Viktor Ianukovici intentioneaza sa faca din vizita la Moscova „o cotitura radicala” in relatiile dintre Ucraina si Rusia, scrie, Nezavisimaia gazeta. O intentie pe deplin justificata, avand in vedere faptul ca in ultimii ani schimburile comerciale dintre cele doua tari au scazut, practic, de trei ori, pana la 15 mld. dolari. Dar circumstantele in care s-a pregatit deplasarea la Moscova si agenda de lucru propusa de partea ucraineana spre dezbatere, i-au determinat pe analisti sa se indoiasca in privinta sanselor negocierilor de a modifica situatia creata in timpul lui Iuscenko.

Aflat zilele trecute la Bruxelles si raspunzand la intrebarile ziaristilor, Ianukovici a declarat ca, „in ceea ce priveste NATO, aceasta chestiune a ramas la nivelul ridicat de predecesorii mei. In ceea ce priveste viitorul acestor relatii – acest lucru va fi decis de negocierile care vor urma”, a spus seful statului ucrainean, spre marea dezamagire a Moscovei.

A doua zi, secretarul general al Aliantei a confirmat speculatiile din presa de la Kiev privind pregatirea unei intalniri cu Ianukovici. Posibil, estima NG, tratativele vor avea loc la intoarcerea de la Moscova. Dintre multele puncte inscrise pe agenda de lucru a lui Ianukovici, la Moscova el intentioneaza, inaine de toate sa discute despre colaborarea din domeniul gazelor natuale. Concret, succesorul lui Iuscenko doreste sa obtina o revizuire a contractelor semnate cu Iulia Timosenko si o reducere a pretului la gazele destinate Ucrainei.

Anatoli Kinah, unul dintre colaboratorii lui Ianukovici, prezentat drept viitor ministru al economiei, a declarat ca, in prezent, pretul gazelor la granita ruso-ucraineana este de 300-310 $/1000 mc., in conditiile in care tariful normal nu ar trebui sa depaseasca 200 $. In ajunul vizitei, seful Gazprom a avertizat partea ucraineana, afirmand ca Rusia nu va accepta o modificare a acordurilor in cauza.

Expertii ucraineni nu exclud posibilitatea ca problema gazelor sa intre in impas. Serghei Tigipko, liderul partidului „Ucraina puternica”, afirma, la randul lui, ca rezultatul negocierilor depinde de modul in care presedintele Ianukovici isi va expune pozitia: poate ca nu este vorba de un ultimatum, cum sustin unii, ci de gasirea unui compromis.

Analistii ucraineni spun ca noul presedinte al tarii poate propune in schimbul reducerii pretului la gaze un control comun asupra sistemului ucrainean de gazoducte. Expertii rusi nu cred insa ca Moscova va accepta conditiile oferite de Kiev in acest proiect.

Punand cap la cap toate aceste detalii, concluzia trasa de analisti a fost ca, indiferent de evolutia discutiilor, vizita lui Ianukovici nu va rezolva nimic. Posibil, estima economistul Taras Danko, se va reusi deblocarea activitatii comisiei interguvernamentale la nivel prezidential.