O serie tot mai mare de institutii si de acorduri internationale incearca sa abordeze provocarile majore ale lumii: economice, de securitate si de mediu. Care este rolul Uniunii Europene in stabilirea unei noi ordini in lume? Intr-un moment in care interdependenta dintre tari este tot mai mare si balanta puterii sufera schimbari, in special odata cu cresterea economica a Chinei si a altor tari emergente, UE incearca sa-si gaseasca propriul rol in guvernarea globala.
Desi sintagma "guvernare globala" este una relativ noua, ea se refera la o problema foarte veche: cooperarea intre statele suverane cu privire la provocarile comune. Aceste provocari au fost initial limitate la pace si securitate, insa s-au extins semnificativ in ultimii ani, incluzand acum: negocierile comerciale pentru reduceri tarifare, agricultura si drepturi de proprietate intelectuala, raspunsurile la criza economica si financiara, problemele de mediu - cum ar fi schimbarile climatice si biodiversitatea - contra-terorismul, proliferarea nucleara, migratia, traficul de droguri si de fiinte umane, precum si riscurile pentru sanatate, cum ar fi pandemiile.
Cooperarea pe aceste probleme se realizeaza prin institutii formale - precum Organizatia Natiunilor Unite, Organizatia Mondiala a Comertului si chiar insasi Uniunea Europeana - si prin mai multe reuniuni informale la nivel inalt, cum ar fi G8, G20 si conferintele interguvernamentale privind schimbarile climatice si biodiversitatea.
Potrivit EurActiv.com, o problema majora este fenomenul de "free-riding": doar cateva tari actioneaza asupra unor chestiuni, in timp ce beneficiile initiativelor se impart pentru toate celelalte state. Un bun exemplu in acest sens il reprezinta schimbarile climatice - costurile economice ale reducerii emisiilor de CO2 sunt nationale, insa potentialele beneficii se impart pe tot globul.
Institutiile si forurile care se ocupa de cooperarea internationala sunt inca in curs de dezvoltare. Cele mai recente evolutii includ extinderea G8 in G20, modificarile aduse OMC si FMI si solicitarile continue de reformare a ONU si a Consiliului de Securitate al ONU. Toate acestea in contextul in care, de la intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, UE si-a stabilit ambitii mari, sperand sa devina o forta puternica de coeziune in afacerile internationale, in special odata cu crearea Serviciului European pentru Actiune Externa.
Este incert daca UE va fi capabila sa faca fata provocarii de definire a normelor secolului urmator, fara sa fie marginalizata pe scena mondiala de catre Statele Unite, China si alte tari emergente.
Serviciul European pentru Actiune Externa
Ambitiile de politica externa ale Uniunii Europene au fost stimulate de intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, in decembrie 2009. Printre noutatile pe care le-a adus acest tratat se numara infiintarea postului de "Inalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe", ocupat in prezent de catre Catherine Ashton, schimbarea reprezentantelor straine ale Comisiei Europene in ambasade UE cu drepturi depline si crearea Serviciului European pentru Actiune Externa (EEAS).
De atunci, cu toate acestea, rezultatele au fost oarecum dezamagitoare.
In luna septembrie a anului trecut, UE nu a reusit sa isi asigure reprezentare deplina in Adunarea Generala a ONU, iar tarile europene au inregistrat o reprezentare redusa in cadrul FMI si al Bancii Mondiale, pentru a le face loc economiilor emergente.
Intr-o anumita masura, aceasta este o reflectie inevitabila a declinului demografic si economic al Europei. In acelasi timp, putini ar putea argumenta ca influenta UE in lume este proportionala cu cheltuielile sale externe sau cu marimea corpului sau diplomatic.
Conducerea lui Ashton a fost, de asemenea, adesea criticata pentru o asa-zisa pasivitate. Co-presedintele Verzilor in Parlamentul European, Daniel Cohn-Bendit, a criticat-o dur pe Ashton, declarand ca "nu poate doar sa-si faca publica agenda si sa ne povesteasca despre oamenii pe care i-a intalnit: nu este suficient". Oficiali germani au criticat Uniunea Europeana pentru diplomatia "divizata si timida".
In recenta criza libiana, in care Franta si Marea Britanie au fost protagoniste, Uniunea Europeana nu a fost proeminenta. Aceste evolutii nu sunt de bun augur pentru capacitatea UE de a se reprezenta in strainatate, inclusiv in cadrul institutiilor si forurilor internationale. Pierre Virmont, noul secretar-general al EEAS, a facut apel la rabdare, explicand ca integrarea europeana este un proces lung si constant si ca au trecut doar doi ani de la intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona si unul de la lansarea EEAS.
