Norvegia cere explicatii Ambasadei SUA la Oslo in legatura cu un documentar difuzat de o televiziune, in care se arata ca ar fi supravegheat in mod ilegal sute de persoane in ultimii zece ani, relateaza AFP.

Potrivit postului de televiziune TV2 Nyhetskanalen, ambasada americana a angajat intre 15 si 20 de persoane, inclusiv fosti ofiteri de rang inalt din cadrul politiei norvegiene, pentru a supraveghea persoane stabilite in Norvegia, cu scopul de a preveni eventuale atacuri contra intereselor americane. Supravegherile au inceput in 2000.

Persoane participand la manifestatii ar fi fost fotografiate, iar informatiile lor personale ar fi fost stocate, fara ca acestea sa stie, intr-un fisier informatic special, SIMAS (Security Incident Management Analysis System), potrivit TV2.

Daca materialul dat publicitatii este adevarat, ambasada s-ar putea face vinovata de incalcarea legislatiei norvegiene.

Ministerul norvegian al Afacerilor Externe a anuntat ca a organizat o intalnire cu sefii ambasadei americane.

La Washington, un purtator de cuvant al Departamntului de Stat, P.J. Crowley, a declarat, raspunzand unei intrebari din partea TV2, ca aceste activitati au fost efectuate in acord cu autoritatile norvegiene. Insa, acestea afirma ca nu sunt la curent cu aceste informatii.