Marine Le Pen: Franta va iesi din NATO daca Frontul National va ajunge la putere

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 13 aprilie 2011, 19:11 Actualitate | Internaţional

Marine Le Pen
Foto: Agerpres
Partidul francez de extrema dreapta Frontul National va scoate Franta din NATO si va realiza un parteneriat privilegiat cu Rusia, daca va iesi castigator in alegerile prezidentiale de anul viitor, a declarat miercuri lidera formatiunii, Marine Le Pen, transmite RIA Novosti.

"Consider ca interesele Frantei sunt in Europa, dar in Europa Mare, care sa includa in special un parteneriat cu Rusia", a declarat Le Pen in timpul unui congres al partidului.

Potrivit acesteia, un parteneriat privilegiat cu Rusia este cerut de "evidenti factori geostrategici si de civilizatie", precum si de "interesele de securitate energetica" ale Frantei.

Ea a promis ca va revizui relatiile tarii cu Statele Unite si ca va scoate Franta din NATO, precizand ca Frontul National s-a opus de la bun inceput aderarii la Alianta Nord-Atlantica.

Marine Le Pen mai declara zilele trecute ca, daca partidul sau va ajunge la putere, Franta va renunta, de asemenea, si la moneda euro si va impune taxe grele la importuri, pentru a sprijini industria tarii.

Miercuri, ea a mai cerut si "suspendarea de urgenta a Spatiului Schengen", ca masura pentru problema imigrantilor ilegali din Africa de Nord, relateaza agentia italiana Ansa.

Marine Le Pen (42 de ani) l-a inlocuit in acest an pe tatal sau, Jean-Marie Le Pen (82 de ani), la sefia partidului. Jean-Marie Le Pen, figura emblematica a extremei dreapta din Franta, i-a predat stafeta fiicei sale dupa ce s-a aflat timp de aproape 40 de ani la conducerea Frontului National.

Marine Le Pen a devenit astfel si candidatul formatiunii la alegerile prezidentiale din primavara anului viitor. Potrivit unor sondaje recente, ea l-ar putea invinge pe Nicolas Sarkozy la scrutinul din aprilie 2012.


Citeste mai multe despre   




















Jurnal din Israel

FOTOGALERIE Israel pe repede inainte: kit de informatii pentru o calatorie reusita

De la nord la sud, Israelul are putin peste 400 de kilometri, iar de la est la vest, putin peste 100. E printre putinele tari ale lumii in care, in aceeasi zi, poti face si baie in mare si ski la munte. E taramul miracolelor si al sperantelor, tara sfanta a pelerinilor, teritoriu complet liber si dezinhibat pentru hedonistii de pretutindeni. Ca vrei sa te regasesti spiritual sau ca vrei sa gasesti energia unor petreceri fantastice, mergi in Israel. O sa capeti ce cauti si, uneori, chiar mai mult decat atat.

2072 vizualizari

  • +13 (19 voturi)    
    Mare Prostie (Miercuri, 13 aprilie 2011, 19:19)

    Radu [anonim]

    Marine Le Pen ar fi putut ajunge departe daca nu facea asemenea declaratii. De fapt nici nu cred ca a inteles ce a spus. In orice caz si-a dat foc la ...palarie!
    • +9 (11 voturi)    
      lol (Miercuri, 13 aprilie 2011, 19:43)

      grotaus [utilizator] i-a raspuns lui Radu

      Din ciclul candidatii la presedintie spun lucruri traznite
      • +1 (3 voturi)    
        daca as fi pentru o zi presedinte... (Miercuri, 13 aprilie 2011, 23:48)

        Tony [anonim] i-a raspuns lui grotaus

        Si uite asa franta isi va recapata puterea de odinioara, vor arde gaz rusesc si vor produce numai branza cu mucegai.....o natie de imbecili infumurati
    • +9 (9 voturi)    
      e (Miercuri, 13 aprilie 2011, 20:53)

      e [anonim] i-a raspuns lui Radu

      e foarte bine ca a facut asemenea declaratii, in felul acesta isi anuleaza toate sansele la prezidentialele din Franta. e un fel de vadim pe-acolo.
  • 0 (14 voturi)    
    Ha! (Miercuri, 13 aprilie 2011, 19:20)

    George [anonim]

    Puteti sa va carati din NATO francezilor! Si-asa sunteti egali cu ZERO in aceasta alianta. Dintotdeauna ati sabotat NATO. Mars afara din NATO!
  • +13 (19 voturi)    
    Doamne, multi au sarit gardul (Miercuri, 13 aprilie 2011, 19:22)

    CezarN [utilizator]

    Sa nu uite duduia sa trimita in SUA si osemintele zecilor de mii de soldati americani morti pentru eliberarea Frantei, o Franta dintotdeauna mult prea vocala in raport cu potenta ei reala.

    In plus, sa protejeze industria Frantei pentru ca sa ce? Sa produca mai mult, nu? Si sa exporte UNDE? Caci, daca va face ceea ce da pe gura, toti vor introduce taxe grele la importurile din Franta. Si uite-asa ne intoarcem incet-incet spre inceputurile secolului trecut si chiar mai devreme cand razboaie groaznice au fost generate de protectionismul absurd al celor fuduli dar cam prostuti pentru a produce competitiv.
    • -1 (5 voturi)    
      madame (Miercuri, 13 aprilie 2011, 19:56)

      ady [anonim] i-a raspuns lui CezarN

      ..razmerita impotriva grupului bilderberg si
  • +12 (14 voturi)    
    . (Miercuri, 13 aprilie 2011, 19:42)

    radukku [utilizator]

    Asta-i mai cretina decat Szarkozy...nici nu credeam ca se poate :))
  • +3 (7 voturi)    
    Si Szarkozy si LePen sunt dusi rau (Miercuri, 13 aprilie 2011, 19:56)

    Straistaru Eugen [utilizator]

    Ce o fi cu Franta, nu stiu....in fine, au La legion etrangere, si un imperiu....asa ca s-ar descurca.

    Agresivitatea din limbajul politic in ceea ce priveste strategiile geopolitice ale Frantei par tot mai mult sa semene uimire in randul membrilor UE, incet incet devine un copil nastrusnic greu de tinut locului
    • -2 (8 voturi)    
      Da (Miercuri, 13 aprilie 2011, 20:36)

      Babilou [utilizator] i-a raspuns lui Straistaru Eugen

      Si cand te gandesti ca a doua sotia a lui Sarkozy era descendenta si din tigani din Basarabia....
  • +8 (8 voturi)    
    asta cu parteneriat cu rusia (Miercuri, 13 aprilie 2011, 19:58)

    asl [anonim]

    pe baza de civilizatie e cea mai tare faza...una cu salariu mediu de top si cultura avansata,si alta cu oligarhi si iobagi tinuti in analfabetism in mod constient de autoritati,unde juma din populatie inca mai crede ca soarele se invarte in jurul pamantului,cf unui sondaj recent.
    • +1 (1 vot)    
      ura fata de arabi (Miercuri, 13 aprilie 2011, 22:56)

      veninusrl [utilizator] i-a raspuns lui asl

      Si musulmani e un punct comun. Putin, pe cand era presedinte in urma unui atentat ar fi zis: ii vom vom urmari si impusca (pe muslimii care au facut atentatul) pana si in wc-uri. Le Pen cand l-a auzit a aplaudat cu amandua mainile si mai mai sa propuna sa faca asta cu toti musulmanii nu doar ce teroristii. Marine Le Pen cand vb de civilizatie la rusi se refera la crestinism si la rasismul foarte prezent in Rusia nu la nivelul de trai ― ca fapt divers legat de nivelul de trai, Le Pen tatal are multe prb cu fiscul francez.
    • +1 (1 vot)    
      mi ai luat (Joi, 14 aprilie 2011, 0:42)

      baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui asl

      vorba din gura, la chestia cu civilizatia, oricum nu e problema, ai exprimat exact ce gindeam, deci plus cu felicitari si mai astept si altele asemenea de la matale.
      Oricum, parca batrinul le pen era mai abil, n-a spus niciodata asa gogomanii, chiar daca le-a gindit, ca madama.
  • +5 (9 voturi)    
    adios !! (Miercuri, 13 aprilie 2011, 20:02)

    nightmares [anonim]

    o sa ajunga la putere la pastele cailor !!!!...mey,poate faceti o adunatura deim becili si poate ii luati pe Pontanel si Antonel ,"ca cam" seamana intre ei la scos tam penii si im becilitati !!!...muhahahaha
  • -2 (6 voturi)    
    da (Miercuri, 13 aprilie 2011, 20:09)

    panaite [utilizator]

    o politica excelenta, asa ceva ne trebuie si noua, cu exceptia legaturii cu sovietele......noi trebuie sa fim apropiati de SUA !
  • +6 (8 voturi)    
    Nu numai la noi politicienii au luat-o razna! (Miercuri, 13 aprilie 2011, 20:17)

    Colette [utilizator]

    Intotdeauna se poate si mai rau!! Altceva nu poti comenta cand citesti asemenea declaratii! Dupa prostiile debitate de Sarkozi, gafele si iesirile lui iresponsabile si mitocanesti, acum Franta are marea 'sansa' sa o voteze pe aceasta Marie Le Pen care uita pe ce lume traieste si demonstreaza ca ii sunt straine semnificatiile si cerintele functiei de presedinte al unei tari! Credeam ca numai la noi politicienii au luat-o razna...
  • +10 (10 voturi)    
    senzational (Miercuri, 13 aprilie 2011, 20:30)

    gaga [anonim]

    in franta, pana si extrema dreapta e de stanga.
    • 0 (0 voturi)    
      super (Joi, 14 aprilie 2011, 0:43)

      baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui gaga

      o retin ca pe un citat.
  • +3 (3 voturi)    
    stire din seria... (Miercuri, 13 aprilie 2011, 22:19)

    stefan2008 [utilizator]

    Stiti de ce au tancurile frantuzesti oglinzi retrovizoare?
    Ca sa vada inamicul.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă