​​Olimpicii de la matematica au sustinut saptamana aceasta etapa nationala a concursului scolar, iar elevii cu cele mai mari note vor avea joi proba de baraj, pentru formarea lotului national. Elevi abia iesiti din olimpiada, precum si profesori care coordoneaza competitia au povestit pentru HotNews.ro ce inseamna “imi place matematica”, cum pot gresi parintii punand presiune acolo unde nu exista pasiune si cum exista mari sanse ca geometria “care face deliciul gandirii” sa fie reintrodusa de Ministerul Educatiei in liceu.

Elevi si profesori despre Olimpiada Nationala de Matematica 2015Foto: Hotnews

Olimpiada Nationala de Matematica 2015 se desfasoara in perioada 6-10 aprilie, la Bucuresti. Aceasta este a 66-a editie a competitiei, la care participa elevi de la clasa a V-a pana la a XII-a. Proba de concurs s-a desfasurat marti, 7 aprilie, la Liceul Tehnologic de Metrologie "Traian Vuia". Elevii clasati pe primele locuri vor sustine joi, 10 aprilie, o proba de selectie (baraj) pentru alcatuirea loturilor nationale participante la olimpiadele internationale, a explicat Societatea de Stiinte Matematice.

Video: Nitsch-Petioky Balazs. VIDEO realizat cu echipament Nikon

Cele mai importante declaratii

Laurentiu Ploscaru

Laurentiu Ploscaru

Foto: Hotnews

Laurentiu Ploscaru, elev in clasa a XI-a la Colegiul National “Alexandru Lahovari” din Ramnicu Valcea:

  • Particip din clasa a V-a la olimpiada, deci am fost la toate editiile la care puteam merge si de asemenea am participat anul trecut si la Olimpiada Internationala de Matematica din Africa de Sud, unde am obtinut medalie de argint.
  • La Olimpiada Nationala de Matematica 2015 Subiectele nu au fost nici foarte grele, dar nici foarte usoare. Am facut foarte repede 3 dintre probleme si la celelalte m-am chinuit destul de mult, fiindca nu-mi iesea o convergenta la o problema.
  • Sunt foarte multumit si sper ca anul asta sa ies si eu pe locul I pentru prima data in viata, la Nationala. Sper sa ma calific din nou la Olimpiada Internationala, care anul asta este in Thailanda, si asta este prima etapa ca sa pot intra in lotul largit
  • Singurul lucru pe care as vrea sa il critic este ca modalitatea in care se fac contestatiile. Nu mi se pare potrivita, fiindca s-a schimbat sistemul de contestatii, in sensul ca nu mai poti discuta cu profesorul care ti-a corectat lucrarea, ca sa ajungeti la un numitor comun. Si inteleg cumva de ce s-a luat aceasta decizie, fiindca erau foarte multi copii carora le lipseste simtul etic si bunul-simt si incepeau sa injure acei profesori, sa se certe foarte urat, dar cred ca poate fi gasita totusi o alta modalitate. (…) Nu mi se pare potrivit ca atunci cand contesti sa nu poti avea ocazia sa discuti cu profesorul, sa ii spui de ce crezi tu ca meriti acele puncte si sa-i dai ocazia sa te convinga ca e ca tine sau ca e ca el.
  • Mi s-a intamplat anul trecut, cand a fost primul an in care s-a facut aceasta schimbare si chiar rezolvasem o problema perfect, numai ca uitasem sa pun la un moment dat un exponent in ultimul rand si mi-au scazut 2 puncte pentru chestia asta. Si asa am pierdut premiul 3, fiindca am fost la egalitate cu altcineva si am luat mentiune. Si sunt ferm convins si acum ca meritam acel premiu si cumva imi pare rau, pentru ca e munca mea pe timpul anului si de-a cursul scolii gimnaziale si liceului.

Daniela Zecheru

Daniela Zecheru

Foto: Hotnews

Daniela Zecheru, eleva in clasa a X-a la Colegiul National “Al.I.Cuza” din Ploiesti:

  • Subiectele au fost destul de grele, din punctul meu de vedere. Am facut cam jumatate, dar nu sunt sigura de rezultatul final. A fost putin timp pentru dificultatea subiectelor, in opinia mea.
  • Particip din clasa a V-a [la Olimpiadele Nationale de Matematica -n.red.], pana in prezent. Asta ar fi a sasea.
  • Obiectivul meu este sa fac performanta si matematica este punctul meu forte. Am ales matematica inca de cand eram in clasa a II-a si vreau sa continui cu ceea ce am ales eu. E o decizie buna, pentru mine.
  • E o placere pentru mine matematica, in general. (…) Imi place sa gandesc logic si sa gasesc solutii la probleme si am o anumita satisfactie, in momentul in care observ ca am reusit sa fac ceva ce poate alta lume n-a stiut sau pot sa le explic si altora, sa le impartasesc din experienta mea si cunostintele mele, sa ii ajut si pe ceilalti. E o satisfactie
  • In general, aud de la colegii mei si de la alte clase ca elevii se plang ca este foarte multa materie si sunt foarte multe teme. Dar pentru a pune o baza in matematica, indiferent ca e vorba de BAC sau de olimpiada, trebuie sa lucrezi foarte mult. E necesara o tema foarte mare, desi lumea se plange, pentru ca este normal, vor mai mult timp liber si este perioada in care vor sa isi dedice mai mult timp activitatilor lor. Este necesar sa muncesti foarte mult, pentru a pune o baza solida in matematica.

Anca Ciobanu

Anca Ciobanu

Foto: Hotnews

Anca Ciobanu, eleva in clasa a XI-a la Colegiul National “Traian Lalescu” din Resita:

  • Sunt la a saptea olimpiada nationala. Subiectele in fiecare an sunt grele, asta e si scopul olimpiadei, de fapt. De aia suntem la faza nationala.
  • La etapa nationala am mai participat de doua ori la Limba romana si la faza judeteana am fost si la Fizica o data, de proba.
  • Despre pregatirea dinainte de olimpiada: Intotdeauna e program incarcat si de multe ori ai momente in care vrei sa renunti, dar la urma urmei e spre binele tau, ai numai de castigat si intr-un final, cu sprijinul si al parintilor, recunosc, am reusit sa ma pregatesc, spun eu.
  • Te uiti in jur si colegii tai, prietenii tai au timp si de alte lucruri, ies mai mult afara, cand tu stai in casa si lucrezi. Nu e cel mai placut sentiment. Cred ca e singurul motiv pentru care, de multe ori, esti tentat sa renunti.
  • Cred ca ma motiveaza mult faptul ca imi doresc sa realizez ceva in viata si chiar cred ca prin munca ai reusita aproape garantata.
  • Ce inseamna ca parintii te ajuta? Inseamna ca tot timpul cand am un moment in care simt ca nu mai pot, ei imi ridica moralul si imi spun ca nu trebuie neaparat sa am un tel anume, de exemplu sa sper ca iau maxim, ca e foarte important sa particip si ca intotdeauna in viata exista momente grele si ca trebuie sa le depasim de fiecare data.

Stefan Spataru

Stefan Spataru

Foto: Hotnews

Stefan Spataru, elev in clasa a XII-a, Liceul International de Informatica:

  • Asta cred ca e a opta olimpiada nationala de matematica. Subiectele cred ca au fost putin mai dificile ca de obicei, in sensul ca mi s-a parut si ca era uneori mai mult de calcul ca de obicei.
  • Pentru mine, olimpiada a incetat sa mai fie un concurs la care vin doar pentru ca sa castig premii si mai mult o chestie la care vin doar din pasiune si pentru ca imi place sa rezolv probleme de matematica.
  • De cand s-a schimbat paradigma si n-o mai privesti ca pe un obiectiv major? Pai, cred ca in ultima vreme s-a intamplat asta, avand in vedere ca, sa zicem, am reusit sa am anumite rezultate la olimpiade si care m-au ajutat sa intru si la facultate, ceea ce inseamna ca presiunea venita din motivatia asta fizica de a lua premii a disparut complet, a ramas doar placerea de a lucra probleme, de a te gandi la niste probleme.
  • O sa merg la Harvard, din toamna, unde am fost admis. Singura conditie e sa termin liceul, doar sa termin scoala.
  • Imi doresc foarte mult sa ma duc la olimpiada internationala, chiar imi doresc sa ma gandesc la problemele de acolo in timp de concurs. Sunt niste probleme foarte interesante si mereu e o placere sa te gandesti la asemenea probleme.
  • Nu m-am hotarat inca [ce studii va urma la Harvard]; in sistemul american, trebuie sa iti declari ‘major’-ul, ceea ce vei termina, abia la sfarsitul anului al II-lea, ceea ce inseamna ca am timp sa ma decid. Insa optiunile pe care le iau acum in considerare sunt domenii legate de matematica, precum matematica evident, finantele, economia, fizica poate, statistica; o sa explorez cand ajung la facultate si sa imi dau seama mai bine ceea ce imi place si ceea ce vreau sa fac.
  • Un sfat pentru cei ce vor sa devina olimpici este sa isi urmeze pasiunea si niciodata sa nu lase motivatia asta legata de premii si de rezultate la olimpiade sa fie mai importanta decat ceea ce vor ei sa faca, ceea ce le place, pasiunile lor. Sa descopere cu adevarat ceea ce le place.
  • Pentru ca atunci cand iti place ceva, munca nu mai este chiar atat de rea si a te gandi la o problema devine o placere, nu chiar munca. O faci din obisnuinta, chiar asta vrei sa faci.
  • Nu pot spune ca, de exemplu, pentru Bacalaureat la Limba romana invat cu foarte mare placere, chiar daca sa zicem ca mai inteleg unele lucruri, dar nu ma atrage lucrul asta.
  • Modul in care este structurat examenul de Bacalaureat [face ca] la Subiectul 3, unde este sa zicem un numar finit de subiecte, cred ca in jur de 20 de opere, si trebuie sa stii cam tot despre acele opere si partea de originalitate e oarecum trecuta cu vederea, pentru a memora comentarii si chestii de genul asta.

Radu Gologan, coordonator al lotului olimpic national de Matematica

Radu Gologan, coordonator al lotului olimpic national de Matematica

Foto: Hotnews

Radu Gologan, coordonatorul lotului olimpic national de Matematica:

  • Este prima data dupa 25 de ani cand Olimpiada Nationala este in Bucuresti. Deci nu s-a mai organizat, desi cand eram eu elev olimpiadele toate nationale se intamplau la Bucuresti. Dar ceea ce este interesant, am socotit, sunt exact 110 ani de cand primul concurs de matematica din Romania - de fapt stramosul Olimpiadei de Matematica, se numea Concursul Gazetei Matematice - a fost infiintat de Titeica, s-a desfasurat la Bucuresti, cu un numar destul de mic de copii.
  • Dar interesant este ca primul premiant al acestui concurs a fost tanarul Dan Barbilian, viitorul poet Ion Barbu si matematician Dan Barbilian.
  • Acum avem o generatie foarte buna de copii de clasa a XII-a, desi si foarte mica, si se pare o generatie foarte buna de clasa a IX-a si o generatie foarte buna de clasa a VII-a. Nu stiu de ce si nu stiu cum, dar probabil ca in momentul in care intr-un loc apar 1-2 lideri, 1-2 copii care sunt extrem de entuziasti si dotati ii trag si pe altii dupa ei si se creeaza o scoala.
  • Eu cred ca, la unele clase, subiectele de anul acesta sunt putin mai grele decat au fost anul trecut. Am incercat sa combinam tehnica matematica si cunostintele matematice cu cele de numarare, deci cu privire combinatorica si de imaginatie. Sa vedem acum care sunt rezultatele
  • In principiu, nu se mai face deloc in liceu geometrie. Asta a fost o mare greseala a anilor ’90, in care printr-o hotarare birocratica, din dorinta de a avea matematica legata de fizica, s-au introdus vectorii si s-a eliminat acea geometria sintetica, care face deliciul gandirii la varsta asta si care este cel mai bun antrenament pentru gandire logica.
  • Sigur ca, din cauza asta, am schimbat in ultima vreme sistemul la olimpiada, unde le dam astfel de probleme de geometrie, ca sa revenim, sa avem copii care la olimpiadele internationale sa faca fata la geometrie. Noi, acum 30 de ani, eram poate cei mai buni la geometrie, si am ajuns sa nu mai fim intre primii 10 la geometrie.
  • As vrea ca parintii sa ma asculte, in primul rand: nu inseamna ca daca un copil nu reuseste fantastic la olimpiada si este presat sa se pregateasca, fara sa aiba o dorinta speciala, el pierde o pregatire intelectuala si nu are sanse sa se dezvolte. Olimpiada de matematica si in general olimpiadele sunt niste competitii facute pentru niste copii care au un mod special de a gandi rapid, in termen limitat. Exista matematicieni si oameni de stiinta, premianti ai premiului Nobel, altii cu medalia Fields la Matematica, care nu au avut niciodata in scoala rezultate la olimpiada. In matematica, raspunsul la probleme nu se da in 4 ore, ca la olimpiada, ci se da uneori in ani.
  • Sunt multe cazuri pe care le-am cunoscut, in care copiii s-au indreptat spre matematica, sau spre informatica, sau spre calculatoare si dupa un numar de ani petrecuti in facultate au realizat ca nu sunt pentru asa ceva si au schimbat complet macazul, facandu-se actori sau muzicieni samd. Deci orice presiune asupra unui copil care are deja un talent si o deschidere spre altceva nu este buna.

Maria Elena Panaitopol

Maria Elena Panaitopol

Foto: Hotnews

Maria Elena Panaitopol, profesor de matematica:

  • Sunt la Olimpiada Nationala dat fiind ca voi acorda un premiu special, care se numeste Laurentiu Panaitopol, in memoria sotului meu, care a fost profesor la Universitate la Facultatea de Matematica, mare iubitor al matematicii, al meseriei de profesor si al problemelor.
  • A fost la randul lui olimpiadist, pe cand era elev, castigand intotdeauna locul I, dupa aia ca student si profesor a colaborat foarte strans cu Gazeta Matematica, publicand numeroase probleme, articole, multe dintre problemele propuse de el s-au dat la Olimpiada Internationala, nu mai vorbesc de cea nationala, si a facut parte din cei care s-au preocupat si au organizat ani in sir olimpiada de matematica si pregatirea copiilor pentru Olimpiada Internationala de Matematica.
  • Acord acest premiu, in numele meu, de 6 ani, liderului generatiei de clasa a XII-a. Adica acelui viitor absolvent al clasei a XII-a in acest an scolar care a avut cele mai multe participari si cele mai bune rezultate la olimpiada nationala si internationala si, ce este interesant, decizia de acordare a acestui premiu unui anumit elev este luata chiar de colegii acestuia. Adica elevii de clasa a XII-a, in momentul in care primesc subiectele la faza finala a olimpiadei de matematica, primesc si un formular pe care sunt rugati ca in vederea acordarii premiului special Laurentiu Panaitopol sa scrie numele celui pe care il considera a fi liderul generatiei lor.
  • Pana acum, in mod absolut uimitor parerile colegilor au coincis intotdeauna cu parerea comisiei centrale a oplimiadei si a celor care ani in sir s-au ocupat de pregatirea lor si care ii cunosteau foarte bine. De unde se vede ca viitorii matematicieni sau cei care iubesc matematica sunt capabili sa ia intotdeauna deciziile cele mai bune si mai juste.
  • Anul trecut, cel care a luat acest premiu a fost Omer Cerrahoglu, care acum este student la MIT si care pur si simplu a primit premiul dat fiind ca absolut toti participantii de clasa a XII-a fara nicio exceptie l-au indicat pe el ca fiind cel care primeste premiul.

Daniel Grigorescu, Inspector general de Matematica in Ministerul Educatiei:

  • Contestatiile reprezinta o problema destul de des discutata. Insa avem doua regulamente clare dupa care se organizeaza concursurile scolare. Este o metodologie-cadru care reglementeaza organizarea tuturor olimpiadelor scolare. Ori in aceasta metodologie-cadru este un articol care spune: elevul are dreptul sa isi vizioneze lucrarea si dupa care, daca nu e multumit de rezultat, are dreptul sa faca contestatie, contestatie care va fi rezolvata de alti evaluatori decat cei care au corectat initial lucrarea. Deci asta este litera regulamentului si nu lasa loc la niciun fel de negociere. Iar regulamentul acesta nu e de ieri - de azi, este din 2011. Deci nu e ceva nou, sa spunem ca a aparut ceva peste o zi.
  • A fost candva o cutuma in care, intr-adevar, el avea posiblitatea cu ani in urma sa stea de vorba cu profesorul corector, dar de la aparitia acestui regulament, aceasta cutuma s-a epuizat. Si pe undeva este si firesc: in momentul in care vorbim de teze secretizate, in momentul in care profesorul discuta cu teza deschisa, ce obiectivitate mai poate fi in rezolvarea respectiva?
  • Si atunci se aplica strict regulamentul: el isi vede lucrarea, se convinge daca a gresit sau daca are bine, dupa lucrarea se resigileaza si este corectata de o alta echipa de corectori.
  • Despre reintroducerea Geometriei la liceu. In mod cert, in urmatorii ani urmeaza schimbarea planului cadru si a curriculei, atat la gimnaziu, cat si la liceu. In discutia pe care am avut-o in ultima vreme cu membrii Comisiei Nationale de Matematica, se pune serios problema de a da greutatea cuvenita Geometriei atat in gimnaziu, cat si in clasele de liceu. Da, este in momentul aceste o preocupare de a reveni la Geometria clasica, vom vedea in momentul in care ne vom aseza efectiv la masa, cand vom avea planul-cadru stabilit si atunci vom vedea ce se va intampla cu curricula de clasa a IX-a si a X-a la geometrie.
  • Geometria la liceu nu lipseste, dar in momentul asta in clasa a IX-a si a X-a se pune mai mult accent, sa spunem, pe geometrie vectoriala, mai algebrizata, pe geometrie analitica. Si atunci ne punem serios problema sa dam o pondere mai mare geometriei clasice, pastrand o pondere mai mica pentru aceasta geometrie algebrizata, geometrie analitica, geometrie vectoriala.
  • Eu cred ca in aproximativ cam 2 ani de zile, pentru ca de-abia in momentul acesta s-au facut curricumurile la clasa a III-a, a IV-a, probabil urmeaza in curand sa inceapa curricula la clasa a V-a si poate paralel la clasa a IX-a.
  • Din punctul meu de vedere, se pune mult prea mare presiune pe acesti copii de clasa a V-a, a VI-a, de catre concurs in sine. Olimpiada de matematica, la duritatea si nivelul ei stiintific la care este la ora actuala, ar fi preferabil sa inceapa de la clasa a VII-a. De ce? Copiii deja sunt obisnuiti in gimnaziu cu note, cu profesori, cu exigente diferite. Au inceput incet sa creasca si ca varsta, in plus am si finalitate, fiindca la olimpiada clasele a VII-a - XII, olimpiada nationala se termina cu constituirea loturilor de juniori, de seniori cu care ma duc mai departe la olimpiadele internationale.
  • La cei de clasa a V-a, din a VI-a - se incheie oarecum brusc. In plus, pentru cei de-a V-a mi se pare totusi prea cruda varsta in care el intra intr-o competitie la jumatate de an dupa ce s-a obisnuit cu nota. In clasa I-IV e obisnuit cu calificative. Acum vine cu un punctaj sec, clar, precis si care de multe ori s-ar putea sa produca niste deziluzii foarte mari in randul acestor copii.
  • Raman la parerea ca este inca foarte crud pentru un concurs de genul acesta. Am avut discutii cu colegii mei profesori de matematica sa ii dam eventual o alta greutate acestui concurs. Deocamdata, parerile sunt pro, sunt contra si nu am reusit sa avem o majoritate care sa spuna clar. Dar raman inca la parerea: e mult prea dur pentru copii si mai ales parintii care ii preseaza foarte tare pe copii. Pentru ca ei vin din clasele mici cu acele calificative, mai dau si diverse concursuri care nu sunt organizate de Minister, de diverse fundatii, diverse asociatii si am rezerve de multe ori asupra calitatii acestor concursuri si atunci ei vin intr-un fel usor supralicitati, supraevaluat copilul. Si este primul concurs in viata lor in care este adus oarecum la realitate. Si de multe ori aducerea la aceasta realitate este dura.

BCR si Fundatia eMAG au lansat programul Hai la Olimpiada!, prin care sustin olimpiadele nationale de Matematica, Informatica si Fizica de anul acesta. In cadrul acestui program, elevii din Bucuresti, Iasi, Cluj si Timisoara au putut sa se pregateasca pentru faza nationala a concursurilor scolare la Centrele de Performanta Hai la Olimpiada!

Urmareste Sectiunea Olimpiade nationale stiinte exacte 2015 pentru a fi la curent cu informatii de la olimpiadele nationale, cu subiectele pe care olimpicii le vor avea de rezolvat, pe fiecare disciplina in parte, pentru a vedea numele olimpicilor care urca pe podium si fotografii de la evenimente.

  • Sustine olimpicii romani la faza nationala, printr-un mesaj de incurajare!