Hosni Mubarak a preluat puterea in Egipt in anul 1981, dupa ce a fost vicepresedinte inca din 1975, sub presedintia lui Anwar Sadat. Hosni Mubarak s-a nascut in 1928, in Kafr-El-Meselha, si a terminat Academia Militara Egipteana in 1959, dupa care a urmat un curs de pilotaj la Academia Fortelor Aeriene.
Actualul presedinte a revenit la Academia Fortelor Aeriene, unde a devenit instructor, pozitie pe care a indeplinit-o pana in anul 1959. In 1961 el a plecat in Uniunea Sovietica, unde s-a antrenat in cadrul unor baze aeriene din apropierea Moscovei si in Asia Centrala, in apropiere de Bishkek (numit la acea vreme Frunze, dupa numele unui lider militar bolsevic, Mikhail Frunze). In noiembrie 1967, dupa razboiul cu Israelul, Mubarak a devenit comandant al Academiei Fortelor Aeriene si apoi comandant al Fortelor Aeriene Egiptene, in 1972, cu sarcina de a moderniza aviatia.
In 1975, a fost promovat la postul de vicepresedinte al Egiptului, devenind mana dreapta a lui Anwar Sadat. Mubarak s-a dovedit a fi un aliat extrem de loial al presedintelui si a inceput sa aiba responsabilitati diplomatice din ce in ce mai importante. La asasinarea presedintelui Sadat in timpul unei parade militare de la Cairo, Hosni Mubarak a fost ranit de atentatorii fundamentalisti musulmani.
In timpul Razboiului din Golf (1991), Egiptul a devenit un membru al coalitiei americane care a respins fortele irakiene invadatoare din Kuweit. Aceasta miscare s-a dovedit extrem de profitabila pentru statul nord-african: dupa terminarea conflictului, Egiptului i-au fost sterse aproximativ 14 miliarde de dolari, reprezentand datorii catre SUA, Europa si mai multe tari din zona Golfului Persic.
Hosni Mubarak este cunoscut la nivel international pentru intoleranta fata de miscarile politice de opozitie, in special cele de natura islamica fundamentalista, cum este Fratia Musulmana. Presedintele egiptean a fost adesea criticat pentru metodele brutale folosite in reprimarea opozitiei politice.
Interviu PBS cu Hosni Mubarak
In varsta de 82 de ani, Mubarak este unul dintre cei mai longevivi lideri din lumea araba. In anul 2005, in Egipt au fost organizate primele alegeri la care a participat si opozitia: presedintele a castigat cel de-al cincilea mandat consecutiv cu o majoritate zdrobitoare, dar alegerile au fost criticate de mai multe organizatii care promoveaza drepturile omului, fiind marcate de “neregularitati”, conform Reuters. La alegerile precedente, cetatenii egipteni au votat in stilul unui referendum, avand optiunile “Da” si “Nu” pe un buletin de vot cu un singur nume.
Mass-media este controlata aproape integral de catre guvern si in mod direct de catre presedintie, iar putinele canale de informare independente sunt adesea hartuite de autoritati. Conform ultimelor statistici, 16,7 milioane de egipteni erau conectati la internet in anul 2009. Cenzura retelei nu este la fel de complexa ca in alte tari, cum ar fi cazul Chinei, dovada fiind faptul ca guvernul a ales sa opreasca integral accesul la internet, in lipsa unor sisteme eficiente de cenzura si filtrare a informatiei.
Pentru a-si spori controlul asupra societatii, Mubarak a mentinut starea de urgenta proclamata in 1981, cu ocazia asasinarii presedintelui Sadat. O data la trei ani, presedintele prelungeste starea de urgenta, fapt care-i permite suspendarea unor drepturi civile si sa cenzureze mass-media. Toate adunarile publice si toate organizatiile neaprobate de guvern pot fi suspendate, iar organizatiile pentru drepturile omului spun ca pana la 30 000 de persoane ar putea fi inchisoare din cauza incalcarii conditiilor starii de urgenta.
La ultimele alegeri parlamentare, din anul 2008, Partidul National Democratic, controlat de Mubarak, a castigat 90% din locurile din Parlament, dandu-i astfel presedintelui control absolut asupra tuturor problemelor tarii.
In ceea ce priveste politicile economice, presedintele l-a mandatat pe premierul Ahmed Nazif sa instituie o serie de reforme economice care sa faca Egiptul un jucator mai important pe scena economica. Principalele surse de venit ale statului egiptean sunt turismul, exploatarea de hidrocarburi si administrarea Canalului Suez. Principalele probleme ale tarii sunt la ora actuala rata ridicata a somajului si populatia in crestere.
1
2
