Sonda Rosetta, lansata in urma cu sase ani de Agentia Spatiala Europeana, a transmis sambata primele imagini la rezolutie foarte buna ale asteroidului Lutetia, dupa ce s-a apropiat, cu 15km/s, la circa 3.000 de kilometri de misteriosul obiect, care are un diamentru de aproape 134 de kilometri.
Oamenii de stiinta au fost preocupati de compozitia asteroidului Lutetia (ce poarta denumirea in latina a Parisului), de cand acesta a fost descoperit in urma cu 150 de ani, dar pana in prezent tehnica nu a permis studierea sa amanuntita.
Cercetatorii spera sa afle daca Lutetia, aflat in prezent la peste 450 de milioane de kilometri distanta de Pamant, se numara printre cei mai primitivi asteroizi, formati din roci si bogati in carbon, sau este un asteroid metalic.
Potrivit Agentiei Spatiale Europene, imaginile transmise de sonda arata ca Lutetia "prezinta numeroase cratere pe suprafata sa, acesta suferind multe impacturi de-a lungul celor 4,5 miliarde de ani de existenta".
Astfel, datele inregistrate de sonda Rosetta vor putea furniza oamenilor de stiinta noi informatii privind compozitia asteroizilor-gigant si pentru elucidarea misterelor formarii sistemului nostru solar.

































rezulta 205479 / 86400 sec = 2.37 km / s
de unde 15 km/s ???
2. Hint hint hint.... "a-II-a viteza cosmica" e ~11 km/s, sub asta nimic nu poate parasi campul gravitational terestru, cum ai putea crede ca o sonda merge cu doar 2.37km/s (imi place gradul tau de precizie)