O femeie din judetul Covasna, care a uitat unde si-a parcat masina si a alertat Politia crezand ca i-a fost furata, a fost amendata cu 100 de lei, relateaza Agerpres.

Politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale au fost sesizati de catre o femeie de 40 de ani cu privire la faptul ca, in perioada 16-18 mai a.c, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul.

Politistii au demarat cercetarile pentru gasirea masinii si identificarea autorilor, dar la scurt timp au fost anuntati de catre femeia in cauza ca, in urma discutiilor purtate cu familia, si-a amintit ca a parcat autoturismul pe o strada din oras, a intrat intr-un magazin, dupa care s-a deplasat pe jos pana la domiciliu.

Autoturismul a fost gasit in locul indicat, fara a prezenta urme de fortare. Pentru alarmarea fara motiv intemeiat a Politiei, femeia a fost amendata contraventional cu 100 de lei, conform Legii 61/1991, se arata intr-un comunicat de presa al Inspectoratului Judetean de Politie Covasna.