Prin noiembrie anul trecut se judeca la Curtea de Apel recursul lui Sorin Ovidiu Vântu la decizia de arestare în dosarul Petrom Service. Ședința de judecată a fost remarcabilă prin pledoaria finală a acuzatului: dl Vântu i-a acuzat pe procurori că sunt ”rău-intenționați sau idioți”, pe judecătorii primei instanțe că sunt ofițeri SRI acoperiți care dau sentințe la comandă, la fel fiind și cei ai Curții de Apel, dar doar ”din doi în doi”. În fine, a încheiat amenințând că, dacă nu va fi eliberat, va lua justiția în propriile mâini. Chiar așa.
Și judecătorii l-au eliberat. Vă amintesc că justiția din țara asta decide în mod curent arestarea preventivă, inclusiv a unor oameni acuzați de infracțiuni din culpă; că sunt trimiși după gratii inculpați a căror judecată în stare de libertate nu reprezintă în mod rezonabil vreo primejdie la adresa societății sau înfăptuirii justiției. Vă amintesc că instanțele pot și decid arestarea preventivă inclusiv pe motive de tipul ”altfel s-ar da impresia publicului că autoritățile nu-și fac datoria”. Dl Vântu, însă, care are 3 dosare, dintre care într-unul e acuzat că a ajutat un infractor să scape de justiție, este judecat în stare de libertate.
Nu doar că nu l-au ”deranjat” cu o decizie de arestare. Judecătorii respectivului complet, Carmen Veronica Găină, Daniela Panioglu și Vasile Băjan nu l-au deranjat cu absolut nimic. Dl Vântu a lovit în stânga și în dreapta, în colegii lor procurori, în colegii judecători de la Tribunal, în ei înșiși; i-a înjurat, i-a calomniat, i-a amenințat. Fără probleme. Pe cât pot spune nici măcar nu l-au întrerupt. Mai rămânea, la final, să-l aplaude.
Acesta e actul I, la Curtea de Apel, și aduce a farsă. Actul II s-a jucat ieri, la CSM, și ține de teatru absurd. Revoltată, pe bună dreptate, de cele petrecute, șefa procurorilor a cerut Consiliului să se sesizeze și să ia apărarea magistraților. CSM s-a sesizat, și chiar a admis cererea dnei Kovesi. A identificat problema, au găsit și vinovații: presa. Ridicolul e desăvârșit. Dl Vântu pledează în ședință publică de judecată, pledoaria sa nu-i deranjează deloc pe cei trei judecători – ba chiar putem crede că o găsesc destul de întemeiată încât să-i dea dreptate. După care, capii magistraților găsesc că aceeași pledoarie în fața instanței a fost prilejul unui atac la adresa prestigiului și credibilității justiției și la adresa independenței procurorilor. Dar nu dl Vântu și atacurile în sine ar fi problema, nu. Nici conduita judecătorilor de la Curtea de Apel, care l-au ascultat cuminți și l-au pus apoi în libertate; nu, niciun cuvințel despre ei. Vinovată e presa pentru ”materialele publicate” despre episod. Pe scurt, conform CSM, ce a făcut dl Vântu în ședința de judecată a fost atât de inofensiv încât e în regulă că judecătorii n-au găsit motive să intervină, darămite să-i respingă recursul. Pe de altă parte, ce a făcut dl Vântu în ședința de judecată a fost atât de grav încât chiar libertatea de exprimare a presei nu poate justifica reproducerea episodului.
Citeste tot articolul si comenteaza pe
