Un centru comercial din China a gasit un mod inedit de a ii ajuta pe barbatii disperati de cumparaturile pe care le fac sotiile lor, scrieThe Telegraph. Mall-ul Global Harbor din Shanghai a instalat patru incaperi din sticla, unde barbatii plictisiti de shopping se pot retrage pentru diferite activitati pe placul lor.

Acestia se pot destinde cu jocuri din anii '90, in timp ce se odihnesc pe scaune din piele, special concepute pentru acest lucru. Serviciul este in prezent gratuit pentru clienti, insa, daca va avea succes, acest lucru se va schimba.

"Nu imi place sa imi insotesc prietena la cumparaturi, asa ca ori de cate ori iesim la shopping, merg la un film sau caut un loc unde sa mananc in timp ce o astept", a declarat Wu, pentru care ideea cabinelor special concepute pentru cei care ii seamana reprezinta o idee grozava.

Pe de alta parte, atitudinea femeilor vizavi de aceasta initiativa difera de la o persoana la alta. In timp ce unele si-au manifestat ingrijorarea vizavi de acest loc, temandu-se sa nu devina ele cele care vor astepta ca prietenii sau sotii lor sa termine un joc, altele sunt incantate pentru ca astfel pot face cumparaturi in voie, fara a se simti vinovate.