Un puternic seism cu magnitudinea de 6,9 s-a produs, miercuri dimineata, in nord-vestul Chinei. Cel putin 400 de persoane si-au pierdut viata si alte 10 000 au fost ranite, potrivit televiziunii de stat, citata de AFP. Multe sate aflate in apropierea epicentrului sunt complet izolate, iar echipelor de salvare le este foarte greu sa ajunga in aceste zone. Bilantul este unul provizoriu.

"Ranitii sunt peste tot in strada, o multime de oameni prezinta rani la cap", a declarat un oficial local, citat de agentia Xinhua.

Seismul s-a produs in provincia Qinghai, intr-o zona aflata la altitudine, in apropierea Tibetului. Agentia China Noua transmite ca acest cutremur a fost inregistrat la ora locala 7.49 (2.49, ora Romaniei), la aproape 400 de kilometri de orasul Golmud.

Potrivit Institutului de geofizica american, cutremurul a fost urmat, in decurs de o jumatate de ora, de doua replici cu magnitudini 5,3 si 5,2.

UPDATE: Surse din echipele de salvare au declarat ca mai multi copii sunt blocati sub daramaturile unor scoli prabusite - relateaza China Noua. Mai mult de 85% dintre locuintele aflate in apropierea epicentrului s-au prabusit.