură, chiar și la nivel de opinie e dificil de susținut această afirmație în fața realității. Alternativa la asta, o afirmație mai ”slabă”, și prin urmare care ar fi eventual mai ușor de demonstrat, este că există o evoluție, un ”derapaj” antidemocratic. Analiza obiectivă a acestei afirmații nu ar fi diferită de cea a oricăreia similare: ca să demonstrezi o anumită evoluție îți trebuie trei elemente: a) un criteriu sau un set de criterii după care se face evaluarea, b) momentul de referință din trecut, față de care se evaluează și c) momentul de referință din prezent, care e evaluat. Nu e deloc complicat. De exemplu, putem spune cum a evoluat (derapat) economia noastră anul trecut, luăm un criteriu: PIB-ul să zicem, momentul din trecut de la care se face evaluarea – anul 2010, prezentul evaluat – anul 2011. Se scade, se obține un rezultat obiectiv. Orice altă măsurătoare, derapaj, evoluție ș.a. se poate demonstra, în mod obiectiv, (doar) în același fel : criterii, referința în trecut, situația curentă.
Haide să aplicăm procedeul și apropo de ”derapajele dictatoriale”. N-ar trebui să fie greu de identificat criteriile pertinente pentru această măsurătoare; știm ce caracterizează o dictatură raportat la o democrație: statul de drept e în suferință (respectarea legilor de către autorități), și libertățile personale, mai ales cele legate de exprimare. Bun, haide acum să luăm și un episod din trecut: să zicem, unul petrecut acum 10 ani, sub guvernarea dlui Adrian Năstase (PSD).
2. Un raport scandalos cu Puterea
La începutul lui 2002, mai multe publicații primesc un email anonim, conținând un așa numit Raport Armagedon 2. Textul acuză corupția și transformarea în partid-stat a PSD, conducerea discreționară exercitată de dl Năstase, comportamentul și averea acestuia. Urmează apoi o compilație de afirmații privind legăturile dlui Năstase cu diverși oameni de afaceri. Din câte îmi amintesc, majoritatea ziarelor ignoră inițial materialul, care, repet, e nesemnat. Dl Năstase, însă, nu rămâne indiferent. Premierul declară la o conferință de presă: ”in scurt timp vor exista elemente clare despre cei care se ascund in spatele acestei actiuni”; și are dreptate. Poliția și procuratura se mișcă în timp record și identifică calculatorul și persoana care trimisese emailul, un anume Ovidiu Iane. Dovezile sunt obținute în urma unei percheziții întemeiate, conform autorităților, pe suspiciunea că dl Iane ar avea programe fără licență pe calculatorul personal. După percheziție, dl Iane este acuzat de complicitate la infracțiunea de ”transmitere de date false care pun în primejdie siguranța națională” și procurorii dispun arestarea lui preventivă. Ancha este scurtă, însă, secvențe filmate din interogatoriu sunt puse la dispoziția presei și sunt difuzate la știri : acuzatul recunoaște rapid vina, indică autorul raportului și ”instigării” (un anume Mugur Ciuvică), și își cere public scuze. Dl Ciuvică este ridicat de pe stradă, după ce poliția percheziționase mai întâi locuința mamei (anchetatorii taie linia telefonică a acesteia) și prietenei sale (care e reținută și anchetată la rândul ei). La acest moment intervine societatea civilă, anchetatorilor li se cere să explice temeiurile legale ale acțiunilor. Nu reușesc. Infracțiunea vorbește de date false, procurorii pretind că nu trebuie să stabilească falsitatea lor. Iar în ce privește celălalt aspect, al primejduirii siguranței Statului, procurorii spun că persoana și familia premierului sunt asimilate instituției guvernului României. Ancheta se oprește după ce dl Toma de la Agenția de Monitorizare a Presei trimite un ”autodenunț” în care admite că se face vinovat de răspândirea acelorași ”informații false care pun în primejdie siguranța națională”. Ulterior, tot pe vremea dlui Năstase (care și-a declarat post factum sprijinul pentru acțiunea lor), unul dintre procurorii cazului va fi decorat, celălalt promovat. Vor ieși din sistem după 2005.
3. O comparație cu termeni lipsă
Bun. Am exprimat criteriile, am dat și punctul de referință din trecut. Ce rămâne pentru măsurătoare este situația curentă. Or, aici mă văd pus în mare încurcătură. Nu cunosc un episod similar, măcar, cu ajutorul căruia să demonstrez și să măsor obiectiv mărimea acestui ”derapaj anti-democratic”. Poate mă ajută cei care susțin că există, în mod obiectiv, așa ceva. Care ar fi episoadele similare? Mai mult, poate că criteriile mele – deși pertinente – nu sunt suficiente, există și altele. Haideți să le dezbatem: care ar fi acestea și cum au evoluat ele?
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
