Maine, Presedintele chinez Hu Jintao va ateriza la Washington. Dupa cele 21 de salve de tun protocolare, florile de rigoare si trecerea in revista a garzii de onoare, va avea loc adevaratul summit global, cel care va hotari multe lucruri, aparent neimportante pentru cetatenii Romaniei, de fapt extrem de importante pentru ca dupa ceea ce se va intampla sau nu in acest summit vom cunoaste poate potecile viitorului economic al planetei, cel putin pentru perioada de un an, doi care poate fi anticipata.

Hu JintaoFoto: Agerpres

Hu Jintaoeste actualul lider suprem al R. P. Chineze, deţinând în acelaşi timp funcţiile de Secretar General al Partidului Comunist Chinez din 2002, Preşedinte al Republicii Populare Chineze din 2003 şi Şef al Comisiei Militare Centrale din 2004. Jintao este probabil cel mai important lider chinez de la Deng Xiaoping pana astazi. In perioada de cei aproape 10 ani de cand a luat in mana haturile puterii de la Beijing, China a reusit sa devina ceea ce toti recunosc astazi – un jucator principal in geopolitica globala. Hu Jintao, inginer de meserie, este un birocrat ambitios, rezultat al aparatului comunist chinez, asta inseamnand dur si conservator. Despre duritatea lui se poate invata din perioada in care a fost “stapanul Tibetului”, perioada de framantari politice globale (1989), in care a innabusit (unii spun violent) orice incercare nationalista din aceasta regiune anexata cu forta statului Chinez. Astazi, la varsta de 68 de ani, devenit primul politician chinez care joaca global direct in fata Statelor Unite, are mari sanse de a scrie o pagina importanta in istoria tarii sale.

In fata lui Hu Jintao se prezinta al 44-lea Preşedinte al Statelor Unite,Barak Hussein Obama Jr.,primul afro-american ales în această funcţie. Fiul unui kenyan, Barack Hussein Obama Sr. şi al unei americance, Ann Dunham Stanley, Obama a petrecut o mare parte a copilăriei în Hawaii si Indonezia. Absolvent al Universităţii Columbia şi al Facultăţii de Drept de la Harvard, înainte de a candida pentru intrarea în administraţia publică şi de a deveni membru al Senatului statului Illinois între 1997 şi 2004. În noiembrie 2004 a fost ales in Senatul Federal ca reprezentant al statului Illinois. La 4 noiembrie 2008, Barack Obama l-a învins pe John McCain în alegerile generale, devenind Presedintele Statelor Unite. În umbra crizei mondiale si a celor doua razboaie in care a fost implicataAmerica, administratia Obama a facut tot ce s-a putut, din nefericire nu prea mult si nici prea eficient. Una din marile probleme ale administratiei a fost si este lipsa de viziune a cabinetului condus de Obama. Daca adaugam si lipsa de stabilitate a echipei de consilieri ajungem la concluzii destul de triste legate de eficienta administratiei. Fara dubiu, America sta destul de precar la capitolul conducerii treburilor interne si externe.

Dupa rezultatele jalnice ale G-20, lumea se asteapta ca intalnirea celor doi presedinti sa conduca la formarea unui G-2, extrem de sustinut de multi specialisti mai mult sau mai putin proeminenti (Zbigniew Brzezinski, Niall Ferguson, Robert Zoellick, Justin Yifu Lin) . Cred ca daca nu se va inchega acest for, formal sau informal, sunt mari sanse sa ajungem la un G-0.

Dupa cum s-a publicat in presa americana, agenda intalnirii contine destul de multe probleme, partial ireconciliabile, altele dependente de flexibilitatea partilor si de interesul lor de a ajunge la o destindere a relatiilor.

Agenda economicacontine urmatoarele subiecte:

  • Reluarea activitatii SED (China-U.S. Strategic Economic Dialogue – SED), care nu s-a intrunit din 4 decembrie 2008.
  • Diminuarea protectionsmului chinez, care mentine enormul deficit comercial in detrimentul Statelor Unite (vezi graful G-1).
  • Incetarea mentinerii artificiale a cotatiei Renminbi (Yuan-renminbi este moneda naţională a Chinei). \
  • Din partea chineza se doreste anularea unor taxe, considerate de chinezi drept protectioniste (de exemplu cei 35% taxe la importurile de cauciucuri).
  • Tot din partea chineza se doreste renegocierea DTS (Drepturile speciale de tragere), moneda virtuală a Fondului Monetar Internaţional, conceput ca înlocuitor al standardului aurului. Tranzacţiile în interiorul Fondului Monetar Internaţional sunt calculate în DST. O serie de valute naţionale sunt fixate la un anumit raport în relaţie cu DST.
  • China doreste reciprocitatea in posibilitatea de a investi in industriile americane, similar la investitiile  japoneze  in anii ’70.=

Agenda politica:

  • Mentinerea status-quo in privinta Taiwanului.
  • Detensionarea situatiei in peninsula Coreeana.
  • Anularea doctrinei formulata de Reagan, numita de chinezi conspiratia incercuirii (vezi in bibliografie).
  • Adaptarea pozitiilor Chino-Americane in cazul Iranului si conflictelor din Orientul Mijlociu.
  • Rezolvarea divergentelor legate de inarmarea Japoniei si posibila ei devenire putere nucleara.
  • Mentinerea la minimum a vanzarilor de arme americane Taiwanului si numai cele care sunt incluse in terminologia numita “armament de aparare”.

Probabil ca se vor discuta mult mai multe subiecte decat cele mentionate de mine; deoarece sursele mele sunt publice nu am gasit altele. Sper ca aceasta intalnire va avea succes si adept fiind al configuratiei G-2, care poate fi cea mai eficienta la momentul actual, imi mentin ideea ca daca nu vom avea acest G-2, vom ajunge la G-0, si atunci vor fi toti impotriva tuturor.

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro