Polonia și statele baltice au denunțat luni comentariile candidatului ceh la președinție Andrej Babis, care a declarat că, dacă va fi ales, nu va trimite soldați pentru a ajuta la apărarea colectivă a NATO, potrivit AFP.

Andrej BabisFoto: Michal Cizek / AFP / Profimedia Images

Miliardarul se va confrunta cu generalul în retragere Petr Pavel, fostul șef al comandamentului militar al NATO, în al doilea tur de scrutin din 27-28 ianuarie.

Întrebat duminică, în cadrul unei dezbateri televizate, dacă ar trimite trupe dacă Polonia sau statele baltice ar fi atacate, Babis a răspuns: „Nu, cu siguranță nu”.

Articolul 5 din tratatul NATO obligă statele membre să vină în ajutorul unuia dintre ele în cazul unui atac.

„Vreau pace. Nu vreau un război. Și în niciun caz nu voi trimite copiii noștri și copiii femeilor noastre la război”, a continuat fostul premier.

Ulterior, el a scris pe Twitter că nu a pus niciodată la îndoială articolul 5 și că declarațiile sale au fost trunchiate.

„Declarațiile lui Andrej Babis (...) sunt absurde și periculoase. Ele instigă îndoieli cu privire la încrederea și cooperarea cu NATO”, a reacționat președintele partidului de opoziție PSL, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.

„La Kremlin, pot începe să deschidă șampania”, a adăugat el.

La sosirea la reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles, ministrul estonian de externe, Urmas Reinsalu, a calificat remarcile lui Babis drept „cel mai grav exemplu” de încălcare a problemelor de securitate de către interesele politice interne.

„Vreau doar să răspund că domnul Babis ar trebui să știe că Estonia își va trimite soldații dacă Cehia se află în criză”, a spus el.

De asemenea, ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis a dat asigurări că „dacă libertatea, suveranitatea sau integritatea teritorială a cehilor vor fi vreodată contestate de o forță externă, lituanienii vor fi solidari cu poporul ceh”.

Omologul său leton Edgars Rinkevics a calificat declarațiile lui Babis drept „îngrijorătoare”.

„Acest tip de comentariu, chiar dacă este motivat de considerente de politică internă, merge un pic prea departe. Nu este foarte responsabil”, a continuat el.

Neîncrezătoare față de Rusia, deoarece au petrecut decenii sub dominația sovietică, țările baltice se tem că vor fi următoarele pe lista Moscovei dacă Rusia va câștiga în Ucraina.