Cinci ani a lucrat Rokia la o tipografie germana, pe un contract „ de moda veche”. Dupa cele sase luni de proba, algerianca avea asigurat locul de munca pana la pensie, adica la 65 de ani. Desi absolvise in tara ei facultatea de istorie, munca in tipografie ii placea si povestea cu mandrie despre Enciclopedia Brockhaus, care trecuse si prin mainile ei. In ultima vreme insa, lucrurile s-au schimbat. Lumea a inceput sa-si caute informatia mai mult in Internet, comenzile de carte au inceput sa scada. Iar Rokia si colegii ei, intre care si doi romani, s-au trezit cu scrisorele din partea firmei, in care li se propunea un alt fel de contract de munca.
- Scrisoare de despartire
Rokia are 34 de ani, de sotul german a divortat, dupa o casatorie fara copii care a tinut cativa ani. Sora ei si cei doi nepotei locuiesc insa in acelasi oras, deci nu e chiar singura. Saptamana trecea usor, munca pe norma intreaga la tipografie ii absorbea Rokiei toata energia. Sambata, ea facea cursuri de cosmeticiana, la Stuttgart.
Practica de infrumusetare si-o facea pe prietene si cunostinte, pentru cativa banuti in plus. Candva, poate ca va reusi sa-si deschida propriul salon de cosmetica, visa Rokia. Istoria studiata in Algeria, la Universitate, a ramas „istorie”, pentru imigranta in Germania. Intr-o duminica, pe cand punea o masca cu pamant algerian pe fata unei cliente, Rokia a povestit ce i s-a intamplat.
Totul mergea in virtutea obisnuitei rutine, pana cand personalul de la tipografie a fost convocat la o sedinta de analiza a activitatii, in care angajatilor li s-a comunicat ca s-au luat masuri pentru evitarea insolventei. Urmarea a fost o scrisoare, din partea conducerii, din care acestia aflau ca administrarea personalului a fost predata unei firme subsidiare, cu care ar urma sa se semneze noi contracte de munca.
Ce a insemnat aceasta pentru Rokia si restul personalului productiv din tipografie? Taierea banilor de concediu, de Craciun si pentru orele suplimentare. A insemnat un tarif pe ora mai mic si un contract pe termen determinat, cu posibilitati de prelungire a lui, daca firma considera acest lucru ca necesar. Daca!
Rokia a semnat, caci n-avea alternativa. Alti colegi, povestea ea, au apelat la avocati specializati pe probleme de munca. Un proces cu patronatul nu se stie niciodata cum se soldeaza, caci juristii firmei stiu sa pregateasca, din timp, argumentul legal pentru o concediere sau o modificare de contract.
Pusi in fata situatiei de a-si pierde locul de munca, foarte multi angajati semneaza noile contracte, care sunt net in defavorul lor. In firmele mai mici din Germania, nu exista nici sindicat. Prin urmare, in situatiile-limita ca aceasta, fiecare angajat se gandeste doar la pielea lui si se creeaza, chiar si intre colegi, concurenta pentru locul de munca.
- Cu un picior in prapastie
Prin epurarea de la tipografie a trecut si o vecina, o sarboaica de 52 de ani. Am intalnit-o pe holul blocului, dadea cu aspiratorul pentru 100 de euro pe luna. Atat avea voie sa castige in plus, fara retineri din banii de ajutor social. Dupa anul de somaj efectiv, aceasta intrase in „galeata rusinii”, a asistatilor sociali. 359 de euro primea ea lunar pentru alimente, regie si alte cheltuieli, inca 330 de euro pentru chirie. Pentru Romania sunt multi bani, pentru Germania insa, sunt foarte putini. Daca ar fi fost casatorita si sotul lucra pe un salariu net de 1.400 de euro pe luna, sarboaica n-ar fi primit nici un ban, caci minimul de venit al unei perechi fara copii, care locuieste impreuna, este calculat la acest barem.
La finele anului trecut, politicul german a trecut printr-un scandal mai mare decat cel recent, al dioxinei cu care au fost contaminate oua si carne. In urma unei sentinte a Curtii Constitutionale de la Karlsruhe din 2010, a trebuit redefinita baza de calcul a ajutorului social. Rezultatul la care s-a ajuns a fost eclatant: 5 euro in plus urmau sa primeasca in urma recalcularii, asistatii sociali supranumiti, uneori in deradere, Hartz Patru.
Conceptul Hartz IV defineste propunerile comisiei „Servicii moderne pe piata muncii“, expuse intr-un referat intocmit sub conducerea lui Peter Hartz si prezentat guvernului Schröder, in anul 2002. Hartz a fost membru in consiliul de conducere al Volkwagen AG si condamnat in 2007 pentru inselaciune, in scandalul de coruptie al VW, declansat in anul 2005. In urma sentintei data de justitia germana, fostul manager a primit doi ani de inchisoare cu suspendare si o pedeapsa in bani de 576.000 de euro. Numele sau a intrat in istorie mai putin in urma afacerii de coruptie, cat ca „tatuc“ al unei legi controversate pana in ziua de azi.
Ca legea are lacune o demonstreaza numarul proceselor intentate statului de primitorii de ajutor social, care a crescut de aproape patru ori, intr-un interval de cinci ani: de la 56.578 de procese in 2005, la 192.375 de procese, in 2009 (sursa: Destatis, BMAS). Reclamantilor lipsiti de mijloace statul le plateste avocatul si cheltuielile de judecata, prin urmare statul isi plateste propriile greseli, in materie de guvernare si administrare a problemei.
„De ce primesc bani de gaz pentru incalzirea caloriferului, insa nu si pentru aragaz?“ vrea un reclamant sa afle, in instanta de judecata. „Cum imi pot plati cautarea de joburi online, daca la rubrica cheltuieli pentru internet sunt alocati lunar 2,99 euro?“, il intereseaza pe altul. Un al treilea castiga un proces intentat statului, in Rheinland-Pfalz: sentinta spune ca i se cuvin 900 de euro trimestrial, pentru cheltuieli de calatorie in scopul vizitarii fiului sau, stabilit in SUA.
„In cei sase ani de cand a intrat Legea Hartz in vigoare, expertii evalueaza ca au fost inaintate peste patru milioane de contestatii si a avut loc peste o jumatate de milion de procese“ scrie Der Spiegel, in primul sau numar din 2011.
- Reformarea pietei muncii
Comisia intrata in viata acum noua ani urma sa creeze bazele teoretice pentru politica fortei de munca din Germania, astfel incat aceasta din urma „sa fie mai eficienta“, concomitent cu „reformarea intermedierii prin intermediul statului, a fortei de munca“. Scopul final era injumatatirea numarului de someri, care trecuse pragul psihologic de 4.000.000. Ceva trebuia facut. Si s-a facut. Bunele intentii ale social-democratilor de atunci ascundeau insa si o mare ambitie cu efect electoral.
Bazele legii privitoare la acordarea asistentei sociale au fost perpetuate pana azi, fiind preluate si de guvernul de centru-dreapta actual, condus de cancelarul Angela Merkel. Sub numele „Legi de reformare ale pietei muncii“, acestea au intrat in vigoare in 2003 si 2005, iar in 2006 li s-au operat ceva modificari. Modificarea impusa anul trecut de decizia Curtii Constitutionale n-a trecut decat de Bundestag, in Camera Superioara a Parlamentului german ea n-a intrunit majoritatea.
Cinci euro in plus pe luna si ore de flaut, sau bilete de intrare la muzeu gratuite pentru copiii lor, nu par a entuziasma somerii, ci doar pe Ursula von der Leyen, un ministru al muncii cu foste ambitii de presedinte de stat. Leyen considera ca banii statului ar fi mai bine investiti creindu-se carduri pentru pachete educationale, decat alocandu-se mai multi bani familiilor de someri cu copii.
Ratiunea perpetuarii Pachetului Hartz si in ziua de azi, este enormul avantaj statistic, si prin urmare electoral, pe care il aduce acesta. De ce? Aproape un milion de oameni „in cautare de loc de munca“ ies din statisticile cu someri si asistati sociali. Schema functioneaza in felul urmator: de reintegrarea pe piata muncii nu se mai ocupa fostul Oficiu al Fortei de munca, care a fost rebotezat in Job Center si e finantat partial cu bani de la bugetul de stat. El lucreaza mana in mana cu infloritoarea bransa a „negutatorilor de sclavi“, cum li se spune in limbaj popular firmelor private de intermediere a fortei de munca.
De la marile concerne de Zeitarbeit (munca temporara), pana la intermediarii privati, cu o adresa de mail si un fax, acestia se ocupa de plasarea somerilor la firme, in functie de nevoile mereu oscilante, ale acestor firme. Pentru aceasta, se incaseaza bani grasi. 2000 de euro „pe cap de plasat“ primesc de la Job Center intermediarii privati, pentru un contract de angajare a unui somer, pe o perioada minima de 6 luni. La aceasta se adauga comisionul de intermediere primit de la firma beneficiara, sau diferenta de bani incasata de agentul de intermediere, fata de salariul primit efectiv, de catre noul angajat.
Salariul pe care il platesc firmele de munca temporara e net inferior celui platit direct de firma unui angajat al sau, care presteaza aceeasi activitate. Raportul dintre cele doua salarii poate ajunge pana la ½, in defavoarea angajatului cu contract temporar, intermediat de agentii. In cele mai multe cazuri, acest gen de angajat dispare pentru cateva luni din statisticile de somaj, pentru a reveni ulterior. Si mai sarac, si mai deprimat.
- Lifting statistic
O alta forma de cosmetizare a statisticilor de ocupare a fortei de munca este scoaterea din cifre a somerilor „de cursa lunga“, antrenati in diferite proiecte de „animare“, programe de reconversie profesionala sau lucrand pe post de „calfe“ la firme si platiti cu 1 euro pe luna.
Pe rand, cateva exemple: in reconversie profesionala se afla un fost lacatus de 48 de ani, care si-a descoperit brusc inclinatia pentru munca sociala, iar Job Center l-a trimis trei ani la cursuri in acest sens, platite de stat. Un roman, fost muncitor la banda, se imbolnaveste si primeste verdictul de 60% handicap. La 54 de ani, el face scoala 3 ani, de fizioterapeut. La 57 o va termina, cu sanse apropiate de zero, pe piata muncii. Toate cheltuielile sunt platite de stat. Ambii candidati la reconversie profesionala sunt scosi, vreme de trei ani, din statisticile cu someri.
Pe langa alte cursuri cu durata mai scurta, exista insa si o alta forma de antrenare a asistatilor sociali. Din cca 820.000 de „jobberi de 1 euro“ inregistrati in perioada 2008-2009, doar 14,3% au fost preluati de firmele la care au lucrat ca „forte ajutatoare“, cu 2,5% mai putin ca in perioada anterioara, 2007-2008 (sursa: BA - Agentia germana de ocupare a fortei de munca).
In cazuri si mai interesante de „masuri de reprofesionalizare“, somerii mimeaza cum sa puna in rafturi si sa taxeze la casa, in magazine „de exercitiu“. E ca la gradinita: bananele sunt de cauciuc, salamurile la fel, monedele sunt de plastic colorat. Alti someri primesc cutii cu puzzle-uri de mii de piese, pe care trebuie sa le imbine si apoi sa sorteze cutiile cu puzzle-uri incomplete, de cele OK. Aceste exercitii sunt organizate de firme private, care primesc bani de la stat. Refuzul participarii la ele, sau a unei altei sarcini trasate de Job Center, duce la reducerea, pana la taierea completa a ajutorului social.
- Omul-plastilina
Somajul camuflat a fost doar una din consecintele flexibilizarii pietei muncii din Germania, afectata si ea, direct, de efectele globalizarii. Pe o piata de munca globala, unde comparatia se face cu salarii platite in Europa de Est, in China, India sau Filipine, pastrarea vechilor relatii de munca din Germania a fost imposibila. In concurenta pentru contracte si profit, firmele din Germania au lucrat, aproape fara exceptie, la rationalizare de costuri si prin urmare, la un capitol de cheltuieli extrem de relevant in bilant, cel dedicat personalului.
Nici in ziua de astazi Germania nu are un salariu minim pe economie, iar salarii tarifare se practica doar la bugetari sau in anumite branse traditionale, cu sindicate puternice. In rest, angajatul e la cheremul patronului, care ii cere nu doar in vremurile de de criza, ci si in cele de boom economic si financiar, „intelegere“ si „mucles, caci alti 100 asteapta la usa, sa ii ia locul“.
In cursa concurentiala globala, companiile se afla si ele sub presiune, ceea ce explica, in parte, politica de personal pe care o practica. Iar lobby-ul „liberalizarii si flexibilizarii pietei muncii“ functioneaza indeobste de minune, pana la cele mai inalte etaje politice, caci doi angajati cu norma redusa, in locul unuia cu norma intreaga, inseamna in statistici un somer mai putin. Iar un angajat temporar, pe proiect, de asemenea.
Nici politica liberului-profesionism si creditarea cu dobanzi mici a proaspetilor intemeietori de firme proveniti din randul fostilor someri n-a dat rezultatele scontate de guvernul german.
In caruselul ametitor al ocuparii fortei de munca prin formule din ce in ce mai inventive, angajatul insusi a avut rareori de castigat. Rokia e unul dintre exemple. Intre timp, din lipsa de comenzi la firma, algerianca a fost concediata „de tot“. Insa ea si-a gasit un nou partener de viata, un doctor cu care s-a stabilit la Paris. Si in Romania, Codul Muncii e in convulsii. Din schimbarea lui, vor rezulta probabil aceiasi winneri si loseri, ca si in Germania.
1
0
