Google suspenda temporar Map Maker, dupa incidentul cu robotul de la Android care urineaza pe logoul Apple

de A.R.     HotNews.ro
Miercuri, 13 mai 2015, 9:26 Magazin

Android si Apple
Foto: Captura ecran
Actele de vandalism ale unui hacker au dus la suspendarea serviciului de contribuție a utilizatorilor Google la îmbunătățirea hărților teritoriale. Google Map Maker sau Cartograf Google, lansată în anul 2008, este o aplicație online prin care orice utilizator poate marca pe harta locală nume de drumuri, râuri, spații verzi și afaceri locale.

Google a declarat că suspendarea este temporară, urmând să redevină funcțională în câteva zile, conform BBC.

Pavirthra Kanakarajan, membru al echipei Google Maps, a explicat decizia de a suspenda Google Map Maker: "În ultimele luni ne-am confruntat cu spam-uri și acte de vandalism din ce în ce mai multe. Cel mai recent incident a fost unul nefericit, întrucât un utilizator a făcut o glumă la o scară largă. Ca urmare, am decis să suspendăm opțiunea de editare a hărților pe tot globul."

Luând exemplul aplicației Graffiti pentru sistemele Android, Google a decis ca orice modificare a hărților să treacă printr-un proces manual de aprobare, executat de responsabilii Google. Însă această decizie a dus la un volum foarte mare de informație ce urma să fie verificată. În acest sens, Pavirthra Kanakarajan a afirmat: "Este mai corect să recunoaștem că dacă nu avem capacitatea de a revizui modificările în timp util, trebuie să luăm o pauză."




















6593 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă